Actualitate

Lecţie deschisă la Primăria Bistriţa de Ziua Copilului. Profesor de engleză, Ovidiu Creţu! (FOTO)

Edilul Bistriţei a primit în biroul său serii de elevi de clasa a IV-a de la şcolile din oraş, a vorbit cu ei în limba engleză, le-a răspuns la curiozităţi legate de copilăria sa, iar în final le-a dăruit rechizite şi dulciuri.

Primăria şi-a deschis încă de dimineaţă porţile pentru cei mai mici dintre bistriţeni, care au venit pe serii, însoţiţi de profesori, şi s-au întreţinut cu edilul Ovidiu Creţu chiar în biroul său.

Copiii din prima serie au aşteptat nerăbdători să se facă ora 10.00, ora de începere a Zilei porţilor deschise. Primarul Ovidiu Creţu i-a invitat să ia loc la masa de şedinţe din biroul său, apoi le-a propus să înceapă dialogul în limba engleză. „How are you today?”, a venit întrebarea unui elev. „I beg your pardon, I did not understand your question. Oh…I am fine, thanks, it is a nice day. Today is your day and I am glad to have you here”, a răspuns el într-o engleză cursivă.

Creţu le-a propus apoi să spună poezii, cei mici s-au conformat şi au recitat câteva versuri. Copiii au vrut să afle ce materii erau pe vremea sa şi ce sporturi a practicat în tinereţe („Am făcut sport, acum mai practic doar schiul şi şahul”).

Timpul s-a scurs repede şi primarul Bistriţei s-a scuzat că întâlnirea trebuie să se încheie, deoarece la uşă aşteaptă şi alte clase dornice să stea de vorbă cu el. Înainte de a pleca, micii elevi au primit ghiozdane, pixuri, reviste şi dulciuri.

Elevii au vizitat sala de consiliu şi s-au aşezat pe scaune, să vadă şi ei cum e să fii primar sau consilier local, apoi şi-au urat de la microfon distracţie plăcută în continuare.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!

6 comentarii

  • A schimbat în engleză o frază cu o fetiţă şi Cristiana a făcut din asta un material de presă. Uau. Ştim cu toţii că primarul cunoaşte engleză. A început cu substantivele proprii, compuse. Dar n-a trecut de primul cuvânt. Wonderland, parcă,

    • Asteptam cateva cuvinte in limba engleza si de la Vasile Moldovan… nu avem pretentii sa fie chiar o fraza… Poate incepe chiar cu Wonderland, nu ne suparam!
      Dar, la cum poceste limba romana… sper sa nu-i aud engleza!

    • Primarul meu poate fi agramat, fonf, subcultural, să pună virgulele aiurea în propoziţie, îi dau voie să dezarticuleze, cacofonizeze şi cacografieze ce vrea el, din ce poziţie vrea el, poate să roşească, nu mă interesează, pentru că nu-i pe postul de moderator sau director de cultură, ci pe acela de „edil”. Termenul vine din latină, vă las să-i descoperiţi sensul. Dacă-i gospodar, mi-e perfect indiferent câţi translatori foloseşte la întruniri. Am cunoscut un important primar din Israel, nu vorbea nici măcar engleza, îl treceau toate sudorile când ţinea un discurs, în schimb ştia perfect ce avea de făcut ca să meargă treaba şnur.
      Credeam că mergem să ne votăm gospodarul potrivit, nu pe cel mai simpatic, suplu şi citit dintre candidaţi. Nu confundaţi scrutinul cu concursul „Mister Boy de la oraş”.

    • Şi încă ceva, scuzaţi că revin, doamna CS. Aveţi o viziune dihotomică, ofensivă, de a trata orice subiect. Nu ştiu de ce aţi făcut referirea la Vasile Moldovan, era cumva vorba de el în text sau în comentariu? De ce mergeţi pe sistemul „cine nu-i cu noi, e precis cu cel’lalt”?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS