Politică

”Românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate”. Băsescu a atacat dur opoziţia şi o parte a presei

Preşedintele României, Traian Băsescu, a vorbit marţi seară, pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile. El a anunţat că miercuri are ”o intervenţie cu românii”.

Şeful statului s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

El i-a spus acestuia că principalul mesaj care trebuie transmis este că „România are forţă să continue”.

Preşedintele a remarcat că „se observă o veselie a demolării”, apreciind că probabil reuşita recunoaşterii internaţionale „deranjează pe foarte mulţi”.

Traian Băsescu i-a atacat pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi anumite televiziuni.

El a mai spus că obiectivul „unei categorii care se teme de urmările legii” este „de a crea dezordine”.

Iată ce a declarat Traian Băsescu:

”Vedeam cum Ion Iliescu, aproape de pe masa de operaţie, transmitea că preşedintele în funcţie trebuie să se ocupe. În condiţiile în care dânsul încă n-a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la Revoluţie. 

Îi vedeam pe Antonescu şi pe Ponta care susţin demisie preşedinte, demisie Guvern, demisie parlament, adică o Românie neguvernată, vedeam foşti colonei în Armata Română, dar care niciodată n-au fost dincolo de munci agricole, manifestând viguros împotriva a ceea ce s-a făcut până astăzi pentru redresarea României şi foarte adevărat am văzut în aceste ultime două săptămâni români pe bună dreptate nemulţumiţi, pentru care va trebui şi mai multă explicaţie şi soluţii.

Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători din Securitate promovând naţional şi internaţional dezastrul din România. Este obiectivul unei categorii care se teme şi de urmările legii. De data aceasta, urcându-se pe un val îndreptăţit de nemulţumire al oamenilor care au trecut în paralel atât printr-un proces dur de ajustări structurale necesare pentru ca România să poată merge înainte. Toate acestea au creat unor oameni care ar vrea ca România să se întoarcă la începutul anilor ’90 posibilitatea să se urce pe valul nemulţumirii populare. Este o nemulţumire pe care o ştiu din 2009. Sunt un preşedintele care a câştigat alegerile în condiţiile în care se reduceau câte patru zile de plăţi de salarii.

Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Sper ca lucrurile pe care le voi clarifica mâine în intervenţia mea cu românii să vă fie de ajutor”.

USL susţine că preşedintele Traian Băsescu a preferat să atace „incalificabil” opoziţia, marţi seară, la învestitura ministrului Cristian Diaconescu, în loc să vorbească despre nemulţumirile şi solicitările protestarilor.

„După două săptămâni de tăcere, Traian Băsescu nu a avut niciun cuvânt de spus românilor nemulţumiţi. Uniunea Social Liberală a luat act cu stupoare de discursul halucinant şi total rupt de realitate al preşedintelui Traian Băsescu. După aproape două săptămâni de tăcere, Traian Băsescu nu a găsit niciun cuvânt pentru nemulţumirile şi solicitările protestarilor, preferând în schimb să atace în mod incalificabil opoziţia”, se arată într-un comunicat USL.

USL afirmă că Traian Băsescu pare să nu înţeleagă, în ceasul al doisprezecelea, că „astfel de atacuri, total nedemne pentru un deţinător al funcţiei celei mai înalte în stat, nu vor putea să acopere nemulţumirea românilor”.

„Mai mult, prin ignorarea totală a celor care protestează zilele acestea în stradă, în tot mai multe oraşe, Traian Băsescu arată încă o dată cât de mult îi desconsideră şi dispreţuieşte pe cetăţenii României, datorită cărora a ajuns în funcţia pe care o ocupă vremelnic. Ieşirile nervoase ale lui Traian Băsescu nu pot să acopere faptul că majoritatea covârşitoare a românilor nu mai au încredere în reprezentanţii actualei puteri, doresc un alt preşedinte, un alt guvern şi organizarea de alegeri anticipate”, se arată în comunicat.

Surse: Mediafax, Realitatea.net

Foto: presidency.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.