Comemorare la şase ani de la incendiu, în Biserica Evanghelică
Rugăciunea ecumenică va începe la 19.40, exact ora când a izbucnit incendiul (intrarea în biserică până la ora 19.30), iar concertul vocal-simfonic este programat pentru ora 20.00.
În program: „Missa Încoronării” de Wolfgang Amadeus Mozart; Simfonia a VIII-a ”Neterminata” de Franz Schubert.
Concertul va fi susţinut de Noua Orchestră Transilvană, Filarmonica Transilvania Cluj (dirijor petronius Negrescu) şi Corul „Excelsior” – Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa (dirijor Ana Maria Răzoare.
Solişti: Aida Pavăl Olaru – soprană, Tony Barton (tenor), Ana Rusu – mezzosoprană, Corneliu Huţanu – bass.
Evenimentul este organizat de Primăria Bistriţa prin Centrul Municipal Cultural ”George Coşbuc”, în colaborare cu Societatea de Concerte Bistriţa.
11 iunie 2008. Miercuri
În seara zilei de miercuri, 11 iunie 2008, în jurul orei 19.40, la Biserica Evanghelică din Bistriţa s-a declanşat un incendiu devastator. Acesta a distrus şarpanta şi învelitoarea turnului, acestea prăbuşindu-se, o parte în exteriorul turnului, dar cea mai mare parte în interior, peste bolta ce acoperea ”sala muzeu de la baza turnului”. Au fost distruse şi planşeele din lemn de la nivele intermediare, producându-se şi prăbuşirea clopotelor şi a mecanismelor ceasului. Focul s-a extins şi la şarpanta navei centrale, distrugând o parte a valoroasei şarpante gotice. Pompierii, prezenţi la faţa locului din primele momente ale izbucnirii incendiului, cu mare greutate au reuşit să limiteze distrugerile, în special la şarpanta navei, împiedicând astfel producerea unui dezastru. Focul nu a pătruns în interiorul bisericii, obiectele de cult şi orga aflată în lăcaş rămânând intacte. Incendiul a fost stins după ce zeci de pompieri s-au luptat peste trei ore cu flăcările. După degajarea resturilor din interiorul turnului s-a constatat că cele două clopote s-au topit din cauza temperaturilor ridicate. Pagubele au fost estimate la aproximativ un milion de euro.
Prin anvergură, importanţă, realizare artistică şi arhitecturală, Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului vechi, dominat de silueta acesteia şi verticala turnului ei.
Tradiţia meşterilor fierari din Passau a făcut ca acesta să fie o primă opţiune în ce priveşte locul turnării clopotelor Bisericii Evanghelice din Bistriţa. Turnarea celor trei clopote s-a făcut la 30 iulie 2009 şi au fost aduse la Bistriţa în data de 25 septembrie 2009. Noul orologiu din turn, unul de dimensiunea unei genţi diplomat şi ghidat de GPS, a fost dat în folosinţă în 2011, cu ocazia Zilelor Bistriţei. Clopotele, inscripţionate cu câte un verset biblic, au fost sfinţite în ziua de 11 octombrie 2009, iar liftul din turnul bisericii – în 31 martie 2012.
11 iunie 2014. Miercuri
Biserica Evanghelică a intrat într-o nouă eră de reconstrucţie şi de promovare turistică, fiind reabilitată aproape complet. Anul trecut, de Zilele Bistriţei, s-au sărbătorit 450 de ani de prima ei sfinţire.
Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a capătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli, etc; a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior. Pentru ca oamenii să poată vedea de la mare înălţime panorama Bistriţei, în 2012 a fost dat în folosinţă liftul modern care urcă în turnul Bisericii Evanghelice şi care a costat aproximativ 70.000 de euro. Turnul Bisericii Evanghelice a fost sfinţit în 8 decembrie 2012, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Biserica Evanghelică şi turnul ei, proprietate a Parohiei Evanghelice Confesiunea Augustană, au trecut în administrarea municipalităţii, în vederea reabilitării şi folosirii monumentului în scop ecumenic, cultural şi turistic.
De curând, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru un proiect de introducere a Bisericii Evanghelice în circuitul turistic internaţional. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 8.638.444,00 lei, sursa de finanţare putând fi banii norvegieni. Lucrările prinse în proiect, ultimele la biserică, sunt: consolidarea şi restaurarea bisericii – pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea celor două portice de intrare, reabilitarea tâmplăriilor şi vitraliilor; restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; instalaţii pentru semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii de cureţi slabi (semnalizare efracţie şi amplificare sunet), instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga); restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului. Amenajarea funcţională urmăreşte diferite tipuri de folosinţă a sălii bisericii: slujbe religioase cu ocazia sărbătorilor, organizate în corul şi nava bisericii, expoziţie de mobilier bisericesc păstrat preponderent in situ, cu grupuri de bănci şi strane aparţinând breslelor, cum s-au format de-a lungul timpului (expoziţia va fi organizată la parter şi la galerie, cu circuit marcat, vizitare cu sau fără ghid), sală de concerte şi spectacole cu capacitate de 750 persoane (spectacolele se organizează în afara programului de vizitare a bisericii sau a slujbelor).
Simbolul Bistriţei
Amplasată în centrul Bistriţei, Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Este cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renaşterii, fiind o combinaţie de elemente ale diferitelor stiluri arhitecturale şi de artă, pornind de la romanic şi gotic şi continuand cu stilul renascentist.
Biserica a fost afectată de o serie de incendii, aşa cum s-a întâmplat şi în 1857, când împreună cu o parte a caselor din zona centrală s-a aprins şi turnul Bisericii Evanghelice. Între 1858 şi 1861 turnul a fost refăcut şi s-au montat noile clopote şi un ceas mecanic. În 1926 biserica a fost restaurată de arhitectul Hermann Phleps din Danzig, interiorul edificiului căpătând aspectul actual.
Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi în anii 1332–1333. Construcţia bisericii a început în anul 1470 şi a continuat până în anul 1564, sub supravegherea arhitectului Petrus Italus de Lugano. Înălţimea turnului, de 76 m, îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie „cheie” destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu.
Biserica păstrează strane sculptate în anul 1519, lucrate de meşterul Johannes Begler, o orgă cu 28 de registre, construită în stil rococo în anul 1795 de braşoveanul Johann Prause, cele 23 de steaguri ale breslelor bistriţene precum şi alte valori ale amplei vieţi spirituale din acele vremuri, toate de o originalitate indiscutabilă. Cea mai veche piesă sculptată în piatră este amplasată pe latura sudică a turnului la o înălţime de circa 8m şi datează, conform inscripţiei, din anul 1327. Pe această lespede funerară, cunoscută sub numele de „Cavalerul Gotic”, este reprezentat un cavaler cu spadă şi scut, într-o vestimentaţie specifică secolului al XIV- lea.
Foto incendiu: Arhiva Serviciului Salvamont Bistriţa-Năsăud
noooo flacarile puse de cretu sa iasa primar noooo
dar va veni vremea cand il vor arde cu toata clica lui no
Poate dai cu subsemnatul domnule Stroe pentru afirmatiile pe care le faci.Ai dovezi depunele la organele de cercetare.Fii bărbat de adevaratelea nu te juca cu vorbele fi responsabil
petronius sau Petronius?
Certitudine : FOCUL a fost pus de catre o mana criminala care a folosit substante inflamabile din categoria napalmului ….
INTREBARI :
1.CINE A PUS FOCUL SI IN CE SCOP ?
2. UNDE AU DISPARUT CLOPOTELE VECHI DIN TURN CU GREUTATE DE CATEVA TONE ( NU s-au gasit materialul de bronz topit din care erau confectionate ) ?
3. CARE ESTE REZULTATUL ANCHETEI FACUTA DE POLITIE SI DE CE ESTE SECRET SI LA ACEASTA DATA ?
4. CE SUBSTANTA CHIMICA INFLAMABILA S-A FOLOSIT SI DE UNDE A PROCURAT-O ACEA MANA CRIMINALA ?
5. INCENDIUL ARE LEGATURA CU ALEGERILE LOCALE DE ATUNCI ?
6. BISERICA AVEA ASIGURARE, INCLUSIV SCHELELE DIN LEMN ?
7. CONSTRUCTORUL DE CE NU A PROTEJAT SANTIERUL CU GARDURI SI PAZA ?