Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Anamaria Leuca, a informat, luni, printr-un comunicat, că Școala Generală Jelna din comuna Budacu de Jos care funcționa cu clase I-VIII va fi de la toamnă, doar grădiniță.
Potrivit sursei citate, aceeași soartă vor avea 18 școli care au funcționat până de curând cu clase I-IV. Este vorba de școlile din Monariu (comuna Budacu de Jos), Mirești (comuna Chiuza), Lelești (comuna Ciceu Mihăiești), Ivăneasa (comuna Ilva Mare), Secături (comuna Măgura Ilvei), Breaza Laz (comuna Negrilești), Agrișu de Sus (comuna Șieu-Odorhei), Caila (comuna Șintereag), Păltineasa (comuna Spermezeu), Pădure Hălmăsău (comuna Spermezeu), Costeasa și Lunca Sătească (comuna Târlișua), Podirei (comuna Feldru), Albeștii Bistriței (comuna Galații Bistriței), Bidiu și Enciu (comuna Matei), Rusu de Sus (comuna Nușeni) și de Chintelnic (comuna Șieu-Măgheruș).
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a mai decis să renunțe la ciclul gimnazial din șase școli: Țagu (comuna Budești), Ciceu Poieni (comuna Căianu Mic), Fîntânele (comuna Matei), Blăjenii de Jos (comuna Șintereag), Hălmăsău (comuna Spermezeu) și Alunișul (comuna Zagra) și să păstreze aici doar ciclul primar.
În legătură cu aceste transformări, inspectorul școlar general Vasile Marc a declarat că măsura a fost luată pentru că în localitățile respective sunt prea puțini copii și nu se justifică funcționarea unor unități școlare.
„Sunt prea puțini copii în aceste localități. Nu se justifică să funcționeze ca și până acum. Asigur doar că profesorii titulari nu își vor pierde locurile de muncă”, a declarat Marc.
Foto: arhivă
- Ostermarkt, cu atelier de pictat ouă și paradă a portului popular săsesc, a dat viață pietonalului - 01 aprilie 2023
- Perspective noi în Cocoș. Pe lângă agrement, se prefigurează și o zonă de ”tehnologie înaltă” - 01 aprilie 2023
- Peste 150 de specii de păsări din Bistrița-Năsăud, surprinse în diverse ipostaze de profesorul Bazga - 01 aprilie 2023
Florin
Satul Mireş, comuna Chiuza.