Actualitate Economie

200.000 de lei de la bugetul local alocaţi de CL Bistriţa bisericilor din oraş

În şedinţa Consiliului Local Bistriţa din ultima zi a lunii iulie s-a hotărât repartizarea sumei de 200.000 de lei, rămasă la buget în urma nealocării ei către Catedrala Mântuirii Neamului, pentru lucrările care se desfăşoară la cinci biserici din oraş. Trei dintre unităţile de cult au primit bani şi în iunie.

În 26 iunie, Consiliul Local a decis ca 300.000 de lei din bugetul local să fie repartizaţi bisericilor din oraş, conform cererilor venite pe adresa Primăriei. Suma de 200.000 de lei, prevăzută iniţial pentru lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului, a rămas nerepartizată, banii urmând să ajungă tot la biserici din Bistriţa.

În şedinţa din 31 iulie, primarul a iniţiat un proiect prin care 60.000 de lei din cei 200.000 de lei rămaşi să fie alocaţi, în urma cererilor formulate, către două biserici, altele decât cele care au primit bani deja, deoarece conform legii ”O nouă cerere de alocare a unui sprijin financiar va mai putea fi depusă numai în anul calendaristic următor”: Parohia Reformată Bistriţa – Biserica Reformată (paroh Andras Petru) – 30.000 lei pentru lucrari de reparaţii faţade şi turnul bisericii, Biserica Creştină Baptistă Golgota (Ioan Ardelean) – 30.000 lei pentru reparaţii la sistemul de încălzire.

Consilierul municipal Gheorghe Tuţă a propus alocarea a încă 140.000 de lei, deci restul până la cei 200.000 disponibili în buget, Parohiei Ortodoxe ”Sf. Ioan Botezătorul” (preot paroh Ioan Bujor) – 60.000 de lei, Parohiei Ortodoxe ”Sf. Gheorghe” (preot paroh Arghir Vlaşin) – 60.000 de lei şi Cultului Mozaic/Societatea de Concerte Bistriţa – 20.000 de lei.

Secretarul municipiului, Floare Gaftone, a precizat că propunerile depăşesc cadrul legal deoarece s-au mai alocat bani pentru acele biserici, iar cererile au fost acoperite.

Gheorghe Tuţă a spus că nu este nimic ilegal şi că banii se pot acorda chiar în cadrul aceloraşi cereri, unde sumele cerute erau oricum mai mari decât cele alocate luna trecută.

Amendamentul liderului PDL Bistriţa a fost aprobat cu 11 voturi pentru şi 7 abţineri.

Luna trecută, Consiliul Local a aprobat următoarele sume: Parohia Ortodoxă ”Sf. Ioan Botezătorul” (preot paroh Ioan Bujor) – 70.000 de lei, Parohia Ortodoxă ”Sf. Gheorghe” (Calea Moldovei, preot paroh Arghir Vlaşin) – 70.000 de lei, Comunitatea Evreilor Bistriţa-Năsăud-Cultul Mozaic/Societatea de Concerte Bistriţa (str. Gen. Grigore Bălan) – 45.000 de lei, Biserica Greco-Catolică ”Buna Vestire” Bistriţa (str. Gării, preot paroh Ioan Vasile Frişan) – 45.000 de lei, Biserica Penticostală ”Sf. Treime” (str. Trandafirilor, pastor Viorel Deac) – 30.000 de lei, Parohia Ortodoxă ”Tuturor Sfinţilor” (Subcetate, preot paroh Viorel Creţa) – 20.000 de lei, Biserica Creştină Baptistă Maghiară Bistriţa (preot paroh Kelemen Sandor) – 20.000 de lei.

Etichete

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.