S-au trezit în zori de zi, au luat şevaletul şi s-au apucat de pictat cerul, în toate culorile lui, căpiţele de fân, brazii, clădirile şi orice peisaj care i...
Arhiva - 2017
În perioada 9-13 octombrie, au loc la Varșovia, în Polonia, lucrările sesiunii comune a Comitetului Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Păduri și...
Biroul Român de Metrologie Legală a iniţiat o acţiune de control cu caracter permanent privind asiguarea exactităţii, a uniformităţii măsurilor și legalitatea...
Tânăra din Bistriţa care apare în show-ul televizat “Gospodar fără pereche” nu are nici pe departe intenţia să se mute la ţară, a descoperit presa...
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a făcut publică motivarea deciziei de excludere din cler a lui Cristian Pomohaci. Fostul preot, originar...
Deputatul Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, a susținut astăzi o declarație politică de la tribuna Camerei Deputaților, în care a atras atenția...
Procurorii Parchetului instanţei supreme au finalizat ancheta şi au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe femeia suspectată că şi-a ucis trei...
În perioada 7-10 octombrie, o delegaţie condusă de primarul Bistriței, Ovidiu Creţu, a fost prezentă în orașul francez Besançon cu prilejul aniversării a de 20...
După ce taximetristul Claudiu Zegrean din Mogoşeni şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier la Coldău în care celălalt şofer impliocat ar fi fost beat...
După ce lucrarea ”Veriga” de Maxim Dumitraș a fost îndepărtată de la intrarea în orașul Sîngeorz-Băi, primarul Traian Ogâgău anunță o dezbatere publică pe tema...







