Un caz de segregare şcolară s-a petrecut în comuna Petru Rareş, a anunţat secretarul de stat Ilie Dincă de la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării...
Arhiva - 2018
Două foste puncte termice, de pe str. Mesteacănului și Aleea Ineu, vor trece din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului și vor fi...
“Nu vii tu la Librărie, vine Librăria la tine!”. E sloganul evenimentului cultural care va fi găzduit de Colegiul Naţional “Andrei...
Pacienţii din Bistriţa-Năsăud au avut nevoie de medicamente compensate şi gratuite a căror valoare s-a apropiat de bugetul alocat celor trei spitale din judeţ...
Echipa de fotbal a Camerei Deputaților, din care au făcut parte și Daniel Suciu, liderul parlamentarilor PSD, și Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița...
(FOTO) Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier care s-a petrecut pe Calea Moldovei colț cu str. Aviator Berbecariu din Bistrița. În cele două...
“Lumea este o carte iar cei care nu călătoresc, citesc doar o pagină”, spunea Sf. Augustin acum mai bine de 1.600 de ani! În 2018, Anul european al...
Vremea neobişnuit de caldă de la începutul acestei luni a făcut ca primele cireşe de la Cireşoaia să se coacă mai devreme cu două săptămâni faţă de alţi ani...
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc la Viișoara. Echipajele de intervenţie au găsit patru persoane, trei adulţi si un...
Echipajele de prim ajutor au fost solicitate să intervină la intrarea în localitatea Dealu Ștefăniței, unde o mașină a căzut în râul Sălăuța. ”Echipajul SAJ BN...







