Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud a dat publicității datele referitoare la luna iunie 2020 în care România s-a aflat în stare de alertă din...
Arhiva - 2020
Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei privind măsurile pentru începerea cursurilor şcolare în 14 septembrie prevede că accesul...
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa...
”În întâlnirile pe care le am cu cetățenii Bistriței, am ajuns și pe Aleea Basmului. Locatarii blocului din imediata vecinătate a Spitalului Județean trăiesc...
”Cele două spitale orășenești, din Năsăud și Beclean, vor fi spriinite pentru implementarea SERVICIILOR DE TELEMEDICINĂ. Chiar dacă spitalele orășenești nu...
”Digitalizarea administrației – servicii publice, la un “click” distanță este în lucru! Deja am început procesul de analiză a tuturor activităților ce...
O parte dintre elevii Colegiului Național ”George Coșbuc” Năsăud vor participa la cursuri, iar alții vor urmări orele de acasă. Este ”scenariul hibrid” pentru...
Până miercuri, 2 septembrie, la nivel național au fost confirmate 89.891 de cazuri de Covid-19. Față de ultima raportare au fost înregistrate 1.298 de...
Ancheta epidemiologică făcută de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud la Primăria Bistrița, urmare a infectării cu noul coronavirus a primarului Ovidiu...
Viceprimarul Cristian Niculae, candidat al Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de primar al orașului Bistrița, s-a testat pentru Covid-19 imediat ce a...







