În cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, sub...
Arhiva - 2025
Elevi din 14 școli și grădinițe din tot județul, care au participat anul acesta la proiectul de educație ecologică ”Colectează, reciclează, protejează”, au...
În perioada imediat următoare, odată cu începerea sezonului estival, la Băile Figa vor avea loc o serie de evenimente, a anunțat primarul Becleanului, Nicolae...
Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din Bistrița revine, între 20-22 iunie, cu un program complex și dinamic, punând în scenă momente inedite...
Gloria Bistrița a anunțat lotul pentru sezonul următor de handbal feminin. În cel recent încheiat, echipa a obținut medaliile de bronz în Liga Florilor și pe...
Primăria Bistrița aduce în atenția cetățenilor concursul ”Bistrița verde”, care se desfăşoară în perioada iunie – septembrie. Concursul are scopul de a promova...
Unitatea Administrativ Teritorială Județul Bistrița-Năsăud anunță începerea proiectului ”Investiții în infrastructura publică a unității sanitare publice de...
Municipalitatea a asfaltat încă două străzi de pământ după ce la începutul lunii mai a luat în administrare societatea Lucrări Drumuri și Poduri (LDP) SA...
Centrul Cultural Municipal a antamat deja artiștii care vor cânta la Zilele Bistriței 2025, eveniment programat în perioada 18-20 iulie. La sărbătoarea...
Comuna Rodna, poartă de intrare în Parcul Național Munții Rodnei, a intrat, de astăzi, și pe harta turismului gastronomic, odată cu deschiderea Punctului...







