Actualitate

24 de elevi, studenți, sportivi, profesori și antrenori, premiați de CJ (FOTO)

La Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a avut loc festivitatea de premiere a studenților, elevilor, sportivilor care au obținut rezultate deosebite în anul 2016, dar și a profesorilor și antrenorilor lor, în total 24 de persoane, fondul de premiere fiind de 89.284 lei. ”Este un moment de sărbătoare, de mare bucurie. Așa cum obișnuim de ceva ani, chiar dacă resursele nu sunt foarte mari, eforturile trebuie răsplătite, facem această premiere pentru a recompensa performanța. Felicitări tuturor pentru ce ați reușit să realizați, ați adus mare cinste județului nostru. Suntem mândri de voi”, a spus președintele CJ Radu Moldovan la festivitatea la care au participat și prefectul Ovidiu Frenț și viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.

”Este o recunoaștere a meritelor, este rodul unei munci îndelungate. Pe lângă Moș Nicolae și Moș Crăciun, mai avem un Moș Moldovan”, a glumit Ovidiu Frenț.

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII!

Au fost acordate următoarele recompense financiare:

Premii pentru studenții care au absolvit ca șefi de promoție

Andreea Iulia Grad (Universitatea Paris Sorbona) – 5.000 lei net

Premii pentru elevii care s-au clasat pe primele trei locuri la Bacalaureat

Diana Beatrice Bortăș (Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, media 10) – 2.500 lei

Vasile-Teodor Neagoș (Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, media 10) – 2.500 lei

Ioana Popescu (Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, media 10) – 2.500 lei

Teodora Avram (Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, media 9,95) – 1.500 lei

Alexandra Diana Bob (Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean, media 9,93) – 1.000 lei

Premii pentru elevii care s-au clasat pe primele trei locuri la Evaluarea Națională

Horațiu Adrian Marțian (Școala Gimnazială Nimigea, media 10) – 2.500 lei

Alexandra Ilovan (Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița, media 9,95) – 1.500 lei

Robert Raul Borcani (Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Bistrița, media 9,90) – 1.000 lei

Premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe internaționale, în sporturi olimpice

Gabriel Sâncrăian (haltere CSM Bistrița, locul 1 și două locuri 2 la CE, locul 3 la JO de la Rio) – 5.000 lei

Monica Suneta Csengeri (haltere CSM Bistrița, loc 1 și loc 3 la CE) – 5.000 lei

Andreea Teodora Clapa (tenis de masă CSM Bistrița, loc 1 CE de juniori) – 5.000 lei

Tania Maria Plăian (tenis de masă CSM Bistrița, loc 1 CE dublu, loc 3 CE Juniori II dublu mixt, loc 3 CE Juniori II echipe) – 5.000 lei

Bernadette Cynthia Szocs (tenis de masă CSM Bistrița, loc 3 CE dublu mixt) – 5.000 lei

Krisztina Varga (tenis de masă CSM Bistrița, loc 3 CE Juniori II echipe) – 5.000 lei

Liana Ionela Musteață (taekwondo CS Ilyo Bistrița, loc 1 CE Cadeți) – 5.000 lei

Premii pentru antrenorii sportivilor menționați

Ovidiu Ilie Fătu (haltere CSM Bistrița, antrenorul sportivului Gabriel Sâncrăian) – 3.000 lei

Adrian Chivu (haltere CSM Bistrița, antrenorul sportivei Monica Csengeri) – 3.000 lei

Marian Marcel Filipaș (tenis de masă CSM Bistrița) – 3.000 lei

Marius Nicolae Muti (taekwondo CS Ilyo Bistrița) – 3.000 lei.

Premii pentru elevii care au obținut rezultate la nivel internațional, în cadrul olimpiadelor școlare în anul 2016

Sergiu Petrușca – elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița – Medalia de aur, obținută la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, desfășurată perioada 01-11 decembrie 2016 în Bali, Indonezia – 5.000 lei

Premii pentru profesorii îndrumători ai elevului care a obținut rezultate la nivel internațional, în cadrul olimpiadelor școlare în anul 2016

Constantin Rus – profesor de fizică la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița – 1.000 lei

Adina Sărmășan – profesor de chimie la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița – 1.000 lei

Liana Țirău – profesor de biologie la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița – 1.000 lei

Recomandările primite de CJ de la ISJ, DJST și CSM Bistrița au fost analizate de Comisia de nominalizare și acordare a premiilor și recompenselor financiare.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.