Actualitate

3 milioane de euro pentru reabilitarea străzii Sigmirului şi a pasarelei peste calea ferată (FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu a anunţat că pasajul rutier va fi modernizat cu bani europeni, vor fi refăcute carosabilul şi trotuarele, iar din vara anului viitor şoferii vor avea 72 de locuri de parcare. Traficul auto în zonă va fi închis începând din august.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a dat joi startul proiectului “Reabilitarea şi modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului denivelat peste calea ferată – legătură între DN 17 şi DN – Şosea ocolitoare, Municipiul Bistriţa”.

”Strada e deja o povară pentru cei care lucrează la întreţinerea drumului, datorită vechimii de 35 de ani. Asfaltul se mănâncă repede, există şi infiltraţii. Am depus cerere de finanţare în 2008, iar în martie 2009 am primit acceptul de finanţare. Proiectul a staţionat doi ani din cauza lipsei de fonduri pe axa respectivă. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 3 milioane de euro. Contribuţia proprie este de 215.500 de lei. Licitaţia pentru stabilirea firmei care va executa lucrările este în procedură”, a spus edilul.

Artera va fi închisă din august, când vor începe lucrările, până în martie 2013, când primarul prevede terminarea pasarelei. ”Este un drum important, nu se poate lucre în paralel, aşa că va fi închis. Cei care vor să facă legătura în str. Libertăţii şi Calea Clujului vor merge fie pe la Viişoara, fie pe la Piaţa Decebal”, a comentat el.

Principalele lucrări ce vor fi realizate sunt: reabilitarea si modernizarea pasajului rutier denivelat peste calea ferată (154,1 m), inclusiv breteaua pasajului (246 m); reabilitarea părţii carosabile (941 m) şi a trotuarelor (1.238 m); amenajarea unui număr de 12 locuri de parcare destinate autovehiculelor de mare tonaj şi a unui număr de 60 locuri de parcare pentru autoturisme; realizarea iluminatului public şi refacerea sistemelor de semnalizare şi marcaj; asigurarea descărcării apelor meteorice prin construirea a 26 de guri de scurgere.

Valoarea totală a proiectului este de 13.579.972,19 lei, inclusiv TVA, din care 98% (din cheltuielile eligibile) asistenţă financiară nerambursabilă şi 2% contribuţia beneficiarului. Termen de finalizare: 20.06.2013.

Serviciile de management vor costa 216.756,79 lei, serviciile de dirigenţie de şantier – 44.872,61 lei, execuţia lucrărilor – 10.181.432,86 lei, serviciile de publicitate şi informare – 32.000 lei iar serviciile de audit – 131.669 lei.

Proiectul este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 2 – „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 – „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane-inclusiv construcţia/reabilitarea Şoselelor de centură”.

În acest an, municipalitatea a demarat proiecte de lucrări pentru reabilitarea axelor turistice şi a Parcului Municipal, a Centrului Cultural Municipal, pentru modernizarea străzilor din zona centrală şi restaurarea clădirii ”Casa cu Lei”. Totodată, vor fi introduse sisteme de supraveghere în vederea prevenirii criminalităţii în centrul istoric.

Nostalgii de primăvară cu Ovidiu Creţu

Văzând cum se lucrează de zor la construirea magazinului Dedeman, pe primarul Bistriţei l-au năpădit amintirile. ”Aici e o zonă foarte dinamică a oraşului, aici a fost fabrica de armături. Am amintiri foarte puternice, am fost şeful secţiei în perioada 1986-1988. 800 de oameni lucrau la armături pentru rafinării şi combinate petrochimice, pentru ţară dar şi pentru export. După ce va fi gata Dedeman, în zonă vom pune un semafor”, a spus el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS