Actualitate

30 de criminaliști s-au pregătit pentru unul dintre cele mai cumplite scenarii

30 de criminaliști din mai multe județe s-au pregătit în Bistrița-Năsăud pentru unul dintre cele mai dificile scenarii: DVI (Disaster Victim Identification), informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Șeful Serviciului Cercetare la Fața Locului din cadrul Institutului Național de Criminalistică și coordonator DVI a susținut în Bistrița-Năsăud un stagiu de pregătire a polițiștilor criminaliști din 5 județe, pe tema: identificarea victimelor în urma unor dezastre.

Pregătirea, desfășurată pe parcursul a 3 zile, a fost structurată pe 3 etape:

* pregătire teoretică, sub forma unei conferințe pe tema procedura DVI în cazul unor dezastre;

* exercițiul propriu-zis – căutări, delimitarea locului faptei și cercetarea la fața locului, căutarea probelor;

* identificarea victimelor, exploatarea și valorificarea probelor ridicate.

Pentru exersarea coordonării în teren în astfel de situații, pe lângă criminaliști, la exercițiu au participat și procurori, polițiști de la Transporturi, Investigații Criminale și reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală.

Scenariu: în localitatea Posmuș din Bistrița-Năsăud, în proximitatea Castelului Teleki, se prăbușește un avion cu pasageri străini și echipajul de bord, în urma unui atac terorist. Nu sunt supraviețuitori.

La exercițiu au participat polițiști criminaliști din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș, Sălaj și Suceava, polițiști de investigații criminale, transporturi și poliție rurală din Bistrița-Năsăud,  procurori ai Curții de Apel Cluj, reprezentanți ISU, precum și reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS