Asociația de Resurse Francofone Active (ARFA) aniversează 35 de ani de la constituire. Miercuri, 7 mai va avea loc vernisajul unei expoziții de pictură, iar vineri un concert extraordinar al Noii Orchestre Transilvane.
Asociația de resurse Francofone Active ARFA s-a constituit în 1990 în urma unei întruniri la care au participat 70 de persoane interesate să devină membre.
”A fost un moment de mare entuziasm, determinat de visurile și speranțele pe care le-am avut toți românii după momentul 1989 și care ne-a permis ignorarea pe moment a tot ceea ce putea fi o piedică în colaborarea noastră cu Occidentul (obținerea vizelor de intrare și ședere, a vizelor de muncă, acceptarea celor care proveneau din statele estice ex-comuniste, etc), dar am pornit la drum cu multă încredere, gândindu-ne că lucrurile vor decurge simplu și frumos, potrivit cu dorințele noastre sincere de cunoaștere reciprocă, colaborare și de realizare a unor proiecte în comun cu partenerii noștri francezi”, relatează Mariana Buta, prima președintă a organizației în numărul aniversar al revistei Françamour.
Chiar de la bun început, Asociația Franche-Sylvanie a devenit ”cel mai prolific și mai apropiat partener francez”, prin intermediul căreia s-au făcut schimburi de experiență între elevi, studenți și specialiști din Besancon.
”Mi-a rămas în amintire emoția de neegalat a primului grup de elevi români care a plecat în Franța, când atât părinții lor, cât și profesorii și asistența au format un cor din care se auzeau mereu sfaturi, îngrijorări, încurajări legate de plecarea în “necunoscut”, noi știind că nici autobuzul cu care au plecat – deși era cel mai bun pe care l-am putut procura – nu îndeplinea toate condițiile tehnice pentru a circula în străinătate. Rămân convinsă că a meritat tot efortul pe care Asociația l-a depus – în special prin profesorii de limba franceză și nu numai, ci și prin alți membri dedicați – pentru a demara și susține aceste schimburi între elevi, care s-au extins și la alte categorii profesionale, respectiv profesori, medici, judecători, silvicultori, unele dintre aceste schimburi fiind menținute până în prezent fie la nivel instituțional, fie la nivel personal între membrii asociațiilor”, a adăugat ea.
Potrivit Marianei Buta, cea mai mare realizare a ARFA este constituirea Bibliotecii Franceze, al cărei fond de carte a fost donat de prietenii francezi din Besançon și Montreuil.
”Biblioteca a fost un spațiu aparte, de cunoaștere și aprofundare a limbii franceze, a istoriei Franței și a civilizației acestei țări, de care românii s-au simțit legați încă înainte de a cunoaște și pe care am iubit-o și o iubim și în prezent. Mulți dintre oaspeții francezi care ne-au vizitat au devenit prietenii noștri pe care îi dorim mereu aproape și pe care îi prețuim pentru ceea ce au împărtășit cu noi. La rândul nostru, am fost primiți cu căldură și înțelegere atunci când am călătorit în Franța și ne-am bucurat de sprijinul membrilor și simpatizanților Asociației Franche- Sylvanie”, a mai menționat ea.
La rândul ei, prof. Monica Buboly, actuala președintă a organizației, spune: ”Ne amintim cu nostalgie primele întâlniri din anii 90 cu reprezentanții instituțiilor franceze, care au venit imediat după deschiderea granițelor închise de comuniști timp de aproape trei decenii. În acele momente de emoție reciprocă s-au regăsit două culturi surori, deja strâns legate de secole prin literatură, muzică și tradiție diplomatică. Colaborarea s-a concretizat prin donarea câtorva mii de volume în limba franceză, gest unanim apreciat, de la elevii de la liceele și școlile gimnaziale din Bistrița, până la intelectualii bistrițeni, schimburi de experiență și mai ales, prin legarea unor prietenii sincere și necondiționate care vor continua mulți ani. Posibilitatea de a citi în limba franceză – oportunitate greu de înțeles pentru generația digitală de astăzi și de o masă critică ce nu se mai regăsește în acest mod de petrecere a timpului liber – a modelat multe minți și, uneori, a croit destine din perspectivă profesională și personală”.
Ea a reamintit că, prin intermediul ARFA, s-au dezvoltat parteneriate pe termen lung în mai multe domenii: juridic, silvicultură, cultură, medicină, educație, sănătate, viață asociativă, administrație sau mediu de afaceri.
Perioada până la momentul aderării din anul 2007 a fost foarte intensă prin derularea a numeroase schimburi și proiecte. Tot de atunci datează la nivelul județului nostru numeroase înfrățiri între localități din Franța și România, care au avut loc sub tutela organizației internaționale Opération Villages Roumains, cu scopul de a opri sistematizarea satului românesc. Câteva exemple sunt: Maieru – Nort sur Erdre, Rebra – Annecy, Rebrișoara – Blain, etc.
”Aceste colaborări au avut un impact major în comunitățile rurale, unde experiența franceză a contribuit la o mai bună organizare a vieții, în domeniul agricol, școlar și al relațiilor interpersonale. Prin vectorul reprezentat de o limba franceză vorbită de români pe scară largă, oamenii au putut să descopere două civilizații diferite, dar care aveau atât de multe în comun! Factorul uman a avut un rol decisiv : ospitalitatea românească a deschis calea experienței și a savoirfaire- ului francez. Mici afaceri de familie au prins contur la Parva și în alte locuri. Din aceeași perioadă a începuturilor datează schimburile dintre IUFM – Institutul Universitar de Formare a învățătorilor, în prezent INSPE – Institutul Național Superior al Profesorilor și Educației și Colegiul Național Andrei Mureșanu, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Bistrița- Năsăud, care au dat ocazia multor tineri de a descoperi un sistem educațional diferit și de a-și îmbunătăți limba franceză. Această activitate, alături de tabăra de limba franceză, a fost printre cele mai longevive din istoria celor două asociații și a marcat multe destine, atât ale elevilor, cât și ale profesorilor”, a menționat ea.
În 2007, aderarea la Uniunea Europeană a accelerat schimburile cu toate țările europene, dar mai ales cu Franța. Accesul la fondurile europene, dezvoltarea zonelor rurale și accesul la piața unică europeană au fost principalele beneficii care au avut o contribuție majoră la dezvoltarea țării. Școala a jucat și ea un rol important în procesul de conștientizare a tinerilor cu privire la importanța acestei etape istorice. Proiectul european Comenius Regio FREED – France-Roumanie, des échanges pour l’Europe de demain (2010-2011), în care au fost implicate numeroase instituții din cele două orașe i-a ajutat pe tineri și cetățeni să înțeleagă conceptul de cetățenie europeană.
”Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar ne bucurăm pentru această aniversare și suntem recunoscători pentru a fi trăit momente care ne-au marcat existența. ARFA a trăit timpuri care au urmărit îndeaproape cursul istoriei. (…) Ne regăsim astăzi devotați valorilor francofone și prieteniei! La mulți ani, ARFA! La mulți ani, Franche-Sylvanie”, a mai scris ea.
Miercuri, 7 mai, începând cu ora 18.00, la Galeria Arcade 24 va fi vernisată expoziția ”Cer deschis” a pictorilor Michel Vinay și a Mariana Moldovan, iar vineri, de la ora 19.00, va fi un concert extraordinar susținut de Noua Orchestră Transilvană, la Palatul Culturii. Biletele pot fi achiziționate online.
Programul muzical cuprinde: Ciprian Porumbescu – Balada, Jules Massenet – Meditation, Antonio Vilvaldi – Anotimpurile.


Francezii “ne iubesc” foarte mult. Atat de mult incat vreau sa ne impuna pana si presedintele…Ca-i progresist , ca a facut din capitala un oras cum n-a mai fost , ca iubeste valorile proeuropene , ca daca-l vom alege pe cel aratat va face cu tara cam ce-a facut cu Bucurestiul (adica nu mare lucru!) , ca in tara va curge doar lapte si miere etc. Parafrazand o reclama de la Kaufland auzita recent in magazin , cand o lucratoare se caznea sa ridice pe raft o cutie destul de grea , “Atat de ieftin?” spunea printre altele (la microfon) d-na de la intrare iar d-na cu raftul si cutia a exclamat: “Atat!” , astazi intreb si eu: Atat de mult ne iubesc francezii (fara niciun interes…)? Raspunsul poate fi: “Atat!”
Nici n-aveam asteptari de la un iubitor de comunism sa comenteze altceva la un astfel de articol. Elita romanesca din interbelic (singura din istoria acestei tari), a fost formata prin burse de studiu acordate de statul roman in Franta si Germania in special. Bazele universitatilor de medicina, inginerie, drept, etc., au fost puse de studenti formati in aceste tari, nu la Moscova! Studentii din Romania merg la specializare in marile universitati din Franta, Germania, Italia, Spania, nu la Vladivostok, tovarase! Deci lasa gargara, desi stim ca iti doresti din plin sa redevenim colonie ruseasca.
Eu ma gandeam ca stii , dar daca spui ca “stiti” , chiar incep sa privesc lucrurile cu atentie si mare ingrijorare.Asadar , impreuna cu d-l Predoiu faceti tot ce puteti si nu lasati tara sa ajunga in haos!…Totusi e greu de crezut ca ar putea fi in mai mare haos de cum e acum. Cu presedinte interimar , cu premier interimar , cu presedinte de senat intermediar , cu ministri interimari. Cu atatia bani cheltuiti degeaba , pe alegeri libere (cica , fara ingerinte rusesti!) , fara nicio viziune , fara program de tara , fara politica externa proprie. Tara e capusata d-le draga! In toate sectoarele : politice , administrative , economice (cate au mai ramas , cred ca nici d-l Ivan nu prea are ce sa numere!) sunt oamenii partidelor si acolitii acestora. Nu Calinescu , nu Georgescu , nu Simion au adus tara in halul in care este.Multi stiu asta , putini o recunosc si spun ca au invatat ceva din votul celor multi , prosti si insignifianti. Dar se vede ca n-au invatat nimic , nici din alegerile trecute si nici din cele recent trecute. Am ajuns din nou la un “6 decembrie 2024” chiar daca este 6 mai 2025. Ce a castigat tara , ce au castigat romanii si ceilalti cetateni ai Romaniei , ce ai castigat d-ta din asa numitul joc electoral? Nimic , nimic , nimic…Te-au inoculat cu ura. Chiar mi-e mila de d-ta. Incearca sa te detasezi un pic , relaxeaza-te si crede-ma ca cel pe care-l hulesti nu poate fi mai rau decat Basescu sau Johannis.
Nu zau, chiar nu este mai rau? Am ajuns, din nou, la un deznodământ similar celui din 6 decembrie 2024, deoarece partenerii politici vizați nu au tratat cu seriozitate avertismentul primit din partea electoratului – acel segment popular, poate mai puțin instruit formal, dar profund exasperat de ineficiența unor lideri susținuți de servicii, agățându-se de funcții. Aceștia nu au demonstrat nicio intenție de schimbare, menținând aceeași mentalitate și atitudine disprețuitoare față de cetățeni, ceea ce a condus la rezultatul actual.
Era previzibil, căci în ultimele șase luni se puteau întreprinde acțiuni semnificative: de la campanii de conștientizare publică privind pericolul extremismului de dreapta, până la demascarea impostorilor din partidele extremiste. Din păcate, PSD se dovedește a fi un partid cu principii și orientări similare acestor formațiuni, mimând pro-europenismul doar conjunctural, pentru beneficii proprii.
În contrast, figuri precum Băsescu și Iohannis se situează la mare distanță de un lider ca Simion; ambii și-au finalizat studiile la timp și provin dintr-un mediu universitar format înainte de 1989, o perioadă în care educația era, poate, mai temeinică. Este adevărat, atât Iohannis, cât și Băsescu au fost adversari declarați ai PSD, motiv pentru care sunt percepuți negativ de către acesta, mai ales că ambii sunt creditați cu o anumită capacitate de a contracara tendințele extremiste din interiorul PSD.
Cred că strategia actuală a PSD este exact cea pe care și-a dorit-o dintotdeauna: o potențială alianță majoră cu Simion. Rămâne de văzut dacă Simion va dori un parteneriat cu PSD, însă social-democrații par pe deplin dispuși la o astfel de colaborare, dat fiind că împărtășesc valori comune.
Cred ca nu este acceptabil ca un individ ca tine cu un trecut comunist și viziuni de extremă dreapta să îi țină prelegeri de moralitate lui Nicușor Dan. Este evident că Nicușor Dan se situează mult peste nivelul idolului la care vă raportați, George Simion. Acesta din urmă, așa cum am menționat anterior, împărtășește cu toți pesediștii același crez, aceleași valori și principii morale discutabile.
pesede + haur +pot si sosocii vor conduce RSS Romanistan daca nu va vine mintea la purtator.