Actualitate

360 de cazuri de Covid-19 în BN. Încă trei polițiști s-au vindecat. Cazul bărbatului decedat în carantină

Până vineri, 5 iunie, la nivel național au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate și externate iar 1.315 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 360, cu 4 în plus față de ieri (356).

Printre cazuri, 24 de cadre medicale (8 medici + 16 asistenți), 9 infirmiere, 1 brancardier, 7 polițiști (3 polițiști locali + 4 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 2 pompieri, un jandarm, cinci angajați la primării (Năsăud, Feldru, Bistrița – 3), un angajat al Finanțelor Publice, 5 angajați la Leoni.

Astăzi, apare pe lista celor confirmați cu Covid-19 încă un cadru medical (asistent).

Printre persoanele confirmate cu coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud, după cum s-a anunțat zilele trecute. În urma anchetei epidemiologice, a fost dispusă testarea a 6 cadre medicale, contacți direcți, și toți beneficiarii centrului. Cele șase cadre medicale au avut rezultate negative, precum și toți beneficiarii centrului.

Referitor la bărbatul de 51 de ani aflat în carantină instituționalizată și care a decedat în 3 iunie (aici detalii), în urma efectuării unei testări pentru verificarea prezenței coronavirusului rezultatul a fost negativ. Rezultatele necropsiei sunt în așteptare.

Dintre cazurile confirmate, 237 de persoane au fost declarate vindecate (234 până ieri), iar 31 au decedat. Printre persoanele vindecate, 22 de cadre medicale + personal auxiliar, toți cei zece angajați ai ITM Bistrița-Năsăud, cei trei polițiști locali, cei patru polițiști din cadrul IPJ, cei doi pompieri, jandarmul, două persoane din cadrul unor primării.

Față de ieri, printre persoanele vindecate apar doi polițiști locali și un polițist din cadrul IPJ. Astfel, toți polițiștii confirmați cu Covid-19 s-au vindecat.

22 de persoane sunt în carantină, iar 2.737 în izolare la domiciliu, după ce numeroși bistrițeni au revenit în țară în ultima perioadă.

Au fost anunțate oficial, de către Grupul de Comunicare Strategică, 31 de decese ale unor persoane infectate cu Covid-19 din Bistrița-Năsăud (22 de bărbați și 9 femei).

Comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 05.06.2020: * 22 persoane în carantină * 2.737 persoane în izolare la domiciliu * 360 cazuri confirmate de Covid-19 * 31 decese * 237 persoane vindecate. Precizări: * Trei persoane dintre cele confirmate cu coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate * Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Toate au fost declarate vindecate * Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate * O persoană dintre cele confirmate cu coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată * 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu coronavirus. Toți cei 10 au fost declarați vindecați * Până în prezent, 24 de cadre medicale (opt medici, 16 asistenți) și zece persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardier) au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, 22 au fost declarate vindecate * Printre persoanele confirmate cu coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. În urma anchetei epidemiologice, a fost dispusă testarea a 6 cadre medicale, contacți direcți, și toți beneficiarii centrului. Cele șase cadre medicale au avut rezultate negative, precum și toți beneficiarii centrului * Cinci persoane bolnave de Covid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Dintre acestea, două au fost vindecate * O persoană bolnavă de Covid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice * Cinci persoane confirmate cu coronavirus sunt angajați ai unui agent economic din județ * Referitor la bărbatul de 51 de ani aflat în carantină instituționalizată și care a decedat în data de 3 iunie, în urma efectuării unei testări pentru verificarea prezenței coronavirusului, rezultatul a fost negativ. Rezultatele necropsiei sunt în așteptare”.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2773979072731565

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS