Până marți, 6 octombrie, la nivel național au fost confirmate 139.612 cazuri de Covid-19, 109.898 de pacienți fiind declarați vindecați. Au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării, 518 persoane au fost reconfirmate pozitiv. 5.121 de persoane au decedat. Numărul deceselor zilnice (73) şi cel al pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă (608) sunt cele mai mari de la declanşarea pandemiei. Aici mai multe detalii.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în Bistrița-Năsăud numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 1.607, cu 37 mai multe ca ieri (1.570), un record negativ de cazuri zilnice în județul nostru de la începutul pandemiei. S-au efectuat 338 de teste (337 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, unul la un laborator privat).
Pe lista noilor cazuri se află și:
- 4 handbaliste de la Gloria 2018 (echipa a doua, care va evolua în Divizia A). Directorul clubului, Eugen Cosma, a precizat că începerea Diviziei A încă nu a fost programată, lotul de tinere jucătoare fiind într-un program de pregătire separat. Luni s-a făcut testarea ambelor loturi (prima echipă și echipa a doua), toate testele fiind negative pentru jucătoarele primei echipe, astfel că participarea acestora la competiții este permisă (miercuri 14 octombrie, la Ploiești, cu CSM Galați, în prima etapă a Ligii Florilor)
- 1 elev de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (clasa a VIII-a), în total 22 de cazuri în județ (patru elevi sunt internați în spital, unul este în curs de evaluare, iar restul se află în izolare la domiciliu)
- 4 angajați ai unor mari agenți economici (105 cazuri în total în județ)
Dintre cazurile confirmate, 1.411 persoane au fost externate (1.398 până ieri), dintre care 1.161 externate vindecate și 250 la cerere, iar 108 au decedat (67 de bărbați și 41 de femei).
125 de persoane sunt în izolare, iar 381 în carantină.
Încep să se vadă rezultatele alegerilor! Bravo…
Hambalistele n-au votat!!! Ca nu-s de pe aici… Deci… Începe sa se vadă prostia și inconștiență!!!!
Dacă doar handbalistele ți.au rămas în cap, ai o problemă…du-te și rezolv-o cum știi tu! Mă refeream la explozia de cazuri…și nu se va opri aici…așa că prostia cred că e in alta parte…
După alegerile din decembrie vom sărbători Crăciunul și revelionul în izolare. Trăiască România BINE GUVERNATĂ!!! Vă doresc sănătate la toți!