Actualitate

În ce localități se vor monta gratuit detectoare de fum și monoxid de carbon

Electrica

500 de familii din zece localități ale județului care stau, la țară, în case încălzite pe bază de combustibil solid vor primi, gratuit, detectoare de fum și de monoxid de carbon. Acestea vor fi instalate începând de luni numai cu acordul proprietarilor, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița.

La Budacu de Jos, Dumitra, Maieru, Livezile, Viișoara, Poienile Zagrei, Suplai, Pinticu, Bistrița-Bârgăului și Galații Bistriței reprezentanții ISU și cei ai SVSU locale vor monta, începând de luni, 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon în locuințele unor persoane din comunități unde riscurile asociate incendiilor sau intoxicațiilor cu monoxid de carbon sunt ridicate, a informat col. Cristian Bucur, șeful ISU Bistrița-Năsăud, joi, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, selecția gospodăriilor s-a făcut în baza unor criterii stabilite la nivel național. Se ține cont de riscurile tehnice și constructive ale locuințelor, cât și de vulnerabilitatea socială a beneficiarilor.

Detectoarele vor fi instalate în locuințe individuale din mediul rural, cu suprafețe mai mici de 150 de metri pătrați, construite înainte de anul 2000 și care utilizează surse de încălzire sau gătit pe bază de combustibil solid. Au prioritate imobilele în care locuiesc copii, persoane vârstnice sau persoane cu dizabilități, precum și cele din zonele greu accesibile, unde timpul de răspuns al echipajelor de intervenție poate fi mai mare.

Campania ”Detector pentru viață” se desfășoară printr-un parteneriat între Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud, Departamentul pentru Situații de Urgență, E.ON România și Delgaz Grid.

Detectoarele montate au rolul de a avertiza ocupanții locuințelor în cazul apariției unui incendiu sau a unei scăpări de monoxid de carbon, oferind astfel timp prețios pentru evacuare și limitarea pagubelor.

Dispozitivele nu sunt conectate la un sistem de alarmare externă și nu transmit semnal către autorități, dar reprezintă un mijloc esențial de protecție pentru familiile din zonele vulnerabile.

Campania ”Detector pentru viață” a fost lansată în luna februarie 2024 la nivel național și este o inițiativă prin care se dorește reducerea numărului de victime și a pagubelor materiale cauzate de incendii și intoxicații cu monoxid de carbon. Prin implicarea autorităților locale și sprijinul partenerilor, se urmărește promovarea unui comportament preventiv și responsabil în rândul populației. Demersul are ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță în rândul populației din mediul rural, prin instalarea gratuită a detectoarelor de fum și monoxid de carbon în gospodăriile considerate vulnerabile.

Pentru informații suplimentare privind măsurile de siguranță și conduita în situații de urgență, recomandăm accesarea platformei naționale www.fiipregatit.ro sau descărcarea gratuită a aplicației DSU din App Store și Google Play.

Iată de ce este nevoie de aceste detectoare:

  • 2021: la nivel județean s-au înregistrat 250 de incendii, dintre care 148 au afectat gospodării ale populației, reprezentând 59,20% din totalul intervențiilor de acest tip. Majoritatea acestor incendii – mai exact 110 – s-au produs în mediul rural, adică 71% din totalul incendiilor la gospodării. Din nefericire, patru persoane și-au pierdut viața în locuințe în urma acestor evenimente, trei dintre ele fiind surprinse de incendiu în zona dormitoarelor, iar una în bucătărie.
  • 2022: s-a constatat o ușoară creștere a numărului total de incendii, ajungând la 264. Dintre acestea, 151 au avut loc în gospodării (57,20%), iar 106 s-au produs în mediul rural, reprezentând 70% din acest segment. Două persoane au decedat în locuințe în urma incendiilor – una a fost găsită în zona dormitorului, iar cealaltă în podul casei.
  • 2023: au fost 259 incendii, dintre care 145 (55,98%) s-au manifestat la gospodării. Dintre acestea, 98 s-au produs în mediul rural, procentul fiind de 67,58%. Trei persoane și-au pierdut viața în astfel de situații – două în zona camerei de zi, iar una a fost găsită în exteriorul locuinței, prezentând arsuri incompatibile cu viața.
  • 2024: numărul total al incendiilor a crescut la 282. Dintre acestea, 132 (46,81%) au fost înregistrate la gospodării, iar 97 în mediul rural, ceea ce reprezintă 73,48% din totalul incendiilor în gospodării. Din păcate, trei persoane au decedat în urma incendiilor produse în locuințe – două în zona bucătăriei și una în dormitor.
  • 2025 – primele 5 luni: s-au înregistrat 166 de incendii, dintre care 96 au afectat gospodării și locuințe, reprezentând 57,83% din totalul incendiilor produse. Dintre acestea, 69 s-au manifestat în mediul rural, ceea ce înseamnă 57% din totalul incendiilor în gospodării înregistrate în primele 5 luni ale anului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.