Actualitate

CJ Bistrița-Năsăud, în Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei

Electrica

ADR Nord-Vest, ADR Nord-Est împreună cu cele 12 consilii județene din regiunile Nord-Vest și Nord-Est au semnat, la Sighetu Marmației, acordul de parteneriat ”Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei” – o inițiativă comună dedicată sprijinirii procesului de reconstrucție și dezvoltare a Ucrainei.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Băncii Mondiale, precum și reprezentanți ai autorităților guvernamentale și regionale din Ucraina și România.

Prin acest proiect se urmărește: planificarea strategică, dezvoltarea infrastructurii fizice și economice, dezvoltarea economică și relațiile comerciale, integrarea în politicile și programele Uniunii Europene, cooperarea inter-instituțională.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a menționat:

”Parteneriat pentru viitor – uniți de ambele părți ale Tisei. Mai multe locuri de muncă, infrastructură modernizată, investiții noi și fonduri europene – acestea sunt doar câteva dintre beneficiile reale aduse de protocolul de cooperare semnat astăzi între ADR Nord-Vest, ADR Nord-Est și 12 consilii județene din România: Bistrița-Năsăud, Bacău, Bihor, Botoșani, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Vaslui. Județul Bistrița-Năsăud devine parte activă a unui efort european comun prin care sprijinim reconstrucția Ucrainei și, în același timp, dezvoltăm economia și infrastructura României.

Conectăm drumurile noastre cu cele din Ucraina. Creăm oportunități pentru firmele locale și locuri de muncă pentru cetățenii noștri. Atragem investitori care contribuie la dezvoltarea regiunii. Accesăm fonduri europene dedicate reconstrucției – fără costuri pentru bugetul local. Nu este vorba doar despre Ucraina. Este vorba despre ce fel de oameni vrem să fim și ce lăsăm în urmă. Reconstruind alături de ei, construim și pentru noi – o regiune sigură, stabilă și prosperă. Construim împreună”.

18 comentarii

  • Vorbim sa facem si noi ceva iar daca tot vorbim ni se pare ca lucram. Este foarte important sa nu stam degeaba doar suntem platiti din bani publici iar banii publici pe care ii luam ii justificam cu alte cheltuieli facute tot pe bani publici, evident.

    45
    1
    • E treaba mediului privat ! Ce vrei, un Teraplast de stat? Un Leoni de stat? Un Jysk de stat?

      20
      6
  • Ce fel de oameni vreti sa fiti vedem cand va duceti pe Coasta de Azur, in Dubai ori in Maldive; ce lasati in urma vedem de asemenea de treizecisicinci de ani: praf si pulbere, saracie si prostie!

    39
    1
  • pesede construiește și reface 😃😃😃…. iar eu voi lua clase de balet dacă reușește pesede acest lucru.

    28
    3
    • Dacă domnul Levente Puskas a comentat este totul ok ! Îl așteptăm și pe Adrian C! Fără acești domni , articolele nu-și au rostul!

      18
  • Ca de obicei…vorbe,vorbe..la reconstrucția Ucrainei vor participa țările importante și cele care dau ora exactă în Europa…România din păcate face parte din categoria țărilor care vor ciuguli ce va cădea de la masa bogaților. Și asta mulțumită politicienilor noștri. Legat de județul nostru…Radu Moldovan este președinte CJ,primar,președinte de club…handbal,fotbal..etc.

    45
  • Eu daca as ucrainean, m-as feri de firmele de casa ale baronului. Lucrari de proasta calitate, facute sa tina putin si pe cel putin de doua ori mai multi bani fata de valoarea reala a lucrarilor.

    Deci atentie dragi ucraineni, ca asta in aproape 16 ani n-a facut pentru judet un parc industrial, o baza sportiva publica, un bazin de inot, o centura ocolitoare sau un drum express Bistrita-Cluj.

    Mai bine apelati la polonezi, cehi sau la nordici daca vreti un lucru bine facut, sa nu ajungeti peste ani la concluzia ca intre coruptia din Romania si cea din Rusia nu exista nicio diferenta.

    43
    4
    • Hai ca esti bun !!! Deci nu s-a facut pentru judet nimic , dar ,,firmele de casa ale baronului” fac lucrari de proasta calitate ! Pai cum ? Acu doar doua obiective : Parcul Industrial Sarata si Sala Polivalenta !!!! Atata ura fata de Romania si romani mai rar ( mai bine apelati la…) . Si te dai si roman bistritean ! Mare mai e gradina ta , Doamne !

      4
      10
  • Prima dată scoateți Romănia din căcat și dupa aia reconstruiți Ucraina .Lua v ar draq de incapabili .

    50
    4
  • Daca se ocupa domnii de la Consiliul Judetean de reconstructia drumurilor Ucrainei, nu-i vad bine pe vecinii nostri :(( O sa le faca si ucrainenilor centuri ocolitoare in 50 de ani. Dupa ce ucrainenii au fost atacati fara motiv de un stat barbar, vine si partidul “trei trandafiri” sa-i abureasca cu reconstructia tarii. Cu ce-or fi gresit saracii ucraineni de primesc lovituri atat din rusia cat si din Romania? :((

    31
    2
  • “Eu trăiesc o frustrare, dar sunt supărat și revoltat pe autoritățile Statului Român care nu-I atrag atenția domnului președinte Zelenski – că ne-a lăudat live, că apreciază ceea ce cetățenii poporului român au făcut pentru confrații lui – că el acceptă ca în momentul acesta, sub povestea războiului, ca lăcașele sfinte să fie călcate, pângărite, preoții să fie deportați, creștinii să fie înjunghiați sau lăcașurile sfinte aprinse.“

    Asta spunea acum doi ani pe un post de televiziune national preluat apoi de presa: “sub povestea războiului“, “lăcașele sfinte să fie călcate, pângărite, preoții să fie deportați, creștinii să fie înjunghiați sau lăcașurile sfinte aprinse“!!!

    Ducerea in derizoriu a razboiului, discurs al urii, dezinformare, intoxicarea populatiei cu propaganda putinista. Si acum fara retractari, fara remuscari, fara rusine se imbie sa taie si dumnealui o felie din cozonac. Cand o fi. Dupa ce se termina “povestea războiului“. Crede dumnealui ca vor sta ucrainienii vreodata cu dumnealui la masa dupa ce si-au varsat sangele in “povestea războiului“ si au inghitit minciunile cu “lăcașurile sfinte aprinse“ imprastiate de propagandistii lui Putin? Pentru ca sa incredinteze niste contracte firmelor lui de casa? Niciodata!

    14
    4
  • Iar pierd timpul astia de la stat cu tot felul de intalniri si mese intinse. Popa oare ce reconstruieste? Drumul de la Bistrita la Nasaud e vai mama lui iar ai nostri ficiori stau la poze si se fac ca muncesc. Bine ca n-ati mai iesit la camp sa mestecati in ciaon!

    22
  • Ce legatura are s__a cu CJ!?
    Am mai zis-o, in anii 96-2000,cu taranistii la putere, vice presedintele CJ de atunci a participat la o sedinta la Cluj privind traseu autostrazii nordului!
    Asa acum cu Ucraina!
    Bani si sedinte!

    11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.