Actualitate

7 ani de la incendiu. Ovidiu Creţu: Biserica ascunde comori, o vrem refăcută total până în 2017 (FOTO)

La şapte ani de la incendiul care a afectat grav simbolul Bistriţei, în Biserica Evanghelică a avut loc, în prezenţa primarului Ovidiu Creţu, o slujbă ecumenică de comemorare a tristului eveniment oficiată de preoţi de mai multe confesiuni.

La 19.40, ora la care acum şapte ani s-a declanşat incendiul devastator care a distrus Biserica Evanghelică, au bătut clopotele, ceremonia care a cuprins şi un moment de reculegere încheindu-se în acelaşi fel.


”În atenţia noastră este reabilitarea totală a bisericii, ea este stabilizată acum, nu se mai întâmplă nimic rău, dar nu poate să rămână aşa. Biserica Evanghelică ascunde în interior şi în exterior comori pe care încă nu le ştim. Uitaţi-vă la strane, au stat aici sute de ani, noi le-am prins ca nişte corpuri închise, uitaţi-vă ce minunăţie. Sub tencuială ne aşteaptă lucruri interesante. Avem toată documentaţia pentru a o depune pe POR imediat ce se va deschide, pentru a reabilita biserica în totalitate, interior-exterior şi mobilier. În acest moment se lucrează la drenajul apelor pluviale tocmai pentru a asigura o stabilitate foarte bună. Mi-aş fi dorit ca finalitatea să o avem în 2017, când saşii vor aniversa 500 de ani de când au trecut la evanghelism. Trebuie să fiu realist şi să spun că pentru asta documentaţia trebuia deja depusă, dar n-avem unde să o depunem, noi avem documentaţia şi ne-am făcut datoria. Aşteptăm, într-o lună, în trei, în cinci, vom depune şi ne vom strădui ca la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la evanghelism a saşilor să avem biserica refăcută. Dacă nu, lucrările vor fi începute şi nu va fi loc de întors, ele se vor finaliza. Dau asigurări că lucrurile se vor întâmpla aşa. Referitor la faptul că suntem câţiva oameni la comemorarea incendiului, nu uitaţi că în afara bisericii sunt zeci de mii de inimi şi când se întâmplă ceva vor fi aici. Aşa cum plângeau mii de oameni în iunie 20008, lucrurile se repetă, oamenii sunt ataşaţi de aceste valori, doar că grijile zilnice îi duc în altă parte. Sigur, ne-ar fi plăcut ca aici să fie o mulţime de oameni, un sfert din cei care plângeau pe stradă în 2008 ar fi făcut biserica neîncăpătoare. Dar să nu-şi imagineze cineva că asta înseamnă o ruptură între cetăţeni şi simbolul Bistriţei. Vă garantez că dacă nu îi aveam alături pe toţi cetăţenii din Bistriţa nu puteam face ceea ce s-a făcut până acum. Consider o comemorare ziua de 11 iunie, chiar dacă de atunci am făcut lucruri interesante. Un proverb spune că acolo unde loveşte părintele creşte. Palma pe care am primit-o în 11 iunie 2008 de ne-a usturat obrazul ne-a făcut să ne trezim, să ne dezmeticim, să ne unim şi să facem lucruri frumoase împreună. Să avem grijă de ce avem, să nu ne imaginăm că va avea grijă pronia cerească şi noi putem merge la ştrand. Trebuie să punem noi mâna. Dumnezeu să binecuvânteze Bistriţa!”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

”Ne-am adunat în acest ceaus traumatic pentru cei care l-au trăit acum şapte ani, pentru a ne aduce aminte de acele evenimente care au marcat oraşul nostru, pe toţi bistriţenii, când cel mai înalt turn de piatră îmbrăcat într-o schelă de lemn a început să ardă la ora 19.40. A fost un foc năprasnic care a mistuit turnul, a distrus valori inestimabile, a cuprins şi o parte din şarpanta bisericii. Datorită unui lanţ de împrejurări fericite, datorită voinţei lui Dumnezeu catastrofa nu a fost totală şi nu a cuprins întreaga biserică. Ne aducem aminte de acel moment cu tristeţe şi ne înălţăm privirile spre Dumnezeu, care a ţinut mâinile Lui protectoare asupra noastră, nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi bătut un vânt mai puternic, întregul centru istoric ar fi fost în pericol. Faptul că nimeni nu a fost rănit, faptul că rezervele de apă ale Bistriţei s-au epuizat la două minute după ce focul a fost stins ne arată că în ciuda acestei grele încercări Dumnezeu a ţinut mâinile deasupra noastră. După şapte ani, această biserică este în siguranţă, are o frumuseţe pe care n-am cunoscut-o înainte şi tragem nădejde că biserica va străluci după ce se vor încheia toate lucrările de restaurare. Toţi bistriţenii au dat dovadă de o solidaritate nemaiîntâlnită, este parte a miracolului de la Bistriţa. În aceşti ani, Biserica Evanghelică a devenit un loc al tuturor bistriţenilor. Sunetul clopotelor pătrunde până la marginea oraşului, o veche legendă spune că sunetul clopotului mare al Bistriţei se auzea până la Lechinţa. Toate legendele au un sâmbure de adevăr”, a afirmat preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss.

1 comemorare incendiu 15 2 avram cretu 11 iun 15 3 comemorare incendiu 15 4 ov cretu bis evangh iun 15 5 comemorare incendiu 15 6 comemorare incendiu 15 7 comemorare incendiu 15 8 comemorare incendiu 15

5 comentarii

  • Ei, ei…..cum ii viata asta. Cei care au aprins biserica, Avram si Cretu, fac comemorari. Ce ironie! Stingeti lumina tovarasi, asta e rasuflata deja demult.

  • Reabilitarea Bisericii Evanghelice dupa incendiul din 2008 a redat orasului simbolul sau inconfundabil. Insa pe langa valoarea simbolica si muzeistica, Biserica Evanghelica se preteaza sa gazduiasca spectacole de amploare. Toate bune si frumoase, cu exceptia scaunelor din plastic din nava centrala, care dau senzatia de improvizatie si de prost gust (vezi una din imaginile prezentate in articol). Este necesar ca si in nava centrala sa fie confectionat mobilier in stilul epocii renascentiste care sa redea bisericii stralucirea de altadata prin ambianta de armonie si unitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS