”Vineri 6 martie, s-a încheiat perioada de exprimare a opţiunilor pentru studierea Religiei ca disciplină şcolară. La nivel judeţean, din totalul de 37.611 elevi în învăţământul de stat la zi, 36.849 (97,97%) au optat să facă religie în continuare. Majoritatea elevilor (82%) studiază religia ortodoxă, a doua disciplină studiată fiind religia penticostală (10%)”, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La nivel naţional, datele înregistrate în sistem până vineri 6 martie, ora 18.00, indică faptul că au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie, a anunţat Ministerul Educaţiei. În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, acest lucru este posibil.
În 3 martie, în prezenţa ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, la Bistriţa s-a înfiinţat Asociaţia ”Părinţi pentru Ora de Religie”, condusă de directorul AJPIS Ani Bob.
Faptul că peste 90 la sută dintre elevi s-au înscris la ora de religie, în ciuda „multor eforturi pentru şcoli şi dificultăţi umilitoare pentru părinţi”, are valoare de referendum şi cheamă familia, şcoala şi biserica la dialog şi cooperare pentru o educaţie integrală, a transmis Biserica Ortodoxă Română: ”După ce unii adversari ai orei de Religie au obţinut decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României care condiţionează participarea elevilor la ora de religie de o cerere scrisă a părinţilor, tutorelui legal instituit sau a elevului major, sub pretextul exercitării (sau verificării) libertăţii conştiinţei şi a credinţelor religioase, răspunsul pozitiv al majorităţii covârşitoare a părinţilor şi copiilor majori a fost masiv şi demn, exprimând importanţa religiei în viaţa poporului român. O majoritate de peste 90% a elevilor din şcolile publice de stat care au în oferta educaţională Religia a ales să se înscrie la această disciplină, în pofida perioadei foarte scurte de înscriere (aproape trei săptămâni) şi a multor eforturi pentru şcoli şi dificultăţi umilitoare pentru părinţi. Acest rezultat cu valoare de referendum cheamă Familia, Şcoala şi Biserica la dialog, coresponsabilitate şi cooperare pentru promovarea unei educaţii integrale care uneşte formarea spirituală cu informarea ştiinţifică a elevilor”.
Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de Religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina. CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.
Pentru a fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legal instituiţi pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de Religie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă. În formularul de înscriere, se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de Religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute de lege.
Du-te ma!!! Cine te-a obligat?! Eu sunt printre cei 2.03%……
Băiețelul meu are religie miercuri de la 9 la 10. Noi locuim peste drum de școală, si am hotărât ca in ora respectiva mai bine vine acasă si se pregătește pt școală, nu pt moaște. Noi suntem un caz fericit, dar majoritatea părinților nu au avut efectiv de ales si au fost nevoiți sa își lase copiii in continuare la aceasta ora de tâmpire. Sper sa fie pusa aceasta ora la capetele orarului, ca sa putem cu adevărat alege liber.
Mintiti. Copilul nu va avea liber in ora respectiva daca nu face religie. Va face in schimb educatie civica.
Nene, ala-i ceasul care bate pentru a-ti aminti sa nu-ti uiti tratamentul.
Mai fratilor (parintilor) dar scoala nu are biblioteca?! Pur si simplu se duc acolo….Eu n-am asteptat „prostia” asta cu cererea, inca din anul scolar 2012/2013 am facut cerere la secretariat: „in calitate de parinte doresc ca fiul/fiica mea…din clasa…sa nu participe la ora de religie si situatia scolara sa fie incheiata fara materia religie”. Si in fiecare an scolar mi s-a acceptat cererea. Anul asta am fost norocos, au prima si ultima ora, deci merg mai tarziu/ies mai repede, anii trecuti s-a nimerit intre, ori au mers la biblioteca ori au stat in clasa (vorbit in prealabil cu profele respective) nu ma deranjeaza ca prind una alta, „religia” o fac eu ca parinte acasa sau la biserica.
S a terminat. E timpul sa taci!
”Părinţi pentru Ora de Religie”, condusă de directorul AJPIS Ani Bob…ce inseamna asta ?
Ora de religie NU e interzisa, NU e impusa ! Pentru ce ne asociem?
E la libera alegere, care e treaba?
..În 3 martie, în prezenţa ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, la Bistriţa s-a înfiinţat Asociaţia ”Părinţi pentru Ora de Religie”, condusă de directorul AJPIS Ani Bob. ..,,
Pentru ce trebuie ? Ne asociem ca sa fim asociati?
Religia nu a fost eliminata ca si materie de studiu, a fost ceruta , doar solicitarea de participare sau nu la ore.
Sa nu uitam ca totusi, studiul religios, e o chestiune intima, se face la biserica si acasa, Scoala furnizeaza adevaruri stiintifice care se bat cap in cap cu religia.Se poate introduce, eventual un optional de educatie moral crestina…
Ospatare tu intrebi tu raspunzi tu dai likeuri…ai 7 adrese de mail..esti singur si nebun de a binelea… Balaceanca te asteapta…
Vesnic voi cei din BOR n-ati acceptat adevarul.Nu acceptati nici acum ca pot fi mai multe pertsoane care sa vorbeasca urat la adresa voastra.Voi va stiti destul de bine cum sunteti, dar altii nu au voie sa constate lucrul asta.De exemplu, Ciobotea sfinteste cu un trafalet, iar cand a fost intrebat de presa de el, a zis ca nu stie de asa ceva.Oameni mai prefacuti, parsivi,lingusitori, cu doua fete ca voi nu sunt.Ii intreceti si pe politicieni.Voi nu aveti cum forma noua generatie.
Nici nu se punea problema sa iei copilul de la scoala timp de o ora. Iarasi dezinformati. Daca nu vor sa faca religie, vor face educatie civica in timpul acelei ore. Nu va e rusine sa tot mintiti ?!
Nu a fortat nimeni pe nimeni. Alegerea este a parintilor. Singura diferenta este ca acum trebuie sa-si asume public si in scris alegerea de a NU face religie.
De luat în seamă și aceste opinii: „P.S. Ca să nu existe niciun fel de dubiu asupra poziției mele privind religia în școli, voi prezenta aici opțiunile personale:
– cred că toți copiii ar trebui expuși unor conținuturi religioase, dar decizia LIBERĂ și INFORMATĂ trebuie sa apartină părinților, iar conținuturile să fie selectate de psiho-pedagogi cu formație teologică.
– religia ar trebui să fie facultativă, opțională, nu materie obligatorie cu note în catalog.
– conținutul manualelor și programele trebuie schimbate și adecvate psihologiei vârstelor.
– profesorii de religie ar trebui să aibă competențe psiho-pedagogice.” (sursa: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/statul-troglodit-de-ce-nu-suntem-inca-liberi/
zici ca suntem nebuni. Daca nu vor sa faca religie, vor face educatie civica in timpul acelei ore. E atat de simplu!
Draga Tic, posibilitatea de a face Cultura civica sau altceva va fi doar de anul scolar urmator.Pentru acest an scolar nu s-a oferit alternativa.Daca ar fi fost, fii sigur ca procentul inscrisilor la religie ar fi fost mult mai mic.
Am inteles, nene, matale nu faci parte din turma. Faci parte din ciurda.