Actualitate

PNL cere anularea alegerilor la Telciu şi renumărarea voturilor la Sîngeorz-Băi şi la Şieu Odorhei

PNL Bistriţa-Năsăud a depus, marţi, la Biroul Electoral Judeţean o solicitare de anularea a alegerilor în Telciu, motivând că în comuna respectivă s-au înregistrat abateri grave care au periclitat rezultatul votului.

Avocatul Diana Morar a declarat marţi pentru Timp Online că, la secţia 286 din Telciu, cea mai mare din comună, la încheierea numărării voturilor, s-a întocmit un proces verbal pe care nu l-a contestat niciun membru al secţiei de votare, dar care a fost modificat, fără nicio solicitare scrisă din partea cuiva, în Biroul de Circumscripţie după ce voturile din secţia respectivă au fost renumărate.

„La Biroul de Circumscripţie Telciu, deşi nu exista nicio întâmpinare făcută de membrii secţiei de vot s-a decis renumărarea voturilor de la secţia respectivă. S-a constatat, deşi nu ştiu pe ce bază, că procesul verbal iniţial nu era bine întocmit, iar renumărând, au constatat că ceea ce s-a trecut în procesul verbal nu corespundea cu numărătoarea făcută de Biroul de Circumscripţie. Cert este că PNL a pierdut un consilier în urma acestei renumărări. În momentul în care s-au numărat buletinele în secţia de vot nu au existat contestaţii – ele trebuiau semnalate în scris dacă ar fi existat – iar în procesul verbal toţi membrii secţiei au fost de acord cu rezultatul votului. S-a eliberat câte o copie pentru toţi membrii secţiei de votare, copie pe care noi o avem, şi care nu mai corespunde cu procesul verbal întocmit în Biroul de Circumscripţie. Procesul verbal nu a fost semnat de reprezentantul nostru  în Biroul de Circumscripţie şi, nepurtând semnătura lui, nu poate fi considerat valabil”, a declarat Diana Morar.

În consecinţă, PNL a cerut BEJ Bistriţa-Năsăud anularea scrutinului în toată comuna. „Practic, ar trebui să se organizeze încă o dată alegeri, dar trebuie să constate BEJ că s-a încălcat legea, că e o situaţie de fraudă. Ca să controleze cele semnalate de noi, instrumentul BEJ ar fi să renumere voturile. Noi  aveam la dispoziţie 48 de ore să contestăm, dar nu mai târziu de 7 iunie, adică azi şi am făcut lucrul acesta”, a mai spus Diana Morar.

La rândul lui, avocatul George Gaftone a cerut BEJ renumărarea voturilor pentru consilieri locali în oraşul Sîngeorz-Băi şi comuna Şieu Odorhei.

„Am solicitat la Sîngeorz-Băi şi la Şieu Odorhei renumărarea voturilor pentru consilieri locali întrucât nu a fost respectată procedura. Sunt procese verbale care nu erau semnate de reprezentanţi, sunt procese verbale care nu sunt semnate de preşedinţi, ceea ce e foarte grav, şi procese verbale care nu au semnate de către locţiitori sau care nu au ştampila de control, ceea ce e, dea semenea, foarte grav. Noi credem că, din această cauză, am pierdut fotolii de consilieri în aceste unităţi administrativ-teritoriale”, a spus George Gaftone.

În fotografiile de jos, vedeţi procesele verbale încheiate la Şieu Odorhei, pline de corecturi şi mâzgăleli.

pv 2 pv 1 pv 3 pv 4

Totodată, UNPR a depus contestaţii pentru oraşul Năsăud şi patru comune: Dumitra, Mărişelu, Şieu Măgheruş şi Tiha Bârgăului, pe motiv că ar exista numeroase voturi declarate nule.

UDMR a depus contestaţii în două comune: Şintereag şi Lechinţa.

Etichete

19 comentarii

  • Lasă-i sa tot numere , oricum nu au ce lucra ! PNL istii disperați număra de când au pierdut alegerile … Când număra procente , când numără candidați , doar doar s-o schimba rezultatul
    :)))))) Nu reușesc sa înțeleagă că oamenii nu vor paiațe , vor conducători serioși !

  • E rusinos pt un partid istoric sa piarda in asa hal. Acesti oameni NE reprezinta??? Cine??? Cei care doar cu „HAU!”, „HAU!” sunt. RUSINE! RUSINE! Dragi liberali, unde a-ti disparut??? Cine ingroapa partidul nostru??? Trebuie sa va asumati pierderea si la munca cu totii, nu laude desarte. Pacat ca a/ti ales consilieri si reprezentanti care a dus un partid istoric pe rapa!!! Ce liberalism la X , care ce a facut pt liberalism??? NIMIC. RUSINE! Hai numaratoarea voturilor. Lumea nu i-a dorit pe nbici unul din cei mai sus mentionati, dar dl Dolha ca sa le cante in struna ia sustinut, dar conlocuitorii lor nu i-au vrut. Ii cunosc prea bine si stiu cat le poate capul, pe oameni nu ii putem prosti noi cum vrem. Rezultatul isi spune cuvantul pe jud, pe tara. Care si-au dat demisia de la conducerea PNL BN??? Vrem masuri nu povesti de la A&Z. RUSINE NOUA TUTUROR CARE NU SUNTEM CONSTIEMTI SI MAI DUCEM PARTIDUL IN PRAPASTIE DE TOT.

  • Doamne cat de penibili sunt avocatii PNL – lui. Fiti rezonabili si nu duce-ti soarta PNL- lui in derizoriu. De asta la BISTRITA sa ajuns la 20 % din cauza frustratilor din fistul PNL.

    • Penibil esti tu care poluezi gramatica limbii romane, falnic psd-ist! Spre stiinta ta, „duceti” nu se scrie niciodata cu cratima ( =liniuta de unire, daca la psd nu v-a predat-o).
      Si mai penibil esti ca te trezesti sa iti dai cu parerea despre lucruri care se vede din vazduh ca nu le stapanesti.
      Renunta la a umple spatiul de penibil!

  • Din păcate, asta e PNL -ul mare, reformat ! Am auzit-o adineaori la o emisiune tv pe d-na. Gorghiu, aberatii si mai mari ! Cică ei au progresat, sunt pe un trend ascendent …! Daca aia e normala…., of,of ! Probabil asa vede ea progresul! Spunea d-na de la Bucuresti, ca inaiante cuno saptamana de alegeri, au facut ei un sondaj la capitala si Predoiu avea 30% ! Astia nu-s normali…! Pai ala la vot a obtinut 11% ! Atunci ce sondaj au facut ? Sunt dezgustat de cat de slabi pot fi ! Daca nu se unificau cu pdl-ul ( care i-a mai salvat la nivel National cu cativa primari in localitati importante) astia erau sub 10 % ! Sunt bistritean,mi-e ciuda ca nu ne-au dat alternativa sa-l schimbam pe Cretu ! PNL-istilor BISTRITENI, REVENITI-VA !!!!!!! Cu asemenea gândire in toamna nu faceti 3% sa intrati in parlament !

  • Dragii mei penelisti, oare a-ti avut mult de cautat prin tomberon pana a-ti gasit procesul acela verbal, care clar nu a fost procesul verbal final ? Dupa parerea mea,un document oficial nu apare mototolit, sau oare asa e moda mai nou? Pe bune acum, hai sa analizam toate ciornele din primarie, poate,poate mai gasim ceva gresit in ele, daca in documentele oficiale nu putem gasi . Sunteti penibili, invatati macar sa pierdeti cu demnitate!

    • Mai priveste-l inca o data, geniule! Daca asta nu e oficial cu stampila si semnaturi, atunci care? Ca s-or fi speriat si l-or fi aruncat la gunoi de unde l-ai scos tu, ca altfel nu ai fi asa sigur, asta e alta poveste. Cine stampileaza ciorne, geniule?

    • Si despre faptul ca e mototolit nu spui nimic ? Cine predă un document care e ca si scos din… ???

    • Prieteni penelisti , acel proces verbal de C J a fost clar ciorna … va asigur eu ca nici un presedinte de la circumscriptie nu primeste asa procese verbale la predare …. nici macar cu o simpla mazgalitura sau corectare .

  • Niste frustrati penibili care stiu doar sa scorneasca minciuni si care se pare ca nu stiu sa piarda. Dupa o campanie mizerabila in care au aruncat cu noroi in unul si in altul tot ei sunt nemultumiti. Ar trebui sa va fie rusine! Sunteti oameni maturi dar va comportati mai rau decat copiii de gradinita! Lumea nu va vrea, asta nu intelegeti voi! Si Fluta ar fi trebuit sa nu isi mai scoata nasul in lume de rusine dupa ce a fost dat la o parte pentru a-l desemna pe Scuturici candidat din partea PNL.

  • Pentru Stefan! Tocmai faptul ca s-au aliat cu PDL-istii ,a facut ca partidul istoric ,PNL, sa piarda in halul acesta! La furaciunile inimaginabile pentru oamenii de rind, pe care le-au facut acesti PDL-isti ,romanii au reactionat pe masura!

  • Trai nineaca. Acuma că o ieşit (iară) PSD o s-o ducem şi mai bine. Cu cârmaciul condamnat ca si Ceauşescu, cu Ponta – un nou Bobu – puscăriabil, cu atâţia altii la rând, vom avea un viitor strălucit (tehnocraţii au si aprobat construcţia a 2 noi puşcării – de lux).
    Nu au pierdut PNL-isti. A pierdut clasa muncitoare, cei ce muncesc cu adevărat şi ţin STATUL GRAS al PSD – inclusiv puturosii asistaţi social.
    Dar în democraţie majoritatea face legea, aşa că acceptăm ce s-a hotărât prin vot.

  • Opaa !! S-au trezit penelistii din socul produs de pierderea alegerilor si au inceput cu comentariile. Stați linistiti, dragilor, oricum doar cu asta rămâneți ( de altfel, asta stiti cel mai bine, sa terfeliti lumea in spațiul online) Sa nu faceti basici la degete !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.