După ce la ședința de constituire a Consiliului Local Sîngeorz-Băi consilierul ALDE Radu Cârcu nu a fost prezent, motiv pentru care nu a putut fi ales un viceprimar, lucrurile s-au clarificat în cadrul partidului condus de Ioan Țintean.
”S-a lămurit situația. Am așteptat o demisie în urma sincopei pe care am avut-o la ședința de constituire, de la care Radu Cârcu a absentat din motive medicale, pe care ni le-a prezentat apoi. L-am invitat la Biroul Județean și ne-a asigurat că nu există nicio problemă, face echipă cu PSD, cu care avem protocol, și cu independentul Virgil Dumitru. După ce va fi validat ca și consilier și va depune jurământul, această majoritate va introduce proiect de hotărâre pentru alegerea viceprimarului și de aici încolo lucrurile curg normal. Deci nu există motiv pentru a fi sancționat domnul Radu Cârcu și, din punctul meu de vedere, cred că epopeea s-a încheiat”, a declarat Ioan Țintean.
Consilierul județean Mirela Cârcu, soția lui Radu Cârcu, a precizat că în ziua respectivă a fost la Cluj cu soțul ei care trebuia să facă o investigație medicală complexă, recomandată de doctori, și că s-a renunțat la o parte din proceduri tocmai pentru a ajunge la ședință la Sîngeorz-Băi, însă nu au reușit acest lucru.
În aceste condiții, PSD și ALDE (7+1) îl pot alege viceprimar pe independentul Virgil Dumitru, chiar dacă primarul Traian Ogâgău nu este de acord cu această variantă, PNL având opt consilieri locali.
Adaugă comentariu