Actualitate

Programe sociale derulate de Primărie în Viișoara și Sărata prin proiectul ”Învață împreună cu mine”

Primăria Bistriţa, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 7 Bistriţa, a derulat proiectul ”Învață împreună cu mine” finanțat prin Apelul Sinergii pentru viitor – copii în situații de risc, din cadrul Programului RO10 – «Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale», program derulat în cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE), 2009-2014. Valoarea proiectului – 998.741 lei cu finanțare 100%.

Proiectul a condus ”la întărirea coeziunii sociale și reducerea diferențelor sociale pe plan local prin implementarea de programe sociale și educative adresate copiilor și părinților aflați în situație de risc social (cu atenție specială acordată copiilor de etnie romă) din comunitățile Viișoara și Sărata”.

Valoarea adăugată obţinută de pe urma implementării acestui proiect a fost:

– Activităţi de educaţie informală şi nonformală a ameliorat comportamentul de adaptare şcolară

– S-au creat motivaţii optime pentru activitatea (participarea) şcolară, elevii promovați ai ciclului gimnazial de clasa a VIII a, fiind toți admiși la liceu și școli profesionale de pe raza municipiului Bistrița

– Prevenirea comportamentului de eşec şi abandon şcolar, părinții participând la grupurile de discuții cu psihologul

– Cointeresarea familiei în activităţile de timp liber şi educaţie în scopul ameliorării relaţiei intrafamiliale (copii-adulţi)

– Activitatea de supraveghere şi sprijin în efectuarea temelor şcolare

– Activităţi recreative de socializare, de petrecere a timpului în colaborare cu şcoala (atelier de creaţie, excursii, drumeţii, vizite, la obiective turistice)

– Facilitarea integrării şcolii în comunitate şi medierea relaţiei părinţi-şcoală în cazul familiilor prea ocupate sau dezinteresate pentru educarea copiilor lor

– Prin crearea de activități compensatorii şi recompensatorii copiii cuprinşi în forma de învăţământ primar, au stabilit un nivel motivaţional ridicat pentru participarea la activităţile şcolare

– S-au desfășurat activităţi de dobândire a deprinderilor de viaţă independentă şi autonomie personală, gestionarea timpului liber.

2 comentarii

    • D-le Raul, acest proiect a fost finantat 100%din fonduri norvegiene Primaria Bistrita afost solicitantul, adica o echipa din primarie-scoala din Viisoara au facut munca voluntara si au adus prin acest proiect cateva milioane de lei pentru copiii din Viisoara si Sarata cei rau in asta ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.