Directorul administrativ al companiei Vitalia, sucursala Bistrița-Năsăud, Ștefan Sîngeorzan, a declarat că salubritatea județului este acum o situație de urgență, care necesită măsuri de urgență.
”Nu e lipsit de importanță să ai incertitudini privind salubritatea județului, în plină vară, ar fi o situație de-a dreptul alarmantă dacă mâine s-ar opri serviciul și altceva n-ar veni să preia imediat. Adevărul e întotdeauna la mijloc, a fost un proiect-pilot, am fost unici la nivel național. Vitalia nu a venit aici să plece, nu a venit să dea țepe, dar este în situația în care se numără în zile, nu în luni, momentul în care Vitalia își va întrerupe activitatea în județul Bistrița-Năsăud și nu neapărat din dorința ei. ANRSC veghează ca toți cei care fac servicii să nu ajungă în situația să nu le mai poată asigura. Licențele se dau anual, Vitalia nu a mai avut licență de funcționare încă din 2 mai. După 90 de zile își încetează activitatea, nemaiavând licență. ADI Deșeuri va încerca să facă tot posibilul să nu sufere cetățenii, adică dacă astăzi își încheia activitatea Vitalia, mâine să preia alt operator. Este o situație de urgență, se vor lua măsuri de urgență. Am văzut anumite luări de poziție vizavi de ieșirea municipiului din ADI Deșeuri, orice UAT dacă iese este pasibil să plătească 49 de milioane de euro înapoi la UE. Nu poate ieși nimeni, s-au făcut niște angajamente, s-au primit niște bani. Cu bune, cu rele, trebuie să duci proiectul până la capăt”, a spus el.
Ștefan Sîngeorzan a menționat că ”Vitalia lasă un județ mai curat decât l-a găsit acum doi ani”: ”S-a făcut salubritate unde nu s-a făcut niciodată în Bistrița-Năsăud. Vitalia lasă în conturile județului 1,5 milioane de euro însemnând reedevența plătită cu penalități, cu greutăți, chiar dacă are o pagubă de 12,5 milioane de lei. Ca să nu intrăm în detalii de genul: de ce nu au plătit cetățenii, de ce agenții economici nu plătesc și duc lângă maluri, de ce din 14.000 de agenți economici înregistrați doar 3.800 au contract și sub 3.000 plătesc. Să nu politizăm subiectul, patronul nostru, Octavian Morariu, nu este membru al vreunui partid”.
Sîngeorzan speră ca bistrițenii care lucrează la Vitalia, circa 200, să fie preluați de viitorul operator și să nu rămână pe drumuri.
Reamintim că operatorul SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA, care se ocupă de colectarea deşeurilor din judeţ şi de depozitarea acestora la Tărpiu, a luat decizia de reziliere unilaterală a contractului semnat în februarie 2014, care avea o durată de opt ani și o valoare de peste 49 de milioane euro (220.696.217 lei). A fost ultimul contract semnat în cadrul proiectului ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, derulat de Consiliul Județean. Vitalia a început activitatea propriu-zisă în septembrie 2014 și a invocat apoi, în numeroase rânduri, pierderi financiare importante.
Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale Bistriţa-Năsăud, formată din 62 de primării plus CJ, a fost convocată în regim de urgență pentru a lua act de decizia societății, lider de asociere în contract alături de SC Brantner Servicii Ecologice SA şi SC Floricon Salub SRL. SC Vitalia va mai asigura colectarea și transportarea deșeurilor timp de 90 de zile, conform prevederilor contractuale. O comisie din cadrul ADI Deșeuri se va ocupa în această perioadă de negocierea cu operatori interesați să asigure apoi aceste servicii pe perioadă determinată, până vor fi gata procedurile de desemnare a unui nou operator. O altă comisie va întocmi caietul de sarcini pentru licitație în vederea achiziției noului operator.
De gestionarea depozitului de la Tărpiu se va ocupa în continuare SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL.
Cauze:
1. nevoia de a vedea exact cate persoane locuiesc se putea foarte usor obtine de la evidenta populatiei fara a taxa asa dupa ureche pe care i-ati identificat voi. care era plecat din tara trebuia sa probeze acest lucru si ati fi obtinut o lista cat de cat corecta
2. camere de luat vederi si gps la masini si poate ati fi redus pagubele
3. majoritatea masinilor voastre sunt inchiriate, lucru care duce la costuri ridicate
4. trasee ineficiente – colectati 10 mc si mergeti zeci de km cu masina mare
5. capusarea masiva a companiei inca de la inceput prin angajarea unora
6. Manager fara experienta in domeniu si care nu cred ca intelege nici acuma de ce au dat faliment
7. Se studiaza la management metode de eficientizare si planificare a activitatii. Nici macar licenta de operare nu au fost in stare sa o prelungeasca
8. Colectarea selectiva a deseurilor si eventual valorificarea hartiei, metalelor etc.
9. Montarea corecta a containelor ingropate si nu dupa interesele unora si altora
10.Prostie multa la varf. Culmea prostiei : sa dai faliment cu o firma la care ai nu ai concurenta
N-am inteles prea bine din articolul prezentat:
1. SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA nu mai are licență de la ANRSC, iar Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL mai are licență?
2. SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA are pagubă și nu încasează bani iar Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL nu are pagube și încasează bani pe serviciul prestat?
3. SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA pleacă (reziliază contractul) iar Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL nu pleacă (funcționează în continuare)?
Ce se întâmplă aici? La fel ca si gunoiul afacerea asta ”nu miroase bine”.
Sunt două firme diferite. Vitalia Servicii pentru Mediu asigura colectarea și transportul, iar Vitalia Tratarea Deșeurilor administrează depozitul de la Tărpiu. Prima e SA, a doua SRL.
Aici au greșit, au uitat să facă și o a treia Vitalia, un I.I. sau ceva, care să se ocupe cu emiterea, sortarea și încasarea facturilor precum și cu colectarea banilor și recuperarea creanțelor…
Pe ce criterii, pe ce competențe a fost angajat Ștefan Sângeorzan la Vitalia?
Politicianul Ștefan Sângeorzan, în loc să explice falimentul Vitalia, s-a apucat împreună cu alți proletcultiști să-l denigreze pe prim-ministru al României, Dacian Cioloș. Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela, astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa? (Mihai Eminescu)
Se intampla si la firme private nu numai la cele de stat. Asta e cand pui oameni sa conduca pe criterii politice. Atat PSD-ul cat si PNL-ul si-au pus oamenii lor in posturi de conducere. Sunt convins ca daca Vitalia facea angajari pe criterii de competenta alta era soarta ei. Se pare ca numai asa poti sa pirzi bani. Sa le fie de bine. De multe ori prostia se plateste si costa mult.