Ioan Ţintean a început să le vorbească tinerilor cu nostalgia omului care constată cât de repede trec anii.
„Astăzi, mă încearcă un gând de bucurie şi altul de regret. Regret că au trecut anii. Mă uit la mine, mă uit la Andrei Rusu poate şi la tânărul Valer Bindea. Au trecut anii ca roua, nici nu ştiu. Parcă ieri făceam şi noi strategii, găşti, ce trebuie făcut în politică pentru ca să răzbeşti. Anii au trecut şi azi vă vorbesc în calitate de senior care a avut multă răbdare în viaţa politică. Timp de 16 ani am fost vicepreşedinte al PNL şi doar de trei ani conduc filiala. Vă spun asta ca să învăţaţi un lucru: în politică trebuie să fii harnic, dar în acelaşi timp, trebuie să fii răbdător”, a spus Ioan Ţintean.
El le-a mai spus tinerilor că actuala conducere a PNL este dispusă să lase „iarba să crească” în jurul ei.
„În politică, se obişnuieşte a se face orice ca în jurul liderilor să nu crească iarba. La noi s-a întâmplat invers, iar Samuel Coman are speranţa că, la viitoarele alegeri, sau după ce se vor termina acestea, să regăsească tineri în structurile de conducere administrativă a localităţilor în peste 40 de comune din 60. Ca şi consilieri, are promisiunea de la mine ca cel puţin o treime să fie din rândurile TNL”, a spus Ioan Ţintean.
Deputatul PNL i-a asigurat pe tineri că se va ţine de cuvânt fiindcă atât Samuel Coman, cât şi colegii lui, merită.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu