Actualitate

CSM Bistrița, două înfrângeri și o victorie în turneul de la Roman

ACTUALIZARE CSM Bistrița a pierdut primul meci al turneului amical de handbal feminin ”Roman Mușat Vodă” de la Roman, susținut în compania echipei gazdă, CSM Roman, scor 27-30.

Pentru echipa bistrițeană au marcat: Oana Chirilă și Oana Cârstea – câte 5 goluri, Magdalena Paraschiv și Daniela Crap – câte 4 goluri, Marinela Gherman – 3 goluri, Laura Pristăvița, Szilvia Szabo, Andrada Maior Pașca, Irina Ivan, Andreea Bărbos și Gabriela Preda – câte 1 gol.

În a doua partidă a zilei, CSM Bistrița a trecut de Corona Brașov cu 25-24.

Marcatoare: Daniela Crap – 7 goluri, Laura Pristăvița și Magdalena Paraschiv – câte 4 goluri, Oana Cârstea și Oana Chirilă – câte 3 goluri, Denisa Dorhoi – 2 goluri, Irina Ivan și Gabriela Preda – câte 1 gol.

În ultima zi a turneului, CSM Bistrița a pierdut cu Iuventa Mihalovce din Slovacia, scor 23-27.

Au marcat: Laura Pristăvița și Marinela Gherman – câte 5 goluri, Oana Cârstea – 3 goluri, Daniela Crap și Oana Chirilă – câte 2 goluri, Szilvia Szabo, Simina Vezentan, Andrada Maior Pașca, Irina Ivan, Andreea Bărbos și Gabriela Preda – câte 1 gol.

La capitolul portari, în acest meci Cristina Sântămărean a avut un procentaj de 45% mingi salvate (11 din 24), Roxana Caragea un procentaj de 17% (3 mingi din 17). În meciul cu ACS Corona Brașov, Ana Maria Măzăreanu a avut un procentaj de 48% (12 mingi din 25), iar Cristina Sântămărean 21% (3 mingi din 14).

Echipa bistrițeană încheie astfel turneul internațional „Roman Vodă Mușat”, aflat la ediția a IX-a, cu o victorie și două înfrângeri.

ȘTIREA INIȚIALĂ În perioada 20-21 august, CSM Bistrița, nou promovată în Liga Națională de handbal feminin, va participa la un turneu amical, ”Roman Vodă Mușat”, care se va desfășura la Roman. În cele două zile, echipa pregătită de Horațiu Pașca va înfrunta formația gazdă, CSM Roman, ACS Corona Brașov, dar și formația slovacă Iuventa Mihalovce.

La o săptămână după Cupa Județului Bistrița-Năsăud, echipa noastră va avea parte din nou de meciuri tari. Extrema dreapta Magdalena Paraschiv, antrenorul Horațiu Pașca și coordonatorul de joc Marinela Gherman au făcut o analiză a Cupei Județului Bistrița-Năsăud, dar și o prefațare a competiției de la Roman:

Magdalena Paraschiv: ”Cupa Județului Bistrița-Năsăud a fost un turneu amical bun în care s-a văzut munca din perioada cantonamentului, condiția fizică dobândită împreună cu staff-ul tehnic. Din punct de vedere al jocului mai sunt multe de pus la punct, atât în faza de atac, cât și în cea de apărare. Pentru turneul de la Roman avem ca obiectiv omogenizarea lotului, să dăm dovadă de un joc plăcut, și poate cel mai important, să fim ferite de accidentări”.

Horațiu Pașca: „Mă bucur, în primul rând, că am terminat turneul fără accidentări. Încet, încet formăm un grup unit. Am reușit câteva momente foarte bune de joc, deși avem jucătoare care nu au jucat niciodată împreună. Așteptările mele de la jocurile amicale nu sunt nicidecum rezultatele, chiar dacă victoriile aduc un plus de moral! Îmi doresc din suflet ca după turneul de la Roman să fie toate fetele sănătoase și să reușim să omogenizăm treptat lotul. De la fete aștept aceeași determinare, ambiție și disponibilitatea la efort pe care au aratat-o la primul turneu!”.

Marinela Gherman: „A fost un turneu reușit pentru noi în care s-a văzut că avem potențial, iar cu multă muncă și unitate de echipă putem realiza multe lucruri frumoase anul acesta. La Roman vor fi trei meciuri dificile, dar pentru noi este important să progresăm de la meci la meci si sa ne omogenizăm”.

În cadrul competiției de la Roman, echipa bistrițeană va avea următorul program: Sâmbătă, 20.08.2016: ora 12:00 – CSM Bistrița – CSM Roman, iar la ora 17:00 – ACS Corona 2010 Brașov – CSM Bistrița. Duminică, 21.08.2016: ora 10:00 – CSM Bistrița – Iuventa Michalovce.

Este al doilea turneu amical la care CSM Bistrița ia parte în această vară, după ce a câștigat prima ediție a ”Cupei județului Bistrița-Năsăud”, obținând la Sala Polivalentă trei victorii din tot atâtea posibile, cu SCM Craiova, HC Zalău și U Cluj.

CSM Bistrița debutează în Liga Națională în 4 septembrie, pe teren propriu, în compania echipei Dunărea Brăila, ocupanta locului 4 în ediția trecută.

Au ca obiectiv principal menținerea în Liga Națională Ana Maria Măzăreanu (numărul 1 pe tricou), Cristina Sântămărean (12), Roxana Caragea (16) – portari, Andreea Bărbos (15), Magdalena Paraschiv (23) – extreme dreapta, Marinela Gherman (10), Oana Chirilă (20) – interi dreapta, Laura Oltean Pristăvița (4), Szilvia Szabo (5), Oana Cârstea (11) – coordonatori de joc, Simina Vezentan (7), Denisa Dorhoi (14), Daniela Rațiu (24) – pivoți, Irina Ivan (9), Daniela Crap (13), Gabriela Preda (44) – interi stânga, Andrada Maior Pașca (8) – extremă stânga.

Foto: arhivă

3 comentarii

  • S-a vazut in meciul cu Roman ca nu a aparat portarul Caragea.Degeaba sunt ,,inchiriate,,ceilalti portari ca tot portarul Caragea face joc frumos in poarta.Pai succes ce sa zic !

  • Mai trebuie lucrat cu apararea ca sa se mentina echipa in liga.Echipa de ,,soc,,care a adus echipa dupa atatia ani din nou in Liga s-a cam destramat,speram sa avem aceleasi surprize frumoase si din partea noii echipe .Portarii adusi cu bani grei ar trebui sa fie ,,spirt,,in poarta.Mai lasati- o si pe portarul Caragea in poarta ca o plafonati tinand-o pe banca chiar daca este cotat ca fiind un portar de valoare cu multe mingi salvate!

  • Bani bagati degeaba, intr-o echipa de la care se asteapta doar imagine. Mai bine intr-un centru de copii, juniori, sport de masă, etc. Dar, ca să ne lăudăm noi, o mana de baroni, pompăm bani publici pe apa sambetei şi intr-un an se alege praful. Deja se desumflă balonul în care mulţi pupinkurişti au suflat o vreme.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.