Un număr de 200 de containere noi din tablă pentru deşeuri mixte, fabricate în Serbia şi inscripţionate cu numele Primăriei Bistriţa, identice cu cele ale Supercom, au fost amplasate lângă containerele semiîngropate din municipiu în noaptea de duminică spre luni, semn că desemnarea unui nou operator la nivel judeţean este doar o simplă formalitate.
Pe site-ul Primăriei Bistriţa, nu apare nicăieri achiziţia de containere noi pentru deşeuri stradale, aşa încât nu se poate deduce cât au costat acestea şi cu ce bani au fost plătite.
Între timp, ADI Deşeuri se grăbeşte să găsească un nou operator. Surse Timp Online au declarat că au fost trimise cereri de ofertă la Supercom, Urbana şi la o firmă din Sibiu şi că ofertele vor fi deschise luni, la ora 15.00.
Firma Urbana, care a ridicat deşeurile din Bistriţa înaintea Vitaliei, se pare că va continua să lucreze la Năsăud şi în câteva comune din jur.
Compania Vitalia Servicii pentru Mediu SA Bucureşti Sucursala Bistriţa nu mai ridică, începând din 23 august a.c., gunoiul din judeţ fiindcă nu mai are licenţă de la ANRSC şi riscă amenzi de 50.000 de lei pe zi de la ANRSC, cât şi de la Garda de Mediu.
Ulterior acestui moment, reprezentanţii firmei Supercom Bucureşti – cea care face curăţenie în municipiu – au venit la Bistriţa pentru o întâlnire cu şefii firmei Vitalia Servicii pentru Mediu SA. Discuţiile, purtate în saloanele unui hotel din Bistriţa, au avut ca temă preluarea maşinilor cu macara cu care se ridică gunoiul din semiîngropate. Şi primarul Ovidiu Creţu a declarat că Supercom ridică gunoiul din Bistriţa până va fi desemnat un nou operator.
ACTUALIZARE Marţi ar putea fi anunţat noul operator.
Important este ca,primarul nu a lasat bistritenii in gunoi! Felicitari!
Ciudate lucruri se mai întămplă noaptea prin Bistrițuca noastră…
…si ce fain ar fi ca intr-o dimineatza sa descinda si mascatii !
Bine…bine…..si acum cine-mi ridica gunoiul din fata casei?
Trebuia joia trecuta si nici joia asta sigur nu-mi ridica nimeni
O SA-L DUC SI-L BAG INTR-UN TOMBERON DIN TABLA DIN ASTA STRADAL…DACA PRIMESC AMENDA CA MA VEDE CAREVA O SA DUC AMENDA LA PRIMARIE!
Si va inchipuiti ca Vitalia o sa vina sa-mi bage harti in posta sa platesc facturile din ultimele luni?
ciuciu!
si ciuciu taxa la primarie pe gunoi
Pentru ca Vitalia sa-si mai spele din pacate , ar fi bine ca la plecare sa cumpere si o tona de pesti si sa populeze SIEUL. Daca nu se descurca le aratam noi de unde si unde se cumpara si ce fel de peste se poate reproduce bine.
Interesant timp de 5ani nu a vazut nimeni groapa ecologica ,garda de mediu a dormit
Fabricate în Serbia, băga-va-ş sârmă în nas, de ce nu am cumpărat fabricate în România sau chiar la Bistriţa, susţinând astfel economia locală??? Nici o cutie de tablă cu 4 rotile şi capac nu mai suntem în stare să fabricăm???
Urbana si Codrisor nu erau bune….?
Altă ” investiție dăgeaba” marca „priceputeanul în toate Crețu” , dar na…lumea bistrițeană și nu numai e obișnuită cu d’astea. Nu-s containere standard UE , omulețul nu o fi observat în desele peregrinări prin Europa că acolo sunt pe culori ( galben, albastru, verde și gri ) , au altă formă și sunt fabricate din fibră sau plastic. Arată totuși bine alături de semi-îngropate, ușor de confundat cu horincăriile în aer liber. În fine…la noi afacerea gunoaielor costă cetățeanul echivalentul în aur că deh…gunoiul pute. Nu și politicianul , el doar…miroase!