Clădirea monument istoric în care a funcţionat ani la rândul Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dată în administrarea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, va intrat în reabilitare cel mai devreme anul viitor, a anunţat prorectorul UCTN, prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu la deschiderea festivă a anului universitar de la Extensia Bistriţa.
„Ministerul Educaţiei ne ajută cât poate, iar dotările sunt create de noi. Dotările excepţionale de la Cluj sunt datorate unor mari proiecte europene pe care noi le-am derulat din 1990 încoace, iar cele de la Bistriţa unor Business Angels – şi l-aş aminti aici pe pe domnul Schnatmann -, industriei locale, iar de aceea amfitearele se numesc Comelf şi RAAL, o parte din laboratoarele excepţionale în care lucrează studenţii aparţin, de fapt, firmelor, dar noi avem şi o strategie în acest sens. Va fi, din nou, un proiect al comunităţii locale, al firmelor, al administraţiei judeţene şi locale şi al UCTN. Clădirea veche a tribunalului este a doua ca importanţă din Bistriţa. UCTN deja a investit în clădire prin studii de fezabilitate şi tehnice. Deja ştim cum va arăta fiecare încăpere, inclusiv unde vor fi puse proiectoarele şi ce fel de laboratoare vom avea. Întârzierea nu ni se datorează nouă, deja lucrăm de multă vreme împreună cu CJ la acest proiect. Se datorează faptului că aceste proiecte pe Programul Operaţional Regional nu sunt pornite, vor demara la începutul anului viitor. Proiectele se vor depune până la vară, urmează apoi studiile de eligibilitate a proiectelor. Să sperăm că proiectul nostru va câştiga şi atunci vom începe să refacem clădirea şi vom avea spaţii mai multe”, a spus prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu.
La rândul lui, directorul Extensiei Bistriţa a UCTN, conf. univ. dr. ing. Virgil Ispas, a adăugat: „Consiliul Judeţean, cu mediul economic, au făcut posibilă alocarea unui spaţiu generos, fostul tribunal, care e o clădire monument istoric. Sper ca, în următorii ani, să ne mutăm acolo şi să avem la dispoziţie un spaţiu mai generos. Acest fapt ne onorează. Reprezentanţii UCTN au realizat că acea clădire trebuie reamenajată nu pe bani puţini. S-a făcut un proiect, ştim ce vrem să facem acolo, ce destinaţie primesc acele încăperi însă, din păcate, linia de finanţare pe care vrem să o accesăm nu este încă deschisă. Sperăm ca, într-un an, doi, să reuşim să ajungem în noua locaţie şi să ne desfăşurăm orele corect”.
Anul acesta, UCTN are la Extensia Bistriţa un număr de 720 de studenţi: „Suntem mulţi. Avem serie de anul II de 150 de studenţi care au ore comune. De aceea, vom utiliza sala de şedinţe a firmei Comelf, pusă cu generozitate la dispoziţia noastră de domnul Dorin Stoian. La RAAL vom ţine ore de comandă numerică şi nu numai. O să ne plimbăm prin toată Bistriţa”, a explicat el.
CJ a decis în aprilie 2015 trecerea clădirii din Piaţa Centrală, unde a fost sediul Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în administrarea UTCN, care o va reabilita şi va înfiinţa un Centru de Specializare Inteligentă.
„Acum suntem la dezvoltarea vieţii universitare, iar cea mai importantă istorie în judeţ o are UTCN. Aş fi fost tentat să propun clădirea ca sediu administrativ al CJ, dar nu oferă funcţionalităţile necesare, deci cred că darea spaţiului în administrarea UTCN este cea mai bună variantă. Sunt necesare câteva milioane de euro pentru reabilitare. Sigur, abia aşteptăm ca şi alte universităţi să ne solicite spaţii pentru dezvoltarea extensiilor. Parteneriatul cu toate universităţile, pentru realizarea unui centru de cercetare şi inovare pe Bd. Independenţei, este un alt proiect. Clădirea din centru va deveni sediu al UTCN, care va organiza o facultate de sine stătătoare, cu mai multe specializări, cu 15-20 de profesori. Mulţi manageri din zona industrială m-au sunat să felicite CJ pentru această iniţiativă, care va avea un rol foarte important pentru viitorul judeţului”, a spus Radu Moldovan.
În 17 septembrie 2014, Guvernul României a decis, printr-un proiect de hotărâre, trecerea clădirii din Piaţa Centrală nr. 29 din domeniul public al statului şi din administrarea Şcolii Naţionale de Grefieri în domeniul public al judeţului şi în administrarea Consiliului Judeţean. Fostul sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud nu a fost utilizat niciodată de Şcoala Naţională de Grefieri, care l-a primit în administrare în 2009 printr-o hotărâre de Guvern.
Întrucât până acum nu s-au efectuat lucrări de modernizare, iar prin neutilizare şi neîntreţinere avansează starea de degradare, vechea clădire a Tribunalului a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru menţinerea arhitectonică a acestei clădiri monument istoric, inclusiv prin stabilirea unor destinaţii de utilizare pentru nevoile social/cultural/administrative ale judeţului.
Clădirea din cărămidă şi piatră, acoperită cu ţiglă, are o suprafaţă desfăşurată de 2.777 mp, 888 mp fiind suprafaţa construită. Imobilul a fost ridicat în jurul anului 1850, fiind utilizat pentru o perioadă de aproximativ 150 de ani, până în anul 2001, în principal ca sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Judecătoriei Bistriţa şi Parchetului Bistriţa-Năsăud, precum şi de alte instituţii ale statului pentru perioade mai scurte de timp.
Cea mai buna rezolvare ar fi construirea unui campus universitar functional, adaptat cerintelor actuale ale invatamantului superior tehnic. Cladirea vechiului tribunal nu rezolva problemele de spatiu cu care se confrunta Extensia Bistrita a UTCN. Lipsa spatiilor de cazare limiteaza inevitabil numarul de studenti care ar dori sa invete la Bistrita. De aceea, o solutie viabila este construirea unui Campus Universitar modern, prevazut cu spatii de invatamant care sa cuprinda sali de curs si laboratoare, dar si camine studentesti, cantina, biblioteca, sala de sport, terenuri de sport, etc., care sa adune laolalta extensiile universitare din Bistrita imprastiate in tot orasul in spatii improvizate.
In acest sens, cele aproximativ 3 ha existente in administrarea primariei Bistrita, din zona fostului Proditerm ar fi un loc potrivit pentru un Campus Universitar in special pentru extensia Universitatii Tehnice, avand in vedere apropierea de zona industriala, cat si de oras, cu atat mai mult cu cat acolo s-a conturat o zona civica, prin existenta Grupului Scolar Forestier, dar si a altor institutii, intre care si Jandarmeria Bistrita. Sub aspect urbanistic, Viitorul campus de pe strada Zefirului ar putea fi integrat urbanistic prin sistematizarea unitara a intregii zone. In primul rand ar putea fi prevazuta si o eventuala prelungire a Strazii Zefirului de la fostul PRODITERM pana in Str. Tarpiului.