Recomandări Social

Peste 800 de elevi din judeţ vor primi bani de liceu. Unde învaţă cei mai săraci

Din Bistriţa-Năsăud, 809 elevi vor primi în acest an şcolar bani de liceu, cuantumul ajutorului lunar fiind de 180 de lei cu condiţia ca beneficiarul să nu lipsească de la cursuri.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de Ministerul Educaţiei, cei mai mulţi beneficiari ai programului învaţă la Colegiul Economic Năsăud – 120. De asemenea, un număr de 77 de elevi de la Liceul Teoretic „Solomon Haliţă” Sîngeorz-Băi au fost declaraţi eligibili pentru a primi bani de liceu, respectiv 65 de la Colegiujl Naţional „Rareş Beclean”. În  topul şcolilor cu mulţi elevi săraci mai intră Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud cu 52 de elevi, Colegiul Silvic „Transilvania” Năsăud cu 47 , Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic cu 42 de elevi şi Liceul Sportiv Bistriţa cu 41.

Cei mai puţini beneficiari, câte doi, învaţă la Liceul Tehnologic Forestier Bistriţa şi la Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria” Bistriţa.

AICI LISTA TUTUROR BENEFICIRILOR DIN JUDEŢ

Beneficiari ai Programului național de protecție socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum si elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.

Suportul financiar este de 180 de lei pe lună, condiționat de prezența zilnică la școală.

1 comentariu

  • Daca traducem in limbajul nostru ar insemna ca in Bistrita Nasaud exista 800 de familii care traiesc cu mai putin de 150 lei pe luna , un dezastru sa mai faca si performanta acesti copii si totusi foarte multi reusesc. Toata stima pentru acesti copii si rusine pentru un sistem bolnav.
    Constitutia Romaniei. Art. 32 – Dreptul la învăţătură
    (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.