Ultimele sondaje înainte de alegeri confirmă PSD ca favorit al parlamentarelor de duminică 11 decembrie, la mare distanţă de ceilalţi competitori electorali, potrivit Gândul.
Astfel, potrivit unui sondaj IRES, efectuat în perioada 6-7 decembrie, Partidul Social Democrat este cotat cu 44% în intenţiile de vot, urmat la mare distanţă de PNL cu 23% şi USR cu 7%. ALDE şi PMP au fost preferate de 6% dintre cei intervievaţi, UDMR de 5%, iar PRU de 4%. 3% dintre respondenţi au declarat că vor vota cu un independent, iar 2% cu alte partide.
În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 42% dintre cei chestionaţi au declarat că sigur vor vota, 28% că probabil vor vota, 21% că nu vor vota cu siguranţă, iar 6% că probabil nu vor vota, scrie Gândul.
Sondajul IRES, efectuat telefonic în perioada 6-7 decembrie, la comanda Digi 24, pe un eşantion de 1,100 de persoane, şi are o marjă de eroare de +/- 2,9%.
PSD se află pe primul loc în intenţiile de vot, cu 41%, şi într-un sondaj SOCIOPOL. Social-democraţii sunt urmaţi de PNL cu 27% şi USR cu 7%. ALDE are o cotă de 6%, iar PRU de 5%. UDMR, PMP şi PER ar fi cotate cu 4%, ratând astfel accederea în Parlament.
Sondajul SOCIOPOL a fost efectuat telefonic, în perioada 3-7 decembrie, la comanda RTV, pe un eşantion de 1.002 persoane, şi are o marjă de eroare de +/-3,2%.
Stiripesurse.ro a făcut o simulare pe fiecare județ în parte, conform scorului politic de la alegerile locale. Astfel, în județul Bistrița-Năsăud (5 deputați și 2 senatori) s-ar înregistra următoarele rezultate: Camera Deputaților – PSD obține trei mandate de deputați plini. PNL obține un mandat de deputat plin. Ultimul mandat de deputat ar putea reveni celor de la ALDE. Senat – PSD obține un mandat de senator, iar ceea ce îi rămâne pleacă în coșul național la redistribuire. PNL ar putea obține la redistribuire al doilea mandat de senator în Bistrița-Năsăud. În cazul în care la parlamentare există discrepanțe majore față de locale, distribuția mandatelor se schimbă.
În 10 noiembrie, la lansarea candidaților, președintele PSD BN Radu Moldovan făcea următorul pronostic: ”Îndrăznesc să dau un pronostic pentru ca prietenii mei să mă poată înjura pe 12 decembrie: cred că PSD va da patru parlamentari (nr. – trei deputați și un senator), ALDE – doi parlamentari (n.r. – un deputat și un senator) și PNL unul (nr. – un deputat). Asta ținând cont de lege, de repartizări și de rezultatul votului politic la alegerile locale, în baza unei simulări pe care am făcut-o”.
Acum, PSD are doi deputați și un senator, iar PNL – doi deputați și doi senatori.
Ultimele sondaje confirmă celelalte studii sociologice publicate în ultimele săptămâni ale campaniei electorale. Potrivit unui sondaj Avangarde, dat publicităţii săptămâna trecută, PSD este partidul pentru care ar vota majoritatea românilor la alegerile parlamentare, 43% dintre respondenţi declarând că ar pune ştampila pe lista social-democraţilor. În sondajul realizat de Avangarde, o casă de sondare apropiată PSD, pe locul al doilea se situează PNL, cu 27%, iar pe poziţia a treia, USR, cu 8%. Principalii aliaţi ai partidului condus de Liviu Dragnea, ALDE, ar obţine 6% procent care s-ar adăuga la scorul zdrobitor al PSD şi care i-ar face majoritari în Parlament şi i-ar trimite cu un pas mai aproape de Palatul Victoria, pentru formarea noului Guvern.
Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 20 – 27 noiembrie. Au fost intervievaţi telefonic 1.000 de repondenţi cu vârsta de peste 18 ani. Marja maximă de eroare este de plus – minus 3,1 la sută, pentru un interval de încredere de 95 la sută.
Un sondaj realizat la comanda USR în urmă cu aproape două săptămâni poziţiona PSD tot pe prima poziţie, cu 40%, urmat însă de USR cu 19% şi PNL cu 18%. ALDE şi PMP erau cotate cu 7% în cercetarea realizată de TNS, la comanda Uniunii Salvaţi România.
imi doresc sa ajungem la 24 deputati 12 senatori pentru …
doar asa o sa am deputatul meu!
Bine acolo PSD! Asa sa fie si duminica!
Nu e chiar asa, d-le Mihai.
Votul e chiar popular, dar lasam asta la o parte.
Daca 40% din populatie voteaza cu partidul x si 60% cu partidul y, nu ar fi normal ca numarul de mandate sa reflecta si situatia la nivel national a optiunilor electoratului?
Si eu asi dori 24.k. Sa fie acolo buluc.
Ce sondaj e acela care preconizează că UDMR obtine 4% si nu intră in Parlamenrnt?
Nu se poate. Obtin 4+3 = 7% iar PSD pierde 3%.
USR doar 8%? Obțin 11% iar PSD pierde 3%.
Sondajele in USA si la Brexit au fost greşite. A ieşit invers.
Tu (dvs)…..minimalizati calitatile lu Dragnea ??? Eu m-asi mai gindi. Asta ce spune face.scoala mortii si face orice ca sa cistige….haaa..haaa…ha. Si inca ceva: Sua si M Britanie sint la ani lumina fata de noi.nu exista comparatie in nici un domeniu. Romania e ………nu mai spun nimic.
Sondajele astea sunt pentru intoxicare in masa…
IRES=Firma lui Dancu (http://www.cotidianul.ro/ce-ires-a-vandut-ministrul-dancu-cu-43-milioane-lei-274733/)
Sociopol la comanda RTV (Romania TV) – televiziunea lui Ghita care si-a facut si partid (PRU)
Avangarde, o casă de sondare apropiată PSD
Concluzia: PSD face tot ce se poate pentru a manipula alegatorii. Aceste sondaje sunt facute din burta. In teren situatia este alta. PSD-ul o sa aiba aceeasi surpriza ca si la alegerile prezidentiale din 2014 cand obraznicul Ponta a luat-o la c..u gol.
Oameni buni, nu va lasati manipulati! Votati cu mintea limpede!
Pe Surse: Daca PSD (partitdul lui Dragnea) si PRU (partidul lui Ghita) castiga majoritatea la alegeri Romania va disparea in buzunarele lui Dragnea, Ponta, Sova, Ghita si multi, multi altii.
Nu lasati mincinosii si hotii sa conduca Romania! Avem sansa ca pe langa un presedinte din Ardeal sa avem si un prim-ministru din Ardeal.
Aleg PNL, aleg Ciolos, ardelean 100%!
Nu aleg PNL.
Au mai fost la guvernare, la fel ca si partidul lui Basescu, Tariceanu si nu au fost cu nimic mai buni ca si PSD.
Schimbare inseambă USR !
Tehnocrații nu au făcut nimic . Guvernul lor rămâne in istorie Guvernul Zero . La fel si tătucul li Iohanis tot Zero este ! Singura opțiune serioasă este PSD . Punct .
Ai uitat sa zici ca le fura sandvisurile la copii. In rest te-ai incadrat regulamentar in norma de lozinci.
Un sondaj facut de IRES-ul lui Dâncu. Directorul care a explicat la Digi rezultatele a inceput cu scuze cum că „s-ar putea să nu fie acestea cifrele la vot”.
Concluzia: fie Kantar-TNS, fie IRES, după vot, unul dintre ei își va distruge credibilitatea. Cifrele diferă prea mult în cazul USR
PSD = 101 %
Astea sunt cifrele corecte pt cei care vor sa-i dezinformeze pe romani
ROMANII SUNT NISTE ASISTATI SOCIALI
BRAVO
Dorule ,ce ciuda ti-e! Ciuda,ciuda!
Subestimati USR-ul. Si ma bucur! Ne-am saturat de politicieni, vom alege oameni care se pricep la a administra ceva.
Sondaje comandate sa iasa PSD cu procentaj mare pt a distruge speranta nehotaratilor, sa ramana acasa, urmand ca PSD sa castige in mediu rural si cu ajutorul babelor indragostite de Hâdea (Antena3). Manipulare mizerabila! Sa ne fereasca D-zeu de PSD, fura pe fata si idiotii aplauda!
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Instanța supremă a respins contestațiile depuse de Liviu Dragnea și fosta sa soție, Bombonica Prodana, după ce în luna octombrie un alt complet de judecată le-a respins toate cererile și excepțiile formulate în acest dosar. Judecătorii au stabilit atunci că probele și actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal, astfel încât se poate începe judecarea pe fond a dosarului.
Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual. Decizia ICCJ este definitivă.
HaHaHa. Simulare Stiripesurse.ro, cel mai jenant site de propagandă pesedista. Nu îmi vine să cred ce manipulare ordinară face PSD cu 2 zile inainte de vot. Sondaj IRES, deținut de Dancu și „simulare” stiripesurse, site platit din bani pesedisti.
Dragilor, veti câștiga alegerile, dar nu se stie cu cate procente. Oamenii vor iesi la vot, iar cei carora le transmiteti asemenea informații sunt suficient de inteligenți să discearnă ce e intoxicare sau nu.
Totul pe campanie negativa… Soros, sondaje, penali… In ce țară traim…
Tara de manipulatori penali
PSD= 37/38 %
PNL= 22%
USR = 11/12%
ALDE= 6/7%
PMP= 7%
UDMR= 5%
PRU= 3%
Astea-s rezultatele previzibile , nu ceea ce zice troaca lui Buble cu ăia 8 postaci adunați de prin canalele Bucureștiului.
PSD= 19 %
PNL= 37%
USR = 18%
ALDE= 6%
PMP= 4%
UDMR= 5%
PRU= 1%
Restul…
Astea-s rezultatele previzibile dupa decizia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde magistratii au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Votati PSD !
Nu numai ca o sa va calce in picioare demnitatea dar o sa va fure si credinta> http://www.gandul.info/politica/psd-si-a-pus-sigla-in-calendarul-ortodox-sef-campanie-arges-e-primul-an-cand-impartim-si-calendare-biserica-le-da-prea-tarsi.
Votati PMP! O sa faca acelasi lucru. Basescu ne-a obisnuit! http://www.activenews.ro/stiri-politic/PSD-si-PMP-se-folosesc-de-Calendarul-Ortodox-pentru-campanie-electorala.-Patriarhia-Romana-se-DELIMITEAZA-de-astfel-de-practici-Biserica-nu-sustine-in-niciun-fel-astfel-de-practici-138868
In loc de icoane o sa aveti tablouri cu Dragnea, Ponta, Iliescu, Nastase, Basescu, Udrea!
In loc de sarbatorile crestine o sa aveti Nasterea sfantului Ion (Iliescu), Auto-Impuscarea sfantului Adrian (Nastase), Rastignirea sfantului Liviu (Dragnea), Taierea capului sfantului Vicroras (Ponta), Ridicarea sfantului Dan (Sova), sfantul Traian (Basescu) Izvoritorul de ura, sfanta Elena (Udrea) cea neprihanita, si asa mai departe.
Duminica e o ocazie unica! Poate fi o zi insemnata pentru poporul roman sau poate fi ziua in care poporul roman pierde ultimul tren spre normalitate, spre o viata mai buna, spre dezvoltare, spre democratie!
Si le fura si sandvisurile la copii!
Traiasca partidul !
Votam PCR – PSD
Vrem si noi vile cu piscina si teren de tenis ca si a functionarului Dragnea !
Slavit fie partidul
Tehnocratii au aratat ca intr-un an nu poti face ce n-a facut clasa politica in ultimii 27 de ani .
E mai bine cu Usleul ca uniformizeaza Romania. Ce doar in Teleorman sa die bine?
Toata lumea se agita degeaba . Exit pul..-uri , bani aruncati . Aveti rabdare 24 de ore ca nu moare nimeni si o sa aflati rezultatele exacte . Mare filozofie .
le spun de acum …………..ca sa nu moara de curiozitate. asa e romanul. mai prost asa un pic.
Daca psd si pnl obtin aceste rezultate atunci suntem un popor care isi merita soarta!!!votam gunoaie de 26 de ani!!!