Actualitate

Chereji: Un potențial pe care nu știm să-l valorificăm. Noi cheltuim bani aiurea

Consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji, președintele Asociației Bistrița Civică, a scris pe Facebook despre ”un potențial pe care nu știm să-l valorificăm nici la noi în județ”: ”În loc să facem pârtii de schi unde sunt condiții naturale pentru ca acestea să fie rentabile, noi cheltuim mulți bani aiurea”.

”La dezbaterea Strategiei de dezvoltare a județului din 2014 am propus constituirea unei delegații formată din primarii comunelor de pe Valea Bârgăului și reprezentanți ai CJ care să facă o vizită la pârtiile de la Cavnic, Șuior și Bukovel – Ucraina unde foarte mulți români/bistrițeni se duc să schieze. În urma unei astfel de vizite cu siguranță că edilii și-ar da seama ce comoară este în zona noastră care așteaptă să fie descoperită și valorificată”, a comentat el.

Referitor la pârtia de schi din Wonderland, Chereji a declarat pentru hotnews.ro: ”Au terminat anul trecut lucrările. Nu au deschis pârtia în primul rând pentru că nu au avut asigurată energie electrică, pe 15-18 ianuarie s-au racordat. Dacă aveau energie electrică, zăpadă ar fi putut face, puteau pune tunurile şi deschideau pârtia încă din decembrie. Nu s-au gândit că trebuie energie electrică la pârtie. Nu au avut nici operator, nu au pregătit personal. Pe 25 ianuarie au început să facă zăpadă artificială, atunci au semnat contractul cu operatorul, şi au avut nişte avarii. Lacul de unde iau apă pentru zăpadă artificială l-au golit în 4 zile, iar pompa care alimenta lacul nu a făcut faţă debitului cu care scotea din lac. Până la urmă au reuşit să facă zăpadă, au zis că deschid pe 7 februarie, dar a venit o ploaie şi a spălat zăpada. Acum s-au apucat iar să facă zăpadă, dar se încălzeşte din nou. Practic, toacă banii oraşului acolo. Dacă făceau zăpadă artificială încă din decembrie, iarna asta s-ar fi putut schia două luni. Anul viitor nu se ştie ce va fi, dar nu cred că va fi o iarnă că asta”.

În replică, tot pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a precizat: ”Nu ştiu când se va deschide şi cred că nimeni nu poate să răspundă la întrebarea asta fiindcă depinde de condiţiile meteo. Dacă vremea permite, se va deschide. Noi acolo vorbim despre un proiect unitar care cuprinde şi instalaţia electrică, şi instalaţia de urcare pe cablu, de nocturnă. Nu am început să facem instalaţia de urcare fără racordul electric. Noi le-am făcut pe toate de la început ca şi demers. Evident că ele aveau nişte termene, termenele respective au fost respectate din punctul nostru de vedere şi din punct de vedere contractual. Sigur că dacă avea instalaţia electrică pusă mai repede în funcţiune, atunci puteau fi făcute probele, iar pârtia putea fi deschisă. În luna decembrie când am văzut că avem o iarnă cu multă zăpadă, cu temperaturi scăzute, am avut discuţii cu executantul care a fost receptiv şi ne-a încurajat să avansăm nişte termene, că în ianuarie pârtia de schi ar putea fi funcţională. Asta însemna ca el să-şi încheie lucrările cu o luna şi jumătate mai devreme. Este o investiţie foarte mare care nu a fost gândită doar pentru perioada rece a anului. Partea de urcare intenţionăm să o folosim în tot timpul anului fiindcă există şi alte activităţi care se pretează. Poate să fie amenajat un sistem de coborâre cu nişte maşinuţe pe şină. Urcarea se face cu telescaunul, iar coborârea cu maşinuţele respective. Pot să fie ataşate de telescaun şi sisteme de prindere a bicicletei, pentru cei care doresc să coboare pe bicicletă, este un punct de belvedere fiindcă avem o privelişte foarte frumoasă. Vrem să facem o diversificare a activităţilor de petrecere a timpului liber”.

2 comentarii

  • deci sa intelegem ca dupa ce ati tocat 7 milioane de euro pe un SF acum urmeaza continuarile?!?
    masinute pe sine, coborari cu bicicleta (?!?)
    baaaah ! …… VOI SUNTETI BATUTI IN CAP ?!?!?
    mai tocati multi bani pe prostii ?
    ia mai plimbati-va prin noroaiele si gropile orasului, si reveniti cu picioarele pe pamânt!

  • Banii s-au plătit.
    Urmează valorificarea.
    Singura modalitate logică…de a valorifica investiţia în infrastructura respectivă în absenţa zăpezii e acum orientată valorificarea energiei potenţiale dată de diferenţa de nivel, transportul oamenilor pe culme…şi de acolo cumva.. distractiv să vină la vale..în securitate totală chiar şi fără schiuri şi fără zăpadă.
    Poate şi nişte trasee multiple cu tuburi imense de plastic în care să poată aluneca atât copiii cât şi adulţii (avantaj faţă de maşinuţele pe şine neutilizabile în anumite condiţii….) tiroliene sau combinaţii …de văzut care e varianta optimă. Mai ales că e vorba de bani .Serioşi.
    7 milioane de euro..s-ar fi putut traduce în costul unei biblioteci ultramoderne ultimul răcnet utilizabile 24hr din 24 365 zile pe an…de care generaţii de bistriţeni ar fi putut beneficia.
    Ironic e că tot proiectul a fost gândit cu dedicaţie anturajului oamenilor politici. (Firmele căpuşe profilate pe exploatare şi intreţinere ).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.