Actualitate

Hoţ de lemne, dat în urmărire naţională, prins la Bistriţa

Un bărbat de 43 de ani din Budacu de Sus, urmărit la nivel național pentru infracţiuni silvice, împotriva căruia s-a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Bistrița. El a fost reţinut şi se află acum în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Potrivit unui comunicat al IPJ, la data de 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Crimininale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, au depistat pe raza localității Bistrița un bărbat de 43 ani din Budacu de Sus, urmărit la nivel național, împotriva căruia Judecătoria Bistrița a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta este condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni silvice. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

Tot miercuri, pe DJ 151, pe raza localității Lechința, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în trafic un bărbat de 50 ani din Lechința în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Acestuia i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere. Cercetările sunt continuate de Secția 4 Poliție Rurală Beclean.

Etichete

7 comentarii

  • Ma in urmărire naționala dar o omorât pe cineva ca o luat si el lemne ca și așa sunt furate toate pădurile și cu ce dreq sa își facă foc in sobe ma

  • Să vă fie rușine va ocupați numai cu gainari de doi lei .Mergeți si voi si prindeti mafia lemnului care constă an padurari si ocole silnice,Dar la aceștia nu mergeți săi legați pentru ca va dau si vouă lemne .rușine să vă fie

  • Omul a furat o caruta cu crengi ,si repede il bagati la inchisoare .Padurarii fura cu camioanele mii de metro cubi ,au vile care mai de care si masini una mai frumoasa ca ceealalta si de ei nu se leaga nimeni . Asta este tara noastra

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.