Actualitate

Ioan Țintean a prins ”o doză de curaj” după vizita vicepremierului Shhaideh

Vicepreședintele CJ Ioan Țintean, președintele ALDE Bistrița-Năsăud, a declarat că a prins o doză de curaj după vizita de lucru a vicepremierului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

”Am rămas plăcut surprins. De-a lungul carierei mele politice destul de lungi, acum am văzut primul ministru profesionist sadea. Ministrul Sevil Shhaideh mi-a lăsat o impresie extraordinară, având temele la purtător, vorbărie puțină și toate ideile cu acuratețe desăvârșită și foarte aplicată. S-a pliat perfect pe programul de guvernare și parcă după venirea domniei sale am prins o doză de curaj suplimentar pentru că mi-am dat seama că acest program de guvernare poate să-și ducă la capăt obiectivele. Am felicitat-o și sunt convins că la capitolul dezvoltare județul Bistrița-Năsăud își va putea duce la îndeplinire proiectele în curs. Trebuie rezolvate serviciile de bază și după aceea ne putem gândi și la altele”, a spus Ioan Țintean într-o conferință de presă.

El a afirmat că în curând vor începe lucrările la drumul Poarta Transilvaniei, tronsonul 1 Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, și că în cadrul CJ s-a discutat despre alocarea unor sume pentru amenajarea unor locuri de parcare de o parte și de alta a drumului, pentru cei care merg în stațiunea Colibița. Țintean a adăugat că el și colegii săi din Consiliul Local insistă pentru rezolvarea problemei locurilor de parcare din municipiul Bistrița, ”unul dintre marile neajunsuri, la nivel de criză, și trebuie găsite soluții grabnic, pentru că întâi trebuie să oferi locuri de parcare și apoi să ridici mașini”.

Ioan Țintean a menționat că în perioada următoare va fi convocată ședința Delegației Permanente a ALDE BN, în vederea Congresului extraordinar al partidului unde va fi aleasă conducerea centrală. Ulterior, vor avea loc alegeri și în organizațiile locale.

Etichete

1 comentariu

  • Cum se cheama cand dai telefoane pentru facilitarea obtinetii unor avantaje pentru o personaja, cand tu the afli intr-o functie publica?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.