Social

Contrabandă cu ţigări din Ucraina la Ilva Mică. Unde erau ascunse pachetele (FOTO)

Un bărbat de 33 de ani din judeţul Suceava a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii bistriţeni, fiind prins în timp ce transporta ţigări de contrabandă aduse din Ucraina pe raza localităţii Ilva Mică. Împreună cu el era şi o femeie de 43 de ani din localitate, ambii urmând să fie prezentanţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al Inpectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 33 ani este originar din Slobozia Sucevei, județul Suceava, împreună cu el fiind şi o femeie de 43 ani din Ilva Mică.

Conform IPJ, asupra bărbatului, polițiștii au găsit 3000 de țigarete de proveniență ucraineană, iar într-o magazie din sat au mai fost găsite 11.000 de țigarete de aceeași proveniență. În total, polițiștii au ridicat peste 14 000 de țigarete din Ucraina.

Joi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale au efectuat şi patru percheziții domiciliare, ocazie cu care au mai fost descoperite 740 de țigarete de proveniență ucraineană. Față de sucevean s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore. Atât el, cât şi femeia din Ilva Mică urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru contrabandă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.