Actualitate Recomandări

Gustul copilăriei, pe masa de Paşti. Ce bunătăţi au pregătit gospodarii noştri (FOTO)

Producătorii locali, pe care îi găsim în fiecare sâmbătă cu marfă proaspătă la târgul din jurul Bisericii Evanghelice, au venit şi în Sâmbăta lui Lazăr cu bunătăţi numai bune de pus pe masa de Paşti: pâine de casă coaptă pe frunză de varză în cuptor cu lemne, cozonaci frământaţi cu aluat, plăcinte, brânză şi urdă proaspete, vin, miere, verdeţuri şi murături. Ca de obicei, marfa s-a trecut ca pâinea caldă.

Saveta Ban din Liviu Rebreanu şi-a format o adevărată clientelă. Printre cei care nu ar lăsa sâmbăta să treacă fără să o viziteze am întâlnit-o pe Adriana Bartha de la Direcţia Silvică.

„Am văzut din maşină că a venit doamna Saveta şi am venit să-mi cumpăr câte ceva. Apreciez ce face dânsa fiindcă acesate produse au gustul copilăriei. Am cumpărat o pâine coaptă pe foaie de varză, aşa cum luăm în fiecare sâmbătă, dar şi nişte cornuleţe şi nucă de data aceasta. Vin şi rudele apropiate din străinătate şi chiara ş vrea să guste şi să vadă ce au lăsat în urmă aici”, a spus Adriana Bartha.

Grigore Creţa, cioban din Ruştior, a adus din nou caş şi urdă proaspete, carne de miel, însă numai pe comandă, brânză de burduf şi frământată. „Carnea de miel costă 20 de lei kilogramul. Caşul costă 18-20 de lei kilogramul, iar urda 15-18 lei kilogramul. Pentru pască, la noi, pe Şieu, se foloseşte doar urda, în zona de câmpie se face şi bu brânză iute şi cu brânză sărată”, a spus el.

De la Orheiu Bistriţei a venit cu diverse murături Eva Trufan. „Pentru Paşte am făcut sfeclă roşie proaspătă pe care o vând cu 12 lei borcanul de 800 de gr. De regulă, sfecla e cea mai bună pentru masa cu carne de miel. Pun hrean, chion, cum se face la noi, e foarte sănătoasă. Lumea s-a obişnuit cu noi aici şi vin şi ne caută”, a spus Eva Trufan.

Târgul producătorilor locali, organizat de Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud, se va ţine şi sâmbăta viitoare, înainte de Paşti, în acelaşiloc, în jurul Bisericii Evanghelice când veţi găsi şi mai multe bunătăţi, inclusiv prăjiuri de casă.

1 comentariu

  • Si eu sunt un client constant al acestei piete care ne face mai europeni. Ne bucuram mult ca exista si speram ca nu i se va baga bete in roate. Va multumit ca o sustineti la TimpOnline.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.