Actualitate

Greva la Garda de Mediu, suspendată temporar

În urma negocierilor care au avut loc la sediul Ministerului Mediului între reprezentanții funcționarilor publici aflați în relații de serviciu cu Garda Națională de Mediu si cei ai Ministerului Mediului, s-a încheiat un acord privind suspendarea temporară a grevei declanșate la data de 10 mai la nivelul instituției.

Părțile au convenit să susțină rezolvarea problemei inechităților salariale din sistem în cadrul procesului legislativ de elaborare de către Parlamentul României a Legii salarizării unitare.

În situaţia în care negocierile vor eşua, greva generală va fi continuată.

Cei 11 comisari de la Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud au ieşit miercuri în stradă cu pancarte pe care au scris: „Vrem respect şi demnitate”, „Un mediu curat nu trebuie negociat”, „Trataţi cu indiferenţă”, „Garda Naţională de Mediu, cea mai prost plătită instituţie de control din România”, după cum Timp Online a scris aici.

Foto: arhivă 10 mai

4 comentarii

  • Si noi, „firmele pe care le vizitati”, dorim respect si demnitate din partea dumneavoastra. Nu toti suntem hoti si infractori. Muncim si dam de lucru. Mult succes in atingerea scopului propus!

  • Domnul Bălan aveți mare dreptate, dar odată cu libertatea multi au pierdut bunul simt. In legătură cu nemulțumirea celor de la garda de mediu eu unul am respect pentru ei. Dar trebuie intensificate controalele pt cei ce distrug mediul înconjurător. Avem containere semiingropate pt gunoiul selectiv dar omul nu sortează nimic aruncă atât in container cât si pe lângă el.Unde sunt mai la margine de oraș ii dezastru. Ex.PARCAREA DIN DEALUL TARGULUI chiar sus ii plin tot timpul. Supercomul merge face curat iar noaptea ii plin .Apoi in UNIREA peste podul care merge la aerodrom la fel .pe VALEA GHINZII linga poligonul militar la fel.Eu zic că dacă ar fi montate niște camere video ar fi foarte ușor de ii depistat si ar fi si proba video.Așa că am tot respectul pentru garda de mediu dar as dori ca împreună cu politia locală să își intensifice controalele in zonele menționate.

  • Cu o gardă eficientă nu am fi trecut de la containere de gunoi selective la cele cu ”DEȘEURI AMESTECATE”. O instituție de control nu ar trebui să fie evaluată prin cuantumul amenzilor ci prin efectul măsurilor luate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.