Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj va scoate la concurs, pentru anul universitar 2017-2018, un număr de 376 de locuri la nivel de licenţă destinate celor vor să studieze în Extensia Universitară Bistriţa. Dintre acestea, 76 sunt la buget, iar restul cu taxă.
Potrivit planului de şcolarizare publicat de UBB, la Facultatea de Geografia Turismului sunt 24 de locuri la buget şi 61 cu taxă, la Administraţie publică – 21 de locuri la buget, 75 cu taxă, la Educaţie fizică şi sport – 7 locuri la buget, 33 cu taxă, la Business – 9 locuri la buget, 66 cu taxă, iar la Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar Năsăud – 15 locuri la buget şi 65 cu taxă.
„Extensiile universitare fac parte integrantă din Universitatea noastră. Nu suntem o universitate locală, suntem un centru de cunoaştere pentru întreaga ţară, astfel că trebuie să fim prezenţi acolo unde ne sunt studenţii. Deschiderea extensiilor a fost bazată pe cerinţa sistemului de învăţământ şi este în deplin acord cu strategia UBB de a oferi educaţie şi cercetare de excelenţă la nivelul întregii ţări. Toate extensiile sunt extrem de importante, la fel de importante precum structura centrală a UBB şi ne dorim ca, pe viitor, să întărim şi să dezvoltăm aceste structuri”, a declarat rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Ioan-Aurel Pop.
În prezent, UBB are extensii ale facultăţilor de Geografie, Ştiinţa şi Ingineria Mediului, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Business, Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, respectiv Educație Fizică și Sport, localitățile în care funcționează extensiile acestora fiind: Bistrița, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Năsăud, Satu Mare, Sibiu, Sf. Gheorghe, Sighetu Marmației, Târgu-Mureș, Târgu Secuiesc, Zalău.
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB.
Pentru admiterea în anul universitar 2017-2018 facultăţile din cadrul UBB au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.
Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2017-2018 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi.
Adaugă comentariu