Prof. univ. dr. Vasile Sebastian Dâncu a primit, sâmbătă, cea mai importantă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România, Medalia de Onoare ”Honterus”.
În perioada în care a fost vicepremier în Cabinetul Cioloş, Vasile Dâncu a iniţiat o serie de proiecte comunităţile germane, lucrând inclusiv la un inventar al monumentelor săseşti din Transilvania.
“Lucrăm îndeaproape cu Comisia pentru minorităţi din Parlament, unde Ovidiu Ganţ este un om cu o viziune destul de înnoitoare, ca să spun aşa, în ceea ce priveşte viitorul, are foarte multe proiecte – noi lucrăm împreună de 15 ani la proiecte româno-germane – şi suntem împreună în acest proiect de refacere şi de a atrage forţe în jurul acestor proiecte legate de reconstrucţia comunităţilor germane. Trebuie o reconstrucţie culturală, ca să spunem aşa, dar trebuie şi o reconstrucţie a infrastructurii mizând pe faptul că aceste experimente se vor multiplica câştigând prin popularitate, prin încredere, devenind proiecte majore pe care să le urmeze şi alţii. (…) Avem un proiect destul de ambiţios de a reface în jur de 19 biserici cu zid din Transilvania. Să sperăm că vom găsi şi surse ca să facem şi altele. Lucrăm la un inventar al monumentelor săseşti din Transilvania pentru că este foarte important să ştim ce avem nevoie şi pentru viitor”, a afirmat Vasile Dîncu pentru Agerpres în august 2016.
Medalia i-a fost conferită la finalul slujbei oficiată în Biserica Evanghelică din Livezile cu ocazia Sărbătorii câmpenești Wiesenfest, sărbătoare care reuneşte saşi din ţară şi străinătate. La ceremonie a asistat şi deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul FDGR în Parlamentul României, dar şi Excelenţa Sa Ambasadorul Germaniei Cord Meier-Klodt şi Martin Bottesch – preşedintele Forumului Regional Transilvania.
“Felicitări, Vasile, pentru această distincție, dar mai ales pentru lucrurile bune care le-ai făcut pentru români și pentru județul Bistrița-Năsăud de-a lungul carierei tale!”, a scris pe Facebook preşedintele CJ, Radu Moldovan.
În 2007, medalia “Honterus” a fost a fi decernată şi preşedintelui României, la vremea aceea primar al Sibiului şi preşedinte al FDGR pentru succesele în gospodărirea Sibiului, la vremea aceea Capitală culturală europeană.
Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Brașov – d. 23 ianuarie 1549, Brașov) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, din curtea Bisericii Negre, actualul Liceu Johannes Honterus. Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, ce a depășit granițele țării în care a trăit.
Sursa foto: Facebook Radu Moldovan
Ce lucruri bune a facut acest individ? Nu a aprobat nici un proiect pentru comuna lui natala ,……..
Vasile Dancu este o valoare!El este cel care a dat greutate functiilor prin anvergura si valoarea sa intelectuală, nu invers!Tara asta ar fi arătat altfel condusă de el….cat despre aia din poza exceptând nemții ,titlul de epigoni li se potriveste perfect!
si atuncea a avut valoare Dincu , cand era cu Ghita , Codruta si altii in viie?
Felicitări pentru un mare om si unul dintre intelectualii de marca ai acestei țări!Nemtii nu acorda astfel de distincții gratuit,sunt prea riguros din fire.
Ne recunosc străinii valorile neamului acesta,pe care suntem prea prosti si frustrați sa le recunoastem .