Actualitate Social

Vezi cum arată copacii din Parcul Municipal care au căzut pradă drujbelor!

A început operaţiunea de tăiere a copacilor din Parcul Municipal, contestată de ecologişti şi de opinia publică. E posibil ca, în simfonia drujbelor, să cadă victime şi copaci sănătoşi, dar noi am văzut, miercuri, câţiva care prezintă un real pericol.

Muncitorii care au tăiat copaci în Parcul Municipal au lăsat în urma lor trunchiuri putrede de arbori bolnavi pe care i-ar fi pus la pământ orice rafală. Aşa cum puteţi vedea din imagini, copacii falnici pe care i-am fi vrut veşnici au păstrat doar aparenţele că ne mai pot delecta cu umbra lor. În realitate, în loc de trunchi aveau adevărate scorburi. Sunt frumoşi pe dinafară, dar putrezi la interior. Acest lucru îi face extrem de vulnerabili în faţa ploilor şi a vânturilor puternice din timpul verii. Decât să distrugă şi să omoare pe cineva în cădere, mai bine să-i taie drujbele.

Sună dureros, dar ceea ce se întâmplă acum în Parcul Municipal pare o operaţie necesară. Nu ne face plăcere să auzim simfonia drujbelor, aşa cum nu ne place sunetul aparatelor dintr-un cabinet stomatologic sau ideea că cineva ne va tăia propriul corp. Aceste lucruri sunt însă necesare dacă vrem o vindecare adevărată şi profundă şi mai ales dacă dorim să lăsăm moştenire generaţiilor următoare un parc la fel de frumos precum cel pe care saşii de altădată ni l-au lăsat nouă.

Potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia de Mediu, pentru început Primăria Bistriţa a decis sacrificarea a 60 de copaci, dar în total vor fi 200. În locul lor vor fi plantaţi cu o sută mai mult. În reabilitarea parcului se vor investi, în total, 4,5 milioane de euro.

Cristiana Sabău

       

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.