Sport

Al treilea eşec pentru Gloria în Turcia

Gloria Bistriţa a pierdut luni, 13 februarie, al 6-lea meci amical disputat în Antalya, în compania echipei FC Paksi, locul 8 în prima divizie din Ungaria.

FC Paksi s-a impus cu 3-1 (2-0), prin golurile reuşite de Szatmari (37), Vayer (41) şi Sifter (66), respectiv Albert Voinea (64, foto).

Antrenorul formaţiei bistriţene, Nicolae Manea, a utilizat următoarea formulă de început: Lăzăreanu – Traşcă, V. Năstase, Isac, I. Costache – Peteleu, R. Mărginean, Feher, Marcos – Anton – Curtuiuş.

După pauză au intrat toţi ceilalţi jucători din lot.

”Sunt dezamăgit de scor în primul rând, pentru că până la pauză le-am oferit practic două şanse de gol şi au marcat de două ori. Până atunci dominasem jocul. Asta este, sunt meciuri de pregătire, ne şi lipsesc unii jucători, plus că e şi o stare de oboseală, firească, pentru că am făcut şi antrenamente şi jocuri. Dimineaţa ne antrenam, iar la câteva ore jucam şi nu e uşor. Să sperăm că până se reia campionatul ne vom pune la punct”, a declarat Nicolae Manea.

Celelalte amicale ale Gloriei în Antalya: 7-1 cu FC Widnau (liga regională din Elveţia, goluri Cafasso, V. Năstase, R. Stan, Rogozan-2, D. Stan-2), 1-1 cu FC Okjetpes (nou-promovată în prima ligă din Kazahstan, gol Cafasso), 2-4 cu Metalurg Zaporoje (liderul ligii secunde din Ucraina, goluri Anton şi Curtuiuş), 0-1 cu Gaz Metan Mediaş (locul 11 în Liga I), 1-1 cu FC Botoşani (locul 7 în Seria I a Ligii a II-a, gol Curtuiuş).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.