Mesajul unui bistriţean care a scăpat după 15 ani de rata la bancă: Am riscat enorm şi am fost prost

Un bistriţean care, timp de 15 ani a plătit rate la bancă, a simţit nevoia să transmită un mesaj tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie cu el, dar şi conducătorilor acestei ţări care au făcut ca împrumuturile să devină o povară insuportabilă pentru cei mai mulţşi dintre români. Îl redăm integral, cu menţiunea că îi respectăm dorinţa de a rămâne în anonimat:

„Am ieșit din bancă și am sărit direct în mașină.   Am sunat-o pe A.  ”Întreaba-mă cum mă simt..” i-am spus, ”Cum te simți?” m-a întrebat râzând. Am urlat cât m-au ținut plămânii ‘”‘Fantastiiiiiiic!!!!”. Am auzit-o cum râde la telefon și mi-a spus ”Bravo, te pup , ne vedem acasă”.

Mi-a venit să spun la toată lumea de pe stradă că tocmai scăpasem de o povară pe care am dus-o ani buni în spate și cei ce au credite înțeleg perfect sentimentul de gol în stomac pe care îl ai atunci când se apropie ziua de 25 a lunii și trebuie să duci banii la bancă.

Cred că, de un miliard de ori, m-am întrebat dacă merită să iei un credit ipotecar pentru că e ca și cum îți vinzi viitorul. Da viitorul!  Adică îți vinzi zilele și anii mulți ce vor urma pentru acoperișul de deasupra capului și te minți întruna în tot acești ani că este acoperișul tău.

Greșit, nu este al tău nici pe departe, este al băncii și, dacă iei un credit pe mai mult de 10 ani și încerci să te minți că 100% totul va fi bine, ești un naiv.

În 10 poți muri și toată datoria ta rămâne pe umerii altora care nu întodeauna vor fi ajutați de asigurarea ce însoțește creditul. În 10 ani poți să îți pierzi slujba sau afacerea și te vezi într-o bună zi descoperit în curul gol fără să mai ai bani să îți bagi 10 litri de benzină în rezervor. În 10 ani poți divorța și atunci beleaua e mai mare decât casa în care locuiești, că nu știi cum să te scapi și de credit și de „celalalt”. În 10 ani te poți îmbolnăvi și asta e super mega nașpa că nu poți să stai bolnav în drum sau, mai rău, la un prieten, nimeni nu vrea un om sărac și bolnav.  În 10 ani se schimbă piața imobiliară în așa hal încât nu poți fi sigur că banii pe care îi dai tu la bancă nu sunt mai mulți decât valorează casa în care stai. În fiecare zi din cei 10 ani trebuie să îți înghiţi cuvintele și să-i răspunzi șefului cu ”Da, şefu!'” în loc să-l bagi în p..da mă-sii, de frică să nu îți pierzi slujba care îți aduce banii de rată. În 10 ani se poate întâmpla orice și cine își face planuri mărețe pe mai mult de 10 ani e un cascador care e bine să știe să mergă pe sârmă, să stea bine cu stomacul și emoțiile și, mai ales, să aibă cel puțin un backup.

Aș putea continua cu tonă de riscuri pe care le poți avea în 10 ani și dacă te gândești la 20 sau chiar 30 de ani, pe bune, omule, mai stai și gândește-te bine.

Eu am fost un norocos și o știu, am avut noroc de un prieten (ofițer bancar) extraordinar care m-a sfătuit foarte bine când am luat creditul. Am riscat enorm și am fost prost. Dacă e să le spun pe scurt care sunt ingredinetele principale de care este nevoie atunci când iei un credit ipotecar: noroc, risc și prostie.

De ce este atât de greu și care este soluția să fie mai ușor un credit de genul asta, având în vedere că o întrega lume capitalistă este clădită pe credite? Marea excrocherie este dobânda.

În România se plătesc dobânzi de 4, 5, până la 10 ori mai mari ca în Occident. Așa că după 15 ani de credit, ajungi să plătești pe casa ta dublu decât ai luat-o inițial. DUBLU !!!!  Deci, dacă te mănâncă în fund să mergi la bancă după ce ai plătit 15 ani rate să întrebi cât mai ai, e bine să îți iei și un Distonocalm cu tine, că o să îți spună că mai ai cam tot atât cât ți-au dat ei acum 15 și te uiți în oglindă și tu nu mai arăţi deloc ca acum 15 ani. Asta e din cauza dobânzilor exagerat de mari.

De ce sunt aceste dobânzi așa de mari la noi? Păi că e riscul mult mai mare și banca își ia măsuri cumva asiguratorii împotriva acestor riscuri (adică crește dobânda că să își ia banii mai repede) înapoi.

De ce este riscul la noi așa de mare?  Hă hă hă :))) păi pentru că cei ce adminstrează așa-zisa economie și direcțiile economice ale țării sunt niște handicapați preocupați de binele lor și al curvelor lor pe care întodeauna le angajează la stat.

Voi credeți că băncile ce dau credite ipotecare nu văd asta? Ba văd! Și îi bat prietenește pe umeri pe mai marii conducători ai țării, își fac poze și merg la chefuri cu ei, știind foarte clar că într-o bună zi totul se va duce de râpă, dar speră că banii lor vor fi scoși până atunci.  Ei, și din cauza asta riscul calculat în dobânzile băncilor poate fi mai mare sau mai mic.

Politicienii și porcăriile lor te fac ca, în viață, să fii un sclav ce cară în spate o rată sau în unele cazuri mai multe. Calitatea vieții noastre de zi cu zi este influențată de decizile și acțiunile unor oameni care conduc sistemul și, dacă ți s-ar spune că dobânda ta crește pentru că nu știu ce parlamentar și-a angajat amanta pe pe post de șefă la administrația parcurilor, atunci cu siguranță ai face scandal și dacă acel parlamentar ar trage o beșină necuvenită, darămite să cheltuie niște sume enorme pe niște prostii sau să facă pe nebunul în parlament. Dincolo de toate, cei ce au adevărata putere (banii), stau și se uită la acest spectacol grotesc.

Parcă îi și văd pe bancherii principali cum stau și se uită la tv cu un whiskey în mână și se sună la telefon spunându-și : ”John, eu zic să le creștem dobânda la prostalăii ăștia de români, tu nu vezi ce handicapați și-au ales în Parlament?”

Felul în care votezi tu și felul în care îi lași să candideze pe unii cretini care nu au ce căut acolo chiar îți influențează rata ta. Adică depinde de tine dacă te faci singur sclav sau rămâi OM. Nu băncile, nu agențiile imobiliare, nu constructorii, nu avocații, nu notarii, NU VOI sunteți vinovați că, după ce plătiți rata la bancă, de multe ori nu vă mai ajung banii să vă luați o haină.  Ci ei, cei care ne reprezintă în lume.

Personal consider că m-au înșelat, am venit în 2003 înapoi în țară sperând în promisiuni de kkt și fiind naiv că totul va fi bine. M-am înhămat la proiecte și am încercat să îmi construiesc strategii pe termen lung (ca orice om normal). Ca toate toate astea să iasă cum trebuie aveam nevoie de SIGURANȚĂ și STABILITATE , astea sunt ingredientele cele mai importante ca orice plan să ajungă la bun sfârșit.  Nimic din astea nu au fost.

Azi, după ce mi-am plătit și ultimul euro din rată, eram debusolat, îmi venea și să râd, și să plâng și mă uitam la privirea doamnei de la casierie care m-a întrebat: „Asta e ultima domnule?”. Nu am putut să pronunț nici un cuvânt am dat doar din cap că da. Apoi ea și-a făcut cruce și a zis: „Doamne dă să apuc ziua în care să scap și eu!”.

Am scris mult acum și am scris puțin despre cei 15 ani în care am pronunțat cuvântul credit cel puțin o dată pe zi. Am simțit că trebuie să fac asta și, dacă am reușit măcar pe unul din voi să va fac să vă gândiți de două ori înainte de a vă vinde viața viitoare, atunci înseamnă că am ajutat cu ceva.

Despre cei ce ne reprezintă: Hm, bă mai bine mureați! Că dacă ați fi murit poate așa vă puneam o floare pentru ce ați spus că veți face și nu ați apucat. Acum că trăiți, primiți un scuipat pentru ce ați promis și nu ați făcut nimic. Dar dacă mureați, poate poporul asta nu era un popor de sclavi la niște dobânzi declanșate de incompetența voastră. Nu sunt supărat că vă plac curvele, sunt supărat că sunteți niște curve proaste cu propriul vostru popor.

Ce o să fac? La asta m-am gândit 15 ani și sper să fie frumos. Vă pup pe toți și mulțumesc celor care au fost lângă mine (se știu ei).  Tuturor celor ce mai au credite le doresc putere. Multă putere și sănătate”.