O interpretă de muzică populară din Beclean în vârstă de numai 26 de ani va fi condusă, duminică, pe ultimul drum de familie, prieteni şi fani. Florina Mihaela Ciuruş Nagy a încetat din viaţă joi dimineaţa la ora 5.00, după ce luptase cu o boală necruţătoare, leucemia.
Potrivit Ştiri din Beclean, Florina Mihaela a ajuns din nou la spital după ce leucemia i-a recidivat. Învinsese boala o dată, toți apropiații și cunoscuții ei aveau încredere că o să o mai învingă și a doua oară. Din păcate însă nu s-a mai întâmplat aşa. Familia a anunţat că funeraliile tinerei care era solistă de muzică populară din cadrul Ansamblului Folcloric Someşul Beclean vor avea loc duminică, în Ajunul Crăciunului, de la ora 13.00 la Capela Ortodoxă din Beclean.
„Ai plecat prea devreme dintre noi scumpa mea sotie, mi-ai lăsat prea multă durere in suflet. Nu te voi uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris pe Facebook soţul tinerei, Daniel Nagy.
Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace.