Actualitate

Ministrul Liviu Pop, la Bistrița. Anunț important despre salariile profesorilor și voucherele de vacanţă

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a venit în vizită de lucru la Bistrița, oraș de care este legat prin faptul că aici s-au născut copiii săi, după cum a spus într-o conferință de presă.

Profesorii şi ceilalţi angajaţi din învăţământ şi-au încasat vineri, 12 ianuarie a.c., salariile plătite începând de luna aceasta direct de Ministerul Educaţiei Naţionale, nu ca până acum prin intermediul primăriilor, iar până în luna mai 2018 vor intra şi în posesia voucherelor de vacanţă, a declarat la Bistriţa ministrul Liviu Pop.

„Am luat salariile la noi şi vreau să vă spun că astăzi e zi de salarii. Prin ordin de ministru, toţi profesorii vor primi salariile în data de 14, nu va mai fi nicio întârziere care era, de multe ori, din cauza amânării unor decizii la nivel local, constituire de CL, s-au plătit toate salariile. Azi am plătit 1,106 miliarde de lei, salariile pentru toţi profesorii din România. În fiecare dată de 14 vom plăti salariile. Nu este o problemă de salarii din punctul acesta de vedere. Începând cu luna viitoare, vom deschide finanţarea pentru voucherele de vacanţă. Avem 390 de milioane de lei pe care, conform legii, trebuie să-i acordăm până în luna noiembrie. În luna februarie vom face deschiderea, urmând ca, în funcţie de cum se organizează inspectoratele şcolare, în luna martie, aprilie, mai … Eu aş vrea ca, până în luna martie să fie plătite toate voucherele de vacanţă pentru toţi profesorii pentru că aşa ne-am angajat prin programul de guvernare”, a spus ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a mai adăugat că plata voucherelor de vacanţă se face după o procedură clară în funcţie de numărul de contracte individuale de muncă de la nivelul fiecărui judeţ. „Cel târziu până în 14 martie a.c., toţi angajaţii din învăţământ ar trebui să aibă voucherele asigurate, adică cel târziu cu salariile care se vor da în 14 martie”.

Ministrul a mai amintit şi că salariile profesorilor au crescut cu 4, 6 şi chiar 10 la sută, iar profesorii vor primi bani mai mulţi începând cu luna februarie.

26 comentarii

  • No, mă și pregătesc pentru vacanța de Paște. Leafa de pe decembrie am luat-o astăzi, musai trebuie să verific cu cât a scăzut față de noiembrie, asta pentru că m-au readus la salariul din iunie -2017. Mulțumesc partidului!

    • Normal ca ati luat mai putin. Nu ati fost in vacanta in decembrie? Nu am avut toată luna activitate. Si la fel va fi pe luna ianuarie.

  • Un ministru ar trebui să aibă o viziune şi o misiune. Un plan de ansamblu care să schimbe din temelii invatamantul românesc.
    Domnul Liviu Pop se ocupă cu lucruri mărunte, care nu fac parte din „miezul problemei” adică ce reforme facem, pt. ca elevii români să aibă aptitudinile (nu cunoştințele) necesare la terminarea şcolii liceului.
    In loc să ne ocupăm de uniforme, telefoane mobile, masa caldă şi vouchere de vacantă, ar trebui să vedem că elevii au vacanțe prea lungi, dau prea multe teste, sunt prea mulți elevi în clasă iar profesorul nu are timp să se ocupe de fiecare elev.
    Elevii trebuie să fie in clase mai mult timp.
    -vacanta de vară scurtată, 30 iunie -31 august
    -vacanta de iarnă scurtată, 20 decembrie- 03 ianuarie
    – de Paşte liber doar luni şi marți
    -mai puțini elevi in clase 20-24 elevi, altfel nu învătăm să scriem corect, iar profesorul nu are posibilitatea să stea lângă noi , să ne explice când se pune virgulă şi când nu.
    Cum vrem noi să ridicăm intreaga natiune la nivelul de cultură al celor din vestul si nordul europei dacă vacantele noastre sunt cu 40% mai lungi ca ale lor, iar ei au un profesor la 17-24 elevi iar noi suntem asa de mulți in clase că la terminarea celor 4 ani de liceu profesorii nici nu ştiu cum ne cheamă.

    • Problema e ca daca elevii invata prea multe, nu mai pot fi cumparati la alegerile viitoar cu 2 mici si o bere … asa ca, fara sa le pese de viitorul tarii (poporului) prefera sa imbecilizeze tinerele generatii ca sa le poata controla.

  • Este incredibil cat de josnici pot fi unii politruci asa zisi intelectuali.Cand Boc cu sleata lui de pedelisti acum mari liberari le-au taiat salariile nau zis nimic,acum cand se dau 4-5 % este jale.Trebuie vacante scurte,daca se poate de loc,viziune dupa unul ca Adrian .Profesorii sa stea nu 50 de min ci 100etc Cata ipocrizie .

    • Sper că nu te referi la mine, când vorbesti despre politruci şi ipocriți. Când tăia Boc salariile bugetarilor, eu nu eram pe Timponline si nici nu urmăream presa locala şi națională.
      Eu nu am nimic cu profesorii, eu compar ce se intâmplă in Romania cu ce se intâmplă in celelalte țări EU. Date comparative există, dacă le cauti pe Google o să observi că anul scolar in Romamia este de 167 de zile iar in 90% dintre țările UE, anul şcolar este mai lung . Multe țări au un an scolar de 190-200 zile lucrătoare (4-6 săptămâni mai lung).
      Vouă vă place să fiți pe ultimele locuri? Nu eu spun că anul scolar trebuie să fie mai lung. O spune statistica.
      Căutați pe google să vă convingeți.
      the organisation of school time in europe

    • Salariu, draga Mona, nu „salar”…! Vezi de ce nu l-ai luat? Mai ai de studiat, draga mea colega…

  • Un mincinos….La scoala unde sunt angajată se vehiculează că vom lua salariile spre sfârșitul săptămânii viitoare…..
    Numai minciuni !!!

  • Domnilor profesori…la Arad s-au primit azi salariile.Aveti răbdare,14 este duminica…sunt sigura ca luni toate județele vor avea banii …

    • mda , in moldova sau luat salariile ca doar sunt cei mai saraci , toti lucra in strainatate si nau bani saracii pt bautura si sasi intretina gipurile si vilele, RUSINE

  • Doamnelor, domnilor,domnişoarelor şi domnişorilor, vă spun un lucru, vă contraziceţi unul pe celălalt şi nu vedeţi esenţa problemei învăţământului, şi anume că programele elaborate de ministere nu ţin cont de evoluţia timpului, de necesităţile cadrelor pregătite pentru locurile de muncă ale căror cerinţe se modifică pe zi ce trece. S-au introdus materii ale căror denumire spune una şi elevii învaţă altceva. Timpul petrecut la şcoală nu este folosit în totalitate, unii se plâng că zilele de şcoală, cele 167 sunt prea puţine în comparaţie cu alte ţări din UE. Şi din zilele cele puţine, se pierd câteva la începutul anului şcolar, altele în „Şcoala altfel” iar şi mai multe, la sfârşit de trimestru, când zile întregi elevii stau degeaba la şcoală, să se obişnuiască din timp cu zilele de vacanţă. Până anul acesta şcolar stiam de acest lucru numai despre elevii de la oraş, dar de la ultimul trimestru din anul şcolar trecut am avut ocazia să mă conving şi de eficienţa utilizării timpului petrecut de elevii de la ţară. Nu trebuie să vă detaliez prea mult, deoarece ştiţi prea bine despre ce este vorba. Vă rog, nu mai faceţi comparaţii cu vecinul la care ne uităm cu invidie, ci să comparaţi învăţământul românesc cu cel din perioada interbelică, timp în care manualele erau astfel concepute încât în cei şapte ani, elevilor să le fie predate cunoştinţe de care s-au putut folosi în viaţa de toate zilele. Pentru şcolarii de la ţară se predau cunoştinţe necesare în munca pe care aveau să o desfăşoare în gospodărie şi în agricultură, iar pentru şcolile din mediul urban se predau cunoştinţe care constituiau baza pentru continuarea pregătirii în şcoli de arte şi meserii sau profesionale şi pentru licee. Programele şcolare din acea vreme erau un ghid pentru învăţare, deci îi învăţau pe copii, cum să înveţe. Azi nimeni nu are o concepţie concretă despre rolul învăţământului, fiecare ministru face „reforme”, numai ca să demonstreze că este mai bun decât anteriorul, iar rezultatele sunt vizibile. După citirea expunerii domnului ministru actual, puteţi constata şi singuri, care este eficienţa învăţământului românesc şi nu trebuie să te compari cu alţii de peste hotare. Ia analizaţi un pic şi numai după aceea să vă vontraziceţi.

  • Ce intarzieri a rezolvat dl? De acum inainte ne va intarzia salariul cu 4 zile, fiindca pana luna aceasta luam salariul in 10. De ce acum va fi mai bine?
    Pt ca il vom primi mai tarziu cu 4 zile?
    Am inceput cu data de 2, s-a decalat apoi pe 7, apoi pe 10, iar acum pe 14?
    De ce nu il vom primi peste 1 an mai bine? Poate ca mai aduce ceva beneficii (dobanda), din care sa ne poata da voucherele?

  • Salariul pe martie s-a dat, nu și mult trambițatele vouchere de vacanță, așa cum preciza la acel moment fostul ministru. Nici liderii de sindicat nu au știință despre data la care se vor da. Oricum, mult mai de folos acum, înainte de Paște, ar fi fost restituirea sumelor restante din hotărârile judecătorești sau măcar un avans din salariul pe aprilie. Sper că nu-și inchipuie cineva că salariul luat pe 14 martie poate ajunge chiar și pentru minime pregătiri, având în vedere toate celelalte dări pe care le avem de achitat lunar.

    • Ce vouchere va mai trebuie la ce salarii luati acum.
      Sincer ……puteti spune cat ati luat ??? Asa ca o informare ptr astia care va fac aceste drepturi.
      Pe urma….mai povestim daca mai avem ce.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.