Considerat un an de succes de guvernarea PSD, 2017 nu a fost nici pe departe roz pentru unele companii din Bistriţa-Năsăud. Văzându-se în situaţia de a nu-şi putea plăti facturile, peste o sută de firme au intrat în insolvenţă, cu circa 60% mai multe ca în 2016, an când ţara era condusă de guvern tehnocrat.
Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în 2017 au intrat în insolvenţă 101 de companii din Bistriţa-Năsăud faţă de 65 în 2016, creşterea fiind de 58,46%. Numai în luna decembrie a anului trecut au apelat la această măsură 11 firme. Alte 1259 de firme au fost radiate din Registrul Comerţului. Totodată au fost dizolvate anul trecut 310 companii.
Conform sursei citate, aproape o treime din firmele care activează în Bistriţa-Năsăud sunt deţinute de persoane cu vârste între 40 şi 49 de ani, pe locul al doilea fiind administratorii cu vârste între 30 şi 39 de ani – peste 28%, iar pe locul al treilea cei între 50 şi 59 de ani – 18%. Tinerii sub 29 de ani conduc doar 12,34% din totalul societăţilor comerciale din judeţ, arată datele Oficiului Registrului Comerţului.
În judeţ sunt 9980 de persoane juridice active conduse de 12 332 de împuterniciţi. Numărul oamenilor de afaceri tineri este de 1522, aproximativ egal cu cel al managerilor de peste 60 de ani – 1521.
Pentru companii, nici anul acesta nu se anunţă unul uşor. Iată câteva cifre care circulă în mediul online şi care dau fiori reci administratorilor de firme:
Multumim conducatorului iubit!!!Ura, ura, ura, PSD, PSD….
si eu multumesc cu ura!!!