Actualitate

”Încă o aberație. Interesele unora primează în fața interesului public”

”Ideea unui Centru Integrat pentru Servicii Comunitare s-a născut în Biroul Municipal PNL Bistrița încă din 2011 și i-a aparținut fostului meu coleg de partid, Marius Armean. Ea a fost discutată și în Consiliu Local prin 2012-2013, iar propunerea a fost ca acest obiectiv să se realizeze în fostul Punct Termic Mesteacănului-Colibiței. Bineînțeles că această idee nu a întrunit sufragiile necesare pentru a fi concretizată, doar pentru simplu motiv că nu a venit “de la cine trebe”, spune consilierul municipal PNL Ioan Peteleu.

El a adăugat:

”Un astfel de obiectiv este absolut necesar pentru ca cetățenii să aibă un acces facil la respectivele servicii. Doar că problema trebuie tratată cu interes maxim deoarece orașul se dezvoltă, dar în același timp se sufocă datorită creșterii traficului. Acest centru integrat trebuia să facă obiectul unei dezbateri publice la care să participe și specialiștii care au elaborat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul municipiului Bistrița.

Este adevărat că se va reduce parțial traficul în zona Coroana, dar se va intensifica în zona Spitalului Județean, o zonă mult mai critică în opinia mea, și așa supra-aglomerată și super-poluată în cele două sensuri giratorii din fața spitalului.

În ședința Consiliului Local în care s-a aprobat darea în administrare a terenului aferent construirii obiectivului am propus ca primăria să identifice o altă locație și să achiziționeze teren dacă este cazul într-o zonă mult mai accesibilă (de exemplu la intersecția Simion Mândrescu – centura veche, Lucian Blaga, drumul Năsăudului) dar propunerea a fost respinsă.

Așa cum primăria achiziționează teren pentru mutarea pieței “de la ruși”, așa putea foarte bine să achiziționeze teren și pentru acest obiectiv.

Acest demers este încă un exemplu că interesele unora primează în fața interesului public, iar multe din aceste decizii aberante luate “după ureche”, lipsite de viziune, vor avea repercusiuni grave în viitor. Încă o aberație marca Crețu & Niculae. Niște înghesuiți cu vederi înguste!”, a menționat Ioan Peteleu cu privire la construirea Centrului Integrat pentru Servicii Publice Comunitare pe strada Grănicerilor.

5 comentarii

  • Dumneata pe unde circuli, domnule Peteleu? Ai fost vreodata pe la trecerea CFR de pe Blaga? Asta mai lipseste la intersectia Centurii cu drumul spre Nasaud, un centru comunitar care sa blocheze traficul de tot!

    • Domnule Peteleu, pai se compara traficul de pe Granicerilor cu cel de pe Lucian Blaga? A… sau poate Scuturici ți-e tovarăș și vrei ca primăria să-i cumpere monstruozitatea de clădire devenita ruina de pe Lucian Blaga ptr a face acolo centru integrat?
      Hai Peteleu lasă-ne!

  • da! intr-un punct termic ar fi fost grozav!!! sute de oameni pe cativa metrii patrati! Ideea a fost buna, ca idee, dar ca si spatiu este mult mai ok cel propus acum , astfel incat sa fie o cladire corespunzatoare din toate punctele de vedere!Si oriunde ar fi amplasat, circulatia va fi aceeasi.Important este sa aiba loc si pentru parcare!!!

  • Problemele ce apar şi propunerile pentru rezolvarea acestora se pot analiza în mod civilizat, chiar şi prin consultarea cetăţenilor urbei, prin atragerea în discuţii a specialiştilor din domeniu, printr-un dialog în care să fie ascultate mai multe păreri şi luată apoi decizia prin acceptarea celei mai convenabile propuneri, care cu o argumentare corespunzătoare, întruneşte cele mai multe
    sufragii având în centrul atenţiei toate punctele de vedere ale interesului public.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.