Politică

Istrate Ștețco nu mai este secretar de stat. Ce spune fostul ministru Doina Pană

Istrate Şteţco nu mai este secretar de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor, condus în prezent de Ioan Deneş. Decizia de eliberare din funcţie a fost publicată în Monitorul Oficial sub semnătura premierului Viorica Dăncilă. În locul lui Şteţco a fost numit Ilie Covrig, până acum director al Direcţiei Silvice Mureş.

Contactată de Timp Online, Doina Pană, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, a declarat: „E omul pe care îl stimez şi îl preţuiesc enorm. Tot ce s-a făcut legat de păduri, şi s-a făcut mult, are în spate expertiza şi patriotismul lui. Milioanele de arbori care nu se mai taie ilegal, anual, sunt dovada concretă. Îi sunt foarte recunoscătoare. Fără el, oricât aş fi dorit, nu aş fi reuşit mare lucru”.

Reamintim că Istrate Ștețco a fost numit în funcție în februarie 2017 de premierul Sorin Grindeanu, în mandatul ministrului Doina Pană. În trecut, Istrate Ștețco a fost inspector şef al Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj-Napoca, comisar șef al Gărzii Forestiere Cluj, dar și director general în Ministerul Apelor și Pădurilor în perioada în care ministru era Doina Pană.

La începutul anului 2018, ministerul Apelor şi Pădurilor a fost preluat de senatorul PSD Ioan Deneș.

12 comentarii

  • „Ministerul Apelor și pădurilor a eliminat principalele opțiuni ale Inspectorului Pădurii. Ceea ce s-a făcut deja public nu prea poți să scoți. Asta-i buba lor. De aia au fost așa de supărați, că de ce ați dat drumul la site, că de ce ați dat drumul la aplicație, că trebuia să ne mai gândim. Păi ce să ne mai gândim că e clar că e bună, merge, o folosesc zeci de mii de români dar vezi doamne ei trebuiau să se mai gândească. Și acum o scot așa în genul picăturii chineze, scot câte o funcție, câte o funcție ca să nu se simtă, asta fac, dar într-un final, în mod declarativ, secretarul de stat Istrate Ștețco a zis pe față: „Eu nu vreau chestia asta că nu-i ok, că strică industria”. El e cu firmele lui.”
    Extras din interviul acordat de Bogdan Micu în data de 25 februarie 2018 la emisiunea Bonton de la Digi 24, ora 17 30.
    (https://m.digi24.ro/emisiuni/bonton/bonton-25-februarie-17-30-884624)

  • Daca mai era nevoaie de o explicatie de ce a fost inlocuita Doina Pana cu un electrician CFR,ei avem,Stetco a suparat mafia padurilor,marii taietori de lemne,iar acestia i-au transmis ;,,fa Doina imbolnaveste-te”.Cel putin pentru faptul ca Doina este la baza cadru didactic ar trebui sa spuna adevarul,dar pentru ca este si politician nu poate.Ei asasinilor de mediu liber la taierea padurilor,exploatarea ilegala a balastrului,constructia de MHC in zone protejate,doar sa nu uitati de sfanta spagulita pentru partid si mafioti. PAREREA MEA!

  • Cand sapi groapa altuia cazi in ea om rău ce esti. Cat despre mafia PĂDURII, ce arată domnii de la garda Forestiere sunt doar niste amărât cu căruțe prinși si nenorociți de legile facute de acest individ. Deci sunt facute pt.necajiti. Rușine mai omule.

    • Nu ia încurcat deloc, ia avantajat, si sub conducerea lui s-au furat milioane de metri cubi de lemn. Sperăm să platească cîndva.

    • Urmează și Moale, Ionele, Ybițe, Cerbu, Cafeauă etc. Adică ăia care au pus umărul la chestiile penale făcute de acest grup infracțional organizat

  • Ti-a dat cu flit partidu tău iubit, pentru care amenințai pe toata lumea ca de nu votează cu partidu tău le trimiți controale le faci le dregi ca esti nervos. Acuma ai servito asta meriți. PA!!!

  • La Cluj cum ai rezolvat problema cu padurile de la Belis, impreuna cu Moale Nanau, care a dat afara niste reporteri ncn?
    A fi vai de voi rapanosi diversionisti, niste manipulatori, atata le-ati intors si sucit ca amu vi se sparg toate in capu vostru de derbedei cu fete de penali. Sa va fie rusine distrugatori ai padurii romanesti ce sunteti.
    Pica Moale si toti lingaii care au sustinut aceste minciuni ………..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.