Actualitate Social

Reguli făcute ca să fie încălcate. PNL îl vrea pe părintele Nicolae Feier candidat pe listele sale cu derogare de la Mitropolie

Liberalii au obținut o derogare de la Înalt Prea Sfințitul Andrei, mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului pentru ca părintele Nicolae Feier să candideze, ca independent, pentru o funcție de consilier local la Bistrița la alegerile locale de anul viitor,

Ioan Țintean (foto) a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Înalt Prea Sfințitul Andrei are o altă viziune referitoare la implicarea preoților în viața publică, diferită de cea a precedesorului său, Bartolomeu Anania.

În urma unei discuții pe care Țintean a avut-o cu ÎPS, preotul Nicolae Feier din Bistrița va putea candida, anul viitor, la o funcție de consilier municipal în Consiliul Local Bistrița, dar fără să se înscrie în PNL.

„Părintele Nicolae Feier, pe lângă faptul că e duhovnicul a 30% dintre bistrițeni, e o personalitate cu influență. Din acest motiv, eu am fost în audiență la IPS Bartolomeu care ne-a spus că nu este de acord să facă preoții politică. A venit mitropolitul Andrei care are o altă viziune. A spus că va accepta ca preoții să fie trecuți pe liste de consilieri, dar fără să se înscrie în partid. Am avut eu cu Înalt Prea Sfinția Sa această discuție”, a spus Țintean.

El a adăugat că probabil și în Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului se va întâmpla la fel ca și în Episcopia Râmnicului unde preoților li se permite să facă politică.

„Este un preot care e primar de Râmnicu Sărat ce s-a suspendat (din preoție –n.r), dar nu a fost caterisit. Probabil că se va întâmpla la fel și la noi”, a declarat Țintean.

Potrivit sursei citate, preotul Nicolae Feier vrea să fie inclus pe lista de consilieri în 2012, dar candidatura sa va trebui să fie acceptată și de PSD, partid cu care PNL are o alianță.

În Bistrița-Năsăud niciun preot nu mai face politică după ce, în  12 februarie 2004, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca preoții să aleagă între cariera politică și preoție, iar dacă renunță la preoție să nu mai aibă dreptul să revină în rândurile clerului. 

În cursul anului 2004, când era senator PRM, actualul lider județean al PRM, Ioan Aurel Rus a fost dat afară din preoție pentru că nu a renunțat la politică, fiind singurul din cei 85 de preoți din raza Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care nu a dorit să se supună Hotărârii din 12 februarie 2004 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

„Arhiereului, preotului, diaconului și monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze și să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcții în administrația publică centrală și locală. Cel care va încalcă aceste reguli, precum și legământul depus la hirotonie, încalcă prevederile din Regulamentul de procedura al instanțelor disciplinare și de judecată ale BOR, având de ales între cariera politică și misiunea preoțească, pentru totdeauna, fără drept de revenire în cler”, a decis la vremea aceea Sfântul Sinod.

Ioan Aurel Rus a fost paroh la Nepos, dar, în timpul mandatului de senator a fost numit un preot misionar. Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului nu a revenit nici până în prezent asupra deciziei.

Cristiana Sabău

Etichete

4 comentarii

  • Mare ispita pentru parintele Feier !
    Domnu’ Tintean ati incercat o usa care-i ferecata de Dumnezeu! Mare grija! Si va jucati deja singur, in nisip, taman la usa iadului! Ce-o-ti fi cautand acolo, nu ma taie capul!

  • Cristiana! Cred ca traim in alt film, pentru numele Domnului! Citesc si nu-mi cred ochilor. Cuvinte ca: derogare de la regula impusa de Sfantul Sinod, un preot s-a autosuspendat din preotie pe perioada cat e primar… E vorba de fotbalisti de la Spicul Salva sau de oameni care il slujesc pe Dumnezeu? Cred ca am eu o mare problema de intelegere::)))

    • si noi am ramas cu o reala problema de intelegere d-na felicia, n-ati mai tinut conferinta aia de presa, n-ati mai dat nicio explicatie despre cum ati luat bani de la primarie pe proiecte de adormit copiii . faceti lumina si spuneti despre ce e vorba in proiect macar cat mai suntem in saptamana luminata

  • Eu cred ca fiecare face ce doreste cu viata lui. Viata politica, daca ar avea o umbra de moralitate, nu ar trebui sa fie interzisa preotilor. Adevarata problema este ca noua ni se pare strigator la cer sa asociem cuvantul „moralitate” cu „politica”, desi nu ar trebui sa fie asa. De ce sa nu privim lucrurile dintr-un alt unghi? Daca preotii au sansa sa salveze de la imoralitate profunda viata politica? Cred ca e un subiect la care ar merita sa meditam. In ce priveste posibila candidatura a parintelui Feier, nu comentez prea multe. Il cunosc prea putin.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.