Actualitate Social

Cazul lui Florin Găurean a scos la iveală „probleme de disciplină” în USL Bistrița-Năsăud

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Țintean, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că sunt probleme „de disciplină” la nivelul USL Bistrița-Năsăud, acestea împiedicându-i pe liberali să facă o rocadă într-o funcție de viceprimar al Bistriței deținută de PNL.

„Dacă era mai multă seriozitate din partea ambelor partide, aveam numărul de voturi pentru înlocuirea viceprimarului. Nu mi se pare suficient de disciplinată USL la nivel județean din moment ce noi, liberalii, nu am putut trece prin Consiliul Local Bistrița un proiect de hotărâre (de înlocuire a viceprimarului Florin Găurean cu Andrei Rusu –n.r) ce era în interesul USL, nu al meu personal”, a declarat Țintean.

Deputatul PNL a declarat că, după ședința Consiliului Local Bistrița în care liberalii nu l-au putut înlocui pe viceprimarul actual cu o altă persoană, a avut o discuție cu liderul județean al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan.

„Nu vor mai fi probleme fiindcă vom corecta lucrurile. Avem țelul clar definit. Trebuie să câștigăm alegerile în Bistrița și să avem majoritate în Consiliul Local. Noi credem că suntem pe un drum bun, dar în politică nimic nu e foarte sigur și lin. Sunt sincope și poticleni”, a spus Țintean.

Liderul județean al PNL a mai spus că liberalii vor reintroduce pe ordinea de zi a Consiliului Local Bistrița de luna viitoare proiectul prin care cer schimbarea viceprimarului actual cu consilierul Andrei Rusu având, de data aceasta, asigurarea PSD că cererea lor va fi aprobată.

Consiliul Local Bistrița, întrunit, săptămâna trecută, în ședință ordinară, a decis să-l mențină în funcție pe viceprimarul liberal Florin Găurean, în ciuda faptului că filiala Bistrița-Năsăud a PNL a cerut înlocuirea acestuia cu un alt consilier local PNL, Andrei Rusu.

În favoarea înlocuirii viceprimarului Florin Găurean cu Andrei Rusu au votat nouă consilieri, opt s-au abținut, iar unul nu a votat deloc. Pentru înlocuirea acestuia erau necesare 11 voturi „pentru” care nu au putut fi obținute fiindcă de la ședință au lipsit doi consilieri, unul de la PSD și altul de la PNL, așa încât Găurean a rămas în funcție.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS