Politică

Vasile Moldovan, cu mâna pe telefon de trei luni. Aşteaptă să-l sune Ioan Oltean!

Cotat cu cele mai mari şanse din PDL să câştige fotoliul de primar al Bistriţei, fostul edil, Vasile Moldovan, mărturiseşte că nu l-a contactat nimeni de la partid pentru discuţii în acest sens. Singurele zvonuri care au ajuns la urechile lui este că unii colegi de partid i-ar fi cerut lui Ioan Oltean să îl reactiveze.

Potrivit unor surse politice, aceste discuţii ar fi avut loc în cadru restrâns în urmă cu circa trei luni, iar Ioan Oltean le-ar fi spus colegilor săi că îl va contacta telefonic pe Vasile Moldovan. Nu a făcut-o însă.

Întrebat despre posibila sa candidatură la Primăria Bistriţa, Vasile Moldovan a lăsat să se înţeleagă că nu ar avea nimic împotrivă, dar că aşteaptă un telefon de la Ioan Oltean.

„S-a discutat despre candidatura mea şi domnul preşedinte le-a spus unor colegi că mă va contacta, dar nu m-a contactat. Eu nu mă duc la partid să mă umilesc. Am totuşi o vârstă”, a declarat Vasile Moldovan.

Potrivit fostului primar, din sondajele făcute de PDL la Bistriţa a reieşit faptul că el ar avea cele mai multe şanse în lupta cu Ovidiu Creţu.

Potrivit ultimelor declaraţii ale deputatului Ioan Oltean, Vasile Moldovan nu se încadrează în profilul candidatului cu care PDL vrea să intre în cursa pentru Primăria Bistriţa întrucât nu are sub 40 de ani şi nu este om de afaceri. Un punct în minus pentru fostul edil este că, nici după patru ani de la incendiul care a devastat Biserica Evanghelică, poliţiştii nu au reuşit să probeze acuzaţiile lui Ioan Oltean potrivit căruia cei care i-au dat foc lăcaşului de cult au fost PSD-iştii.

Fostul primar al Bistriţei, Vasile Moldovan, va împlini vârsta de 64 de ani. El şi-a început cariera profesională ca inginer energetic la o fabrică din Bistriţa, a fost apoi adjunct al şefului filialei Bistriţa a ICPE Bucureşti, a lucrat la fabrica de zahăr de la Lechinţa, iar în 1991 a intrat în administraţia publică. El a fost mai întâi subprefect, apoi director în Consiliul Judeţean, iar din anul 2000 până în 2008 a fost primar al Bistriţei.

Din declaraţiile lui de avere reiese că majoritatea proprietăţilor le-a dobândit în timpul mandaelor de edil al Bistriţei. În 2004 s-a ales cu 34.000 de mp de teren şi pădure la Ţăgşor, iar în 2005 şi-a cumpărat la Bistriţa peste 2700 de mp de teren agricol. În anul 2006, Moldovan a început şi construcţia unei case la Bistriţa de 107 mp. În 2002, el şi-a cumpărat şi un autoturism de fabricaţie germană.

În timpul mandatului său, în Bistriţa s-au construit mai multe blocuri ANL, DN 17 a fost reabilitat pe raza municipiului, iar strada Liviu Rebreanu a fost închisă traficului rutier fiind destinată doar pietonilor. Totodată, a început restaurarea Bisericii Evanghelice.

Tot în timpul în care el a fost primar, oraşul a fost obligat să renunţe definitiv la termoficarea în sistem centralizat din cauza datoriilor acumulate, iar promisiunea de a evacua familiile de rromi pentru a face loc marilor firme în centrul oraşului nu a fost respectată.

Cristiana Sabău

5 comentarii

    • In 3 alineate ati folosit termenul „potrivit”. fiti mai relaxata si o sa gasiti si alte formule sau sinonime. Cu respect

  • Ce părere aveți dacă Ianoș Olteanoș ne va face surpriza să anunțe propria sa candidatură la primărie?Nava,,amiral”tinde să se scufunde și atunci toți ,,șobolanii”fug care încotro!Unde dai și unde crapă!De ce nu și-ar asigura un loc la căldurică înaintea alegerilor mari din toamnă când nu se știe?Ce-i sigur este sigur,barca ia apă în continuare!

    • Daca P.D.L. vrea sa piarda rusinos la Bistrita, musai sa-l numeasca pe d-l Oltean candidat. Cat despre atitudinea d-lui Moldovan, e una cat se poate de demna; nu mor caii cand vor cainii!

  • Nu exagerati ,dna Cristiana,cred ca e cel mai potrivit candidat si il asteptam.Dnul V.Moldovan puteti candida INDEPENDENT,va sustinem sa castigati.SUCCES!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.