Actualitate

Lotul 5 din DJ 172 D, 8 milioane de euro. Contractul, semnat la CJ

La Consiliul Județean Bistrița-Năsăud s-a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru Lotul 5 (Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei, 17,8 km) din proiectul modernizării DJ 172 D ”Poarta Transivaniei” (Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița – Bistrița Bârgăului (DN 17) – (DN 17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN 17 D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limita jud. Suceava).

Lotul 5 va fi modernizat de firmele SC MIS Grup SRL (lider de asociere), SC Technocer SRL, SC Drumserv SA și SC Luca Way SRL cu 37,6 milioane lei (8 milioane de euro), bani alocați de Guvern prin PNDL și de la bugetul județului.

”Trei luni este termenul maxim pentru proiectare și obținere avize și autorizații, iar termenul de execuție este de 17 luni. Constructorul va face eforturi ca primul strat de asfalt să fie turnat până la venirea sezonului rece. Până în vara anului viitor sper să avem întregul traseu din Poarta Transilvaniei finalizat. Pe Loturile 2 și 3 au început lucrările, pe Lotul 4 încep astăzi. Până la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai se va termina evaluarea la tronsonul 2 din Lotul 1”, a declarat președintele CJ Radu Moldovan.

În 11 aprilie s-au dat ordinele de începere a lucrărilor și autorizațiile de construcție pentru Loturile 2, 3 și 4, valoarea execuției ridicându-se la 110,4 milioane lei bani europeni prin POR (24,2 milioane euro).

Pe Lotul 2 (lac Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului/int. cu DN 17, 17,1 km) va lucra asocierea Dimex Company – Explan SRL + Viakon Drum SRL (37,3 milioane lei, adică 8,2 milioane euro, termen de execuție 2 ani și 2 luni). Pe Lotul 3 (Int. DN 17/Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică, 14,2 km) va lucra asocierea Dimex Company – Star Comexim SRL Cluj (34,3 milioane lei, adică 7,5 milioane euro, termen de execuție 1 an și 9 luni). Pe Lotul 4 (Ilva Mică/int cu DN 17 D – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei, 18,8 km) va lucra asocierea Autotehnorom – Opr Asfalt SRL (38,8 milioane lei, adică 8,5 milioane euro, termen de execuție 2 ani).

Tronsonul 1 din Lotul 1, Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, a fost modernizat de Dimex Company cu 18,2 milioane lei (4 milioane euro).

Tronsonul 2 din Lotul 1 (Colibița-Mița) este în fază de evaluare (valoare estimată 56,4 milioane lei – 12,1 milioane euro bani europeni).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.