Actualitate

Direcţia Silvică donează puieţi, în cadrul campaniei ”Luna Pădurii”

Şeful Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Ivan, a declarat că instituţia pe care o conduce este dispusă să sponsorizeze cu până la 60.000 de puieţi proprietarii de terenuri care doresc împăduriri. Vezi ce acţiuni silvice vor fi organizate în judeţ în ”Luna Pădurii”!

”Direcţia Silvică este dispusă să sponsorizeze cu puieţi proprietarii de terenuri, inclusiv şcoli sau parohii, care doresc să-şi împădurească suprafeţele de teren pe care le deţin, fie din afara fondului forestier, fie să-şi facă completări. Toţi cei ce doresc se pot adresa Direcţiei Silvice, care poate acoperi un necesar de 50.000-60.000 de puieţi. Ne bucurăm dacă proprietarii doresc să înfiinţeze culturi forestiere. Venim în sprijinul lor, din puţinul nostru dăm şi altora”, a spus Gheorghe Ivan, directorul Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud.

Ivan a subliniat că ”Luna Pădurii 2012” a debutat în 15 martie prin acţiuni educative, deoarece vremea  şi starea solului nu au permis până acum efectuarea unor acţiuni în teren:

”Suntem pregătiţi şi în câteva zile vom putea demara acţiunile practice. Direcţia Silvică şi-a propus şi în acest an câteva acţiuni, dar nu avem un program foarte amplu, şi mă refer aici la pădurile administrate de Direcţia Silvică, 17 la sută din suprafaţa judeţului. Vom împăduri şi în pădurile cu contracte de administrare, mai precis 12,4 ha în Rodna şi Parva. În program figurează şi întreţinerea celor 3 ha de plantaţii făcute în afara fondului forestier. Ne vom ocupa şi de aproximativ 10 ha de teren afectate de incendiile de anul trecut, în zonele Parva şi Tonciu”.

”Mai avem şi regenerări pentru peste 39 ha în pădurile cu contracte de administrare şi 35 de ha în pădurile de stat. Aici intervenţia noastră va fi într-un procent mai mic, pentru că lăsăm natura să lucreze, iar noi vom controla dacă regenerarea naturală se face în proporţia dorită.  Vrem, de asemenea, să repetăm acţiunea de anul trecut cu Instituţia prefectului, cel mai probabil în 5 aprilie, şi să facem o plantare de puieţi la Pepiniera Sărata, unde am dezafectat o răchitărie. În cadrul campaniei Luna Pădurii vor avea loc şi întâlniri cu elevii de la diverse şcoli, dar şi simpozioane”, a comentat el.

Paltinul, frasinul, gorunul şi stejarul sunt speciile care vor fi plantate, însă nici răşinoasele nu vor lipsi.

De asemenea, toate ocoalele silvice vor avea acţiuni de împădurire şi de regenerare forestieră.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.